Doi bărbați, arestați preventiv după ce au furat 10.000 de lei dintr-un cazinou din Caransebeș
- Raluca Dan
- 2 aprilie 2026, 17:30
Mașină de poliție. Sursa foto: PixabayDoi indivizi care purtau cagule au intrat, în noaptea de miercuri, într-un cazinou din Caransebeș, unde au atacat o angajată și au furat 10.000 de lei. Ulterior, cei doi au fost prinși și arestați preventiv pentru tâlhărie calificată, potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș.
Jaf la o sala de jocuri din Caransebeș
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș au anunțat că cercetează două persoane, acuzate de tâlhărie calificată, după un jaf comis în timpul nopții la o sală de jocuri.
„La data de 01.04.2026, în jurul orei 00:02 (în timpul nopţii), inculpaţii M.A.M. şi D.S.B., având feţele acoperite cu cagulă și capul acoperit cu gluga de la geacă, au pătruns în interiorul Cazinoului „Q Slots”, din centrul mun. Caransebeş, jud. Caraş-Severin, ocazie cu care inculpatul D.S.B. a împins-o, a trântit-o la sol şi a ţinut-o de mâini pe persoana vătămată P.G.I., iar în acelaşi moment, inculpatul M.A.M. i-a smuls borseta pe care aceasta o avea la brâu, sustrăgând astfel suma de bani ce se afla în interior (aproximativ 10.000 lei)”, a anunțat sursa menționată anterior.

Sală jocuri Sursa foto: Arhiva EVZ
Cei doi, arestați preventiv pentru 30 de zile
Procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș a cerut arestarea preventivă a celor doi indivizi și a sesizat judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria Caransebeș. Miercuri, judecătorul a admis propunerea și a dispus arestarea preventivă a celor doi pentru 30 de zile.
Cercetările sunt făcute de polițiștii din Caransebeș, de la Biroul de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz.
Trei tineri au jefuit o sala de jocuri din Brașov
Reamintim că, la începutul lunii februarie, un caz similar a avut loc în Brașov, unde trei tineri au fost arestați după ce ar fi jefuit o sală de jocuri de noroc și ar fi amenințat o angajată de 20 de ani.
Doi dintre ei, în vârstă de 21 și 25 de ani, au intrat cu fețele acoperite, după ce un complice de 26 de ani, aflat în interior, le-a spus că tânăra este singură. Cei doi au mers direct la angajată și ar fi amenințat-o cu bătaia dacă nu spune unde sunt banii, apoi au furat 12.000 de lei.
Femeia a reușit să sune imediat la poliție, iar în scurt timp cei trei au fost identificați și arestați pentru tâlhărie calificată și pentru portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.