Doi irakieni prinşi la graniţa cu Ungaria

Doi irakieni prinşi la graniţa cu Ungaria

Doi adolescenţi irakieni au fost prinşi, la sfârşitul săptămânii trecute, în timp ce încercau să iasă ilegal din ţară. Tinerii au solicitat azil în România, dar încercau sa ajungă în Spaţiul Schengen.

Irakienii au fost prinşi în cadrul unei acţiuni de combatere a migraţiei ilegale de poliţiştii de frontieră arădeni. Poliţiştii au observat două persoane, care se deplasau pe jos, pe câmp, spre Ungaria. Persoanele în cauză, care nu își justificau prezența în zonă, au fost reţinute la aproximativ 100 de metri interior faţă de linia de frontieră şi au fost conduse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Turnu pentru cercetări. Cei doi sunt cetăţeni din Irak, solicitanţi de azil în România, ambii în vârstă de 17 ani. Tinerii au declarat că au recurs la această metodă deoarece nu dețineau documente pentru trecerea frontierei și intenţionau să ajungă într-un stat din Spaţiul Schengen.