Doctoriță de la „Marius Nasta”, amenințată cu moartea după decesul unei paciente. Un bărbat a fost dus la audieri

Doctoriță de la „Marius Nasta”, amenințată cu moartea după decesul unei paciente. Un bărbat a fost dus la audieriInstitutul Marius Nasta. Sursă foto: Captură video

O doctoriță care lucrează la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București ar fi fost amenințată cu moartea de un bărbat ce s-a prezentat drept rudă a unei paciente decedate în spital. Medicul a anunțat imediat poliția, iar autoritățile au intervenit pentru a preveni un posibil incident, potrivit unor surse judiciare.

Institutul „Marius Nasta”, aflat în Sectorul 5 al Capitalei, este una dintre cele mai importante unități medicale din România specializate în diagnosticarea și tratamentul bolilor pulmonare.

Incidentul s-ar fi produs după moartea unei femei care fusese internată în secția de pneumologie. La scurt timp după deces, medicul ar fi fost contactat telefonic de un bărbat care a susținut că este fratele pacientei.

Amenințarea primită de medicul de la Institutul Marius Nasta

Conform informațiilor apărute pe surse judiciare, apelul ar fi fost făcut pe telefonul spitalului. În timpul discuției, bărbatul i-ar fi transmis doctoriței că intenționează să ajungă la unitatea medicală pentru a o ucide.

În timpul convorbirii, acesta ar fi spus că nu mai are „nimic de pierdut” și că este pregătit să ajungă la închisoare după ce își va pune planul în aplicare. După ce a primit apelul, medicul a sesizat imediat poliția și a reclamat amenințarea primită.

Polițiștii au intervenit înainte ca bărbatul să ajungă la spital

În urma sesizării, polițiștii au început verificări pentru identificarea persoanei care a făcut apelul, dar și pentru a preveni orice posibil incident la spital. Potrivit surselor judiciare, anchetatorii au stabilit că bărbatul avea într-adevăr intenția de a merge la Institutul „Marius Nasta”. Pentru a evita o situație periculoasă, polițiștii au reușit să îl depisteze înainte de a ajunge la unitatea medicală și l-au condus la Secția 18 Poliție din București.

În prezent, bărbatul se află la sediul secției de poliție, unde sunt efectuate verificări în legătură cu amenințările făcute.

Anchetatorii urmează să stabilească exact în ce condiții au fost formulate amenințările și dacă se impune deschiderea unui dosar penal pentru infracțiunea de amenințare.

Poliția

Poliția. Sursă foto: Facebook

Colegiul Medicilor, reacție după incidentul de la Institutul Marius Nasta

Colegiul Medicilor din România a anunțat că va acorda sprijin juridic medicilor care sunt victime ale agresiunilor în timpul exercitării profesiei.

„Colegiul Medicilor din România (CMR) va oferi asistenţă juridică, prin intermediul avocaţilor care reprezintă CMR, în funcţie de fiecare caz în parte, medicilor agresaţi în timpul exercitării profesiei medicale”, a anunţat, vineri, instituţia.

Potrivit procedurii publicate pe site-ul www.cmr.ro, de acest sprijin pot beneficia medicii membri ai CMR care au fost agresați în timp ce își exercitau profesia. Aceștia pot solicita ajutorul printr-o cerere scrisă, transmisă după ce a fost depusă o sesizare la Poliție.

La cerere pot fi atașate documente precum copia plângerii depuse la poliție, acte medicale, filmări sau înregistrări și declarații ale martorilor. Sprijinul oferit de Colegiul Medicilor poate include consultanță juridică inițială, îndrumare privind demersurile legale ce pot fi făcute, asistență juridică prin avocații care reprezintă instituția, reprezentare juridică sau sprijin instituțional.