Doi polițiști din Constanța, agresați de un bărbat cu afecțiuni psihice. Cum s-a încheiat conflictul. Video
- Răzvan Scarlat
- 10 februarie 2026, 17:33
Politia Română. Sursă foto: FacebookDoi poliţişti din Constanța au fost agresaţi de un bărbat cu afecţiuni psihice, când au intervenit pentru prevenirea unui conflict, relatează news.ro. Într-un final, bărbatul a fost imobilizat și încătușat, după care dus la Psihiatrie.
La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii Secției 2 Constanța au intervenit la solicitarea unei femei de 36 de ani, care a cerut ajutor pentru a preveni un conflict cu fostul ei partener, bărbat cunoscut cu afecțiuni psihice.
Bărbat cu probleme psihice din Constanța, scandal cu Poliția
Conform reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, echipajul s-a deplasat la adresă pentru a preîntâmpina producerea unui conflict fizic și pentru a asigura ordinea publică. Polițiștii nu au pătruns în interiorul locuinței, acționând strict în exterior.
În momentul în care bărbatul, în vârstă de 38 de ani, a ieșit din locuință, acesta a manifestat un comportament ostil și i-a lovit pe oamenii legii.

Mașină de poliție. Sursă foto: Facebook
Scandalagiul a ajuns, într-un final, la Psihiatrie
Polițiștii au reușit să-l imobilizeze și să-l încătușeze, după care l-au dus la sediul poliției, unde acesta se afla într-o stare de agitație psiho-motorie.
La fața locului a intervenit și un echipaj de ambulanță, care l-a transportat pe bărbat la secția de psihiatrie a Spitalului Județean Constanța.
@focuspressct SCANDAL în Constanța, într-o scară de bloc: Oamenii legii au fost luați la pumni! #stiri #FocusPress #Constanta #IPJConstanta #politisti ♬ sunet original - Focuspress.ct
Poliția s-a sesizat pentru infracțiunea de ultraj, dosarul a ajuns la Parchet
După eveniment, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2 s-au sesizat din oficiu pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj. Dosarul a fost înaintat, potrivit legii, către Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța.
Potrivit IPJ Constanța, incidentul a avut loc în noaptea de 6/7 februarie.
Ultrajul este o infracțiune prevăzută de Codul Penal. Presupune atacarea demnității unei persoane prin acte de violență, amenințare sau alte gesturi ofensatoare. Riscurile sau consecințele pentru cel care comite fapta depind de gravitatea ei și de circumstanțele în care a fost produsă.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.