Doi mari maeștri ai scenei românești. Caramitru și Mălăele într-un spectacol de zile mari

Ion Caramitru și Horațiu Mălăele au spulberat coronavirusul și au ajuns, sâmbătă, la Târgu-Jiu pentru a încânta publicul cu prezența lor într-un spectacol de excepție.

,,Caramitru – Mălăele, câte-n lună și în stele”, a ținut publicul oltean cu sufletul la gură timp de peste o oră și jumătate.

Spectacolul trebuia să aibă loc în urmă cu o lună și jumătate, în parcul Coloanei Infinitului , dar a fost reprogramat.

Atunci, Horațiu Mălăele a aflat că are COVID-19 cu doar câteva ore înainte de a urca pe scenă.

Între timp, maestrul a trecut cu bine prin boală și acum a putut să vină cu prietenul său Ion Caramitru la Târgu-Jiu.

Spectacolul s-a ținut la Sala Sporturilor, în condiții de distanțare socială

„Îmi pare rău că sunteți așa de risipiți și atât de strânși, cum să spun, dar avem motive obiective să facem lucrul acesta”, le-a spus Mălăele celor peste 200 de spectatori care au avut acces la spectacol în baza biletelor cumpărate anterior și care au intrat în sală doar după ce au fost termoscanați și obligați să se dezinfecteze pe mâini.

Cei doi actori s-au tachinat reciproc, au recitat poezii și au spus glume ori chiar au cântat împreună cu publicul, reușind să realizeze o seară de excepție pentru cei care au văzut spectacolul.

„Domnul acesta, pe care îl cunoașteți foarte bine, ridică mereu aceeași problemă, că de ce spectacolul pe care îl veți urmări se numește ,,Caramitru – Mălăele, câte-n lună și în stele”, că de ce întâi Caramitru și apoi Mălăele. E o problemă de psihologie adâncă”, a spus Caramitru, care a explicat că el e născut înaintea lui Mălăele și că a avut timp să citească mai multe cărți și să urce de mai multe ori pe scenă.

Replica lui Mălăele a venit pe tot parcursul spectacolului, el menționând că toate cărțile citite de Ion Caramitru erau scrise de fapt de el, iar acesta era doar unul dintre argumente.

„De asta am prins și curaj, aici în orașul meu natal, vreau să pun capăt acestui conflict artificial dintre mine și domnul Caramitru vizavi de întâietatea pe afișul acestui spectacol și vă urez tuturor „La mulți ani și toate cele, mult noroc și Mălăele”!, a transmis artistul cu origini gorjenești.

Vernisajul unei expoziții de excepție

În holul Sălii Sporturilor a fost vernisată o expoziție aniversară a sa de grafică, una menită să marcheze cei 50 de ani scurși de la prima expoziție pe care maestrul a avut-o la Târgu-Jiu. Mălăele a menționat că la vremea respectivă era elev la actualul Colegiu Național ,,Tudor Vladimirescu”, iar expoziția sa a fost organizată la fostul cinema în care ulterior a fost amenajat Teatrul Dramatic ,,Elvira Godeanu”.

„Am venit de la Petroșani pentru a vedea acest spectacol pe care l-am mai văzut în urmă cu trei ani într-o altă locație. E un privilegiu să îl revăd și să ne bucurăm de un spectacol de calitate în condițiile astea de pandemie, mai ales că a fost și amânat acum o lună. A fost organizat însă în condiții excelente și lucrul acesta trebuie apreciat”, a spus unul dintre spectatori.

În sală a fost prezent și primarul Marcel Romanescu, una dintre puținele persoane care au avut posibilitatea să discute pentru câteva clipe cu Horațiu Mălăele, artistul încercând să păstreze distanța cât mai mult de orice persoană, din motive lesne de înțeles în actualul context.

„Cei doi maeștri sunt cetățeni de onoare ai municipiului Târgu-Jiu și, vă dați seama, au venit acasă. Pe lângă faptul că maestrul Horațiu Mălăele provine din municipiul Târgu-Jiu, nu se poate simți decât foarte bine aici, mai ales cu un public foarte, foarte cald și extrem de încântat de tot ceea ce a văzut în această seară”, a spus Romanescu.

Alături de cei doi mari actori a fost prezent pe scenă și reputatul pianist Naidini

„De ce mă simt foarte bine aici în Târgu- Jiu? Pentru că publicul de aici este extraordinar. A participat cu noi într-un mod incredibil de frumos, cum nu am văzut în atât de multe orașe.

Chiar și dacă s-au respectat regulile de distanțare socială nu s-au simțit lucrurile astea.

Publicul a fost foarte cald. În alte locuri, când oamenii sunt la distanță, participă foarte greu sau deloc. E o anumită stare, care aici nu s-a simțit. Parcă a fost anulată orice distanță și de aceea spun că publicul de aici e excepțional.

Am și eu amintiri frumoase de la Târgu-Jiu, mai ales că am mai avut spectacole la teatrul din oraș, iar la universitate domnul Adrian Gorun mi-a înmânat titlul Honoris Causa, ceea ce pentru mine este cea mai mare onoare dăruită de acest oraș”, a spus artistul la finalul spectacolului, potrivit gorjeanul.ro