Doliu în lumea modei. A murit creatorul de modă Fred Segal

Doliu în lumea modei. A murit creatorul de modă Fred Segal

A murit creatorul de modă Fred Segal, cunoscut pentru creațiile sale iubite și purtate de marile staruri de la Hollywood.

A murit creatorul de modă Fred Segal. Celebrul designer vestimentar, cu baza la Los Angeles, a murit la vârsta de 87 de ani, informează DPA, preluată de Agerpres.

Creatorul de modă a murit joi, în urma unor complicaţii survenite după un accident vascular cerebral. El a fost transportat și internat la un spital din Santa Monica, California, dar nu a supraviețuit. Anunţul a fost făcut de un apropiat al designerului.

Cine a fost Fred Segal

Segal „a fost un inovator, un gânditor, un nonconformist, un mentor pentru atât de mulţi, o persoană care iubea mult viaţa şi făcea acte caritabile”, a precizat familia acestuia într-o declaraţie obţinută de The Hollywood Reporter.

Designerul Fred Segal şi-a deschis primul magazin în 1961 în West Hollywood, unde a vândut iniţial blugi şi compleuri din flanel şi catifea.

Printre primii săi fani s-au numărat celebrităţi precum Beatles, Diana Ross, Elvis Presley şi Farrah Fawcett, se indică pe site-ul companiei sale.

A murit creatorul de modă Fred Segal. Legătura cu starurile de la Hollywood

Creaţiile realizate de Segal au atras şi fashioniste mai tinere - reale sau fictive. În comedia „Clueless” (1995), Cher Horowitz, interpretată de Alicia Silverstone, este disperată că nu îşi găseşte unul dintre topurile sale preferate, semnat de Fred Segal, în timp ce eroina din „Legally Blonde”, Elle Woods, interpretată de Reese Witherspoon, îşi aminteşte de o întâlnire cu Cameron Diaz la un magazin Fred Segal.

În septembrie 2018, Angelina Jolie şi copiii săi Pax şi Zahara au fost fotografiaţi de Hollywood Pipeline ieşind dintr-un magazin Fred Segal, după ce au făcut cumpărături.

Lumea jazz-ului este în doliu. Titanul Chick Corea a încetat din viață

Doliu în lumea artistică din România. Actrița Oana Ștefănescu a murit. Vestea i-a îndurerat pe toți

Doliu la Hollywood. A murit o mare stea. Filmele sale au marcat geranții întregi

Fosta cântăreață Mary Wilson a murit. Motivele decesului nu au fost anunțate. VIDEO

Ne puteți urmări și pe Google News