Doliu la LFP. Un fost ziarist și dedicat slujitor al fotbalului a încetat din viață

Christopher Plummer a murit

Un anunț trist vine din partea Ligii Profesioniste de Fotbal (LFP). Adrian Ionescu, referent de specialitate al Departamentului de Competiţii al forului, a încetat din viaţă.

El a lucrat peste două decenii în cadrul LPF, fiind unul dintre cei mai  angajați ai Ligii.

„Adrian Ionescu împlinise 64 de ani în urmă cu câteva zile, fiind născut pe 7 decembrie 1956.

Ziarist de o deosebită valoare, Adrian Ionescu și-a dedicat întreaga viață acestei meserii și fotbalului, pe care l-a slujit în ultimele peste două decenii de viață în calitate de membru al Ligii Profesioniste.

Dumnezeu să-l odihnească! Liga Profesionistă transmite sincere condoleanțe familiei îndurerate!”, se arată pe site-ul LPF.

Adrian Ionescu a fost angajat al Ligii Profesioniste de Fotbal încă din anul 1997. A ocupat postul de ofițer de presă în mandatul lui Dumitru Dragomir, cu o pauză de două săptămâni, provocată de o neînțelegere cu fostul șef al LPF, potrivit gsp.ro.

Ionescu a fost demis deoarece nu a dat zăpada din fața sediului LPF.

„Am fost chemat să particip la deszăpezirea care a avut loc aici, la noi, la LPF. La această acțiune au participat angajații, însă eu n-am putut să-i ajut, deoarece am suferit o operație și am o proteză în șold. În aceste condiții nu am cum să fac efort”, povestea, în 2012, chiar Adi Ionescu.

În această toamnă, Adrian Ionescu a fost aproape de a semna cu Dinamo. Acționarii spanioli au considerat că era persoana potrivită pentru a ocupa postul de secretar general al clubului, conform Prosport. Mutarea nu s-a mai perfectat.