Jurnalistul englez Daniel Boffey, căci cu el trebuie început, este șeful corespondenților de presă ai publicației The Guardian, acum detașat la Kiev. Zilele trecute, a consemnat pentru publicația la care scrie, o poveste, nici nu știu cum să o numesc într-un cuvânt, o poveste demnă de un roman, care dacă ar fi scris de un Erich Maria Remarque, sau un Ernest Hemingway, ori de un film regizat de un Giuseppe Tornatore, sau un Francis Ford Coppola, cu un Jeremy Irons, sau un Stephen Rea, în rolul principal, ar ocupa un loc de frunte în istoria literaturii sau cinematografiei universale.
Este povestea ucraineanul Igor Pedin, fost bucătar de navă, și a cățelului său, Zhu-Zhu, un terrier cam de aceeași vârstă cu, era să zic stăpânul său, de fapt, prietenul său om, primul, în vârstă de 61 de ani, al doilea, de 9 ani. Cei doi camarazi au mers pe jos preț de 225 de kilometri, îndrumați doar de Dumnezeu, ca să scape din infernul de la Mariupol, până la Zaporojie, om și câine, au trăit, au murit și au reînviat de mai multe ori, pentru că moartea le-a șuierat secera pe la urechi fără încetare, dar viața i-a ținut cu mâna strânsă de guler și de lesă .
Au trecut pe lângă oameni morți, pe lângă oameni care își îngropau morții, prin câmpuri de mine, au traversat poduri din care nu mai rămăsese decât o grindă cât un lat de talpă, au băut, omul, dintr-o sticlă de tărie, cățelul, probabil ceva apă dintr-o cutie de conserve, cu un tată al unui fiu mort, decapitat de o schijă rusească. Crezându-l doar dispărut, tatăl și-a căutat îndelung fiul. L-a găsit într-un mormânt, a vrut să-l ducă acasă, dar soldații ruși i-au spus că dacă-și vrea fiul, nu-l poate lua decât dacă îl dezgroapă cu mâinile goale. Între două gâturi de vodcă, n-a mai putut spune decât că vrea să moară și că se va sinucide.
Nu este povestea mea, nu mie mi-a spus-o marinarul-bucătar ucrainean Igor Pedin, eu doar am citit-o în The Guardian, apoi am recitit-o și recitit-o până la lacrimile care nu mi-au mai stat astfel sub pleoape din adolescență, atunci când am citit „Trei camarazi”. Nu mai spun decât că pe drum, omul era să-și piardă camaradul. Nu mai putea să meargă, era epuizat, nu-l mai țineau lăbuțele. Dar prietenul său nu l-a lăsat, i-a spus că dacă nu merge vor muri amândoi. Și a mers. Au ieșit teferi din infern. Acum se pot plimba, nu printre morți, jale și ruine, ci pe aleile parcurilor din Kiev. În sufletele lor nu pot decât bănui ce este.
Dar cine vrea să găsească tulburătoarea poveste, nu va avea de făcut cine știe ce eforturi, să dea o căutare cu numele celor doi camarazi, Igor Pedin și Zhu-Zhu, să intre pe The Guardian, și să citească, apoi să recitească, dacă se mișcă ceva în el. După care, să-i trimită textul pe mail lui Vladimir Vladimirovici Putin. La Kremlin! Dacă nu-i răspunde, să i-l trimită lui Iosif Vissarionovici Stalin. Tot la Kremlin!
Recomandările noastre
