Doi avocați vorbesc despre anomaliile lui Robert Roșu, condamnat în dosarul „Ferma Băneasa”

Doi avocați vorbesc despre anomaliile lui Robert Roșu, condamnat în dosarul „Ferma Băneasa”

„Şi aceasta, în sine, este o mare nedreptate”

„Într-adevăr, nu putem comenta decizia judiciară definitivă care a constatat vinovăţia lui Robert. Nu pentru că argumentele noastre ar fi compromise afectiv sau pentru că mecanismele statului de drept şi valorile universal acceptate care au transformat justiţia într-un monopol public, intangibil, ar interzice acest lucru.

Nu. Niciunul dintre noi nu poate verifica şi discuta acum justeţea soluţiei de condamnare pentru simplul motiv că în sistemul nostru judiciar acest lucru este, obiectiv, imposibil. Şi aceasta, în sine, este o mare nedreptate.

Robert a început executarea pedepsei fără să ştie motivele pentru care instanţa de apel a reformat sentinţa care îi stabilise iniţial nevinovăţia. Şi noi, şi el, ştim în acest moment ce a determinat încarcerarea sa, fără să ştim însă de ce acest lucru s-a produs. Resorturile logico-juridice ce au stat la baza condamnării sunt cunoscute doar de completul care a pronunţat soluţia nu şi de persoana care a început, iată, deja să suporte consecinţele severe ale deciziei judiciare”, au precizat cei doi avocați.