Dinamo a remizat, duminică, în deplasare, cu Academica Clinceni, scor 1-1, în runda a 14-a a campionatului intern. Oaspeții au deschis scorul prin Paul Anton, în minutul 65, gazdele au egalat în minutul 76, datorită lui Țvetelin Ciunciukov (76). Pentru „roș-albi”, fotbalul a trecut de mult în plan secund, din cauza situației financiare disperate. Angajații clubului din Ștefan cel Mare sunt neplătiți de mai multe luni și încearcă să-și găsească de lucru în alte părți.

Autorul golului dinamoviștilor, Paul Anton, este și el la capătul puterilor și nu s-a ferit să vorbească despre subiectul legat de salarii. Singurii bani văzuți în ultimul timp au fost cei oferiți de fanii echipei.

„Nu se poate continua”

„E păcat să terminăm așa. Consider că trebuia să câștigăm. A fost iar o neatenție, luăm un gol cum luăm și plecăm fără 3 puncte. Eu cred că am avut câteva șuturi bune și în prima repriză, nu a fost un meci slab. E clar că, dacă nu se vor schimba lucrurile, în situația asta nu se poate continua. Trebuie să am o discuție, să văd ce se va întâmpla. Am o familie și sunt responsabil pentru asta. Nu am încasat nimic în aceste luni, în afara celor două bonusuri plătite de DDB”, a spus Paul Anton la Look Sport.

„Au fost 5 luni foarte grele”

„Eu cred că am fost echipa care a controlat jocul. Meritam mai mult de un punct. Am avut ocazii și în prima repriză, două șuturi. E foarte greu să joci contra unei echipe care se apără cu 9 jucători. E o echipă reactivă, face foarte bine tranziția pozitivă. Jucătorii mei merită tot respectul tuturor pentru ce au făcut în ultimele luni. Avem 16 puncte, mai sunt multe etape de jucat”, a spus Ionel Gane, antrenorul lui Dinamo.

„Dar prin ce am trecut lunile astea, a fost ca un scary movie, un film horror. Singurele bucurii au fost jocurile, ne-au adus un sentiment plăcut, ne-au făcut să mai uităm. În rest, mințiți, au fost 5 luni foarte grele”, a mai spus tehnicianul.