Doliu în lumea fotbalului. Un celebru antrenor a încetat din viață

Sursa: arhiva EVZ

Fostul selecționer al Argentinei la Cupa Mondială 2014 din Brazilia, Alejandro Sabella, unde Messi şi compania au ajuns până în ultimul act, a încetat din viaţă în urma unui cancer, la vârsta de 66 ani.

 

Spitalizat la Buenos Aires de la finele lunii noiembrie din cauza unor probleme cardiace legate de cancerul său, Sabella a contractat acolo o infecţie nosocomială, conform aceleiaşi surse.

Selecţioner al naţionalei Albiceleste între 2011 şi 2014, Sabella a pus capăt carierei sale de antrenor după Mondialul brazilian, la care Argentina a fost învinsă în finală, cu 1-0 după prelungiri, de Germania.

Alejandro Sabella este al doilea fost selecţioner al Argentinei care a încetat din viaţă în ultimele săptămâni, după Diego Maradona, care a condus echipa ţării sale de la finele lui 2008 şi până în vara anului 2010, scrie Agerpres.

După o carieră de jucător în care a evoluat pentru River Plate, Estudiantes, Sheffield United şi Leeds, Sabella a devenit antrenor în 2009, la Estudiantes, reuşind câştigarea Copei Libertadores

Argentinianul a fost aproape să o învingă pe Barcelona lui Pep Guardiola în finală Campionatului Mondial al Cluburilor din 2009. Catalanii s-au impus în față lui Estudiantes cu 2-1, datorită unui gol al lui Messi marcat în minutul 109 al prelungirilor.

„A fost o plăcere să vă cunosc. Alejandro a fost o persoană grozavă, pe lângă faptul că a fost un profesionist impresionant care m-a marcat în carieră și am învățat multe de la el. Am trăit împreună unele dintre cele mai plăcute amintiri ale mele de fotbal în timpul etapei de calificare la Cupa Mondială și, de asemenea, în Cupa Mondială. Condoleanțe familiei și tuturor prietenilor săi”, a scris pe contul său de Instagram, jucătorul argentian al Bercelonei, Leo Messi.

A fost internat chiar în ziua morții lui Maradona

Pe 25 noiembrie, în ziua când a murit Diego Maradona, „Profesorul” a fost internat de urgență în spital, cu un atac cardiac. A fost stabilizat, dar câteva zile mai târziu starea lui s-a agravat din cauza unei infecții nosocomiale. În ultimele zile, a fost tot mai rău. Era intubat, intrase în comă.

Astăzi, la aproape două săptămâni după dispariția lui Diego, Argentina a mai primit o veste cruntă. S-a stins și Sabella. Un alt atac cardiac i-a fost fatal. „Hasta siempre, Profesor”, scria în deschiderea site-ului Olé. Avea 66 de ani. Cu șase ani mai mult decât El Pibe de Oro, consemnează gsp.ro.