A vrut să transfere 145.000 de euro, dar nu prea a știut de unde-i are. Judecătoare, luată la bani mărunți

A vrut să transfere 145.000 de euro, dar nu prea a știut de unde-i are. Judecătoare, luată la bani mărunțiNina Cernat, fostă membră CSM/ Sursa foto: unimedia.md

Republica Moldova. Averea unei ex-judecătoare, care a fost și membră a Consiliului Superior al Magistraturii, va fi verificată de Autoritatea Națională de Integritate (ANI). Totul, după ce Nina Cernat a încercat să depună pe contul său bancar 145 de mii de euro, iar banca i-a refuzat tranzacția.

Fostă judecătoare, cu tranzacția bancară pusă pe stop

Nina Cernat nu a putut să demonstreze proveniența banilor, iar informațiile au ajuns la ANI. Conform actului de inițiere, în data de 20 august, fosta judecătoare a încercat să depună pe contul său 145 de mii de euro. Cernat a declarat că banii provin din pensie și salariu. Nu a păstrat însă bonurile de la casele de schimb valutar.

„La solicitarea băncii de a prezenta informații și documente confirmative cu privire la sursa mijloacelor financiare utilizate în tranzacția menționată, dna Nina CERNAT a declarat că mijloacele financiare provin din salariu și pensie, acumulate pe parcursul anilor 2016-2024. Nu a prezentat niciun document ce ar confirma operațiunile de schimb valutar privind procurarea sumei de 145 de mii de euro. Persoana vizată a declarat că operațiunile de schimb valutar s-au efectuat la mai multe case de schimb valutar. Nu a păstrat bonurile. La fel, a menționat că pe parcursul anilor a păstrat mijloacele financiare acasă și nu le-a utilizat în alte scopuri. Ulterior, urmează să le transfere fiicei în Austria pentru procurarea unui bun imobil”, se arată în actul de inițiere.

Nina Cernat, fostă membră CSM/ Sursa: captură video

Și-a dat demisia, invocând atacuri nefondate în adresa sa

Pe 7 mai 2024, Nina Cernat a demisionat din funcția de membră a CSM și de judecătoare a Curții de Apel Chișinău. Ca motiv pentru o astfel de decizie a invocat faptul că este atacată pentru opiniile pe care le are.

„Acest moment este unul trist, am decis să plec din funcția de judecător la Curtea de Apel Chișinău și membră a CSM. După 34 de ani de activitate în sistem. Sunt atacată pentru opiniile separate. Pentru voturile pe care le-am dat. Pentru exprimările la Adunarea Judecătorilor. Sunt atacată de noile grupări din sistemul judecătoresc, pentru care am fost incomodă”, a comentat Nina Cernat.

În ședința din 7 mai, membrii CSM au aprobat demisia altor 19 judecători de la Curtea de Apel Chișinău. Astfel, instanța de apel din capitală a rămas cu doar 20 de judecători.