Abdullah Gul: Doborârea avionului turc demonstrează paranoia regimului sirian | VIDEO

Abdullah Gul: Doborârea avionului turc demonstrează paranoia regimului sirian | VIDEO

NATO a condamnat, într-o reuniune ţinută la Bruxelles, doborârea avionului militar turcesc de către forţele siriene, pe care îl consideră un act "inacceptabil", şi s-a declarat alături de Turcia în spirit de solidaritate. În paralel, apar câteva similitudini cu evenimentele care au precedat campania NATO din Libia, din 2011, care a dus la alungarea de la putere a lui Muammar Gaddafi.

UPDATE 2: Rusia a estimat, azi, că doborârea unui avion turc de luptă de către Siria, un aliat de mult timp al Moscovei, ''nu trebuie considerată o provocare sau un act intenţionat''.

''Credem că este important ca acest incident să nu fie considerat o provocare sau un act intenţionat şi că el nu trebuie să ducă la o destabilizare a situaţiei'', a declarat Ministerul rus de Externe într-un comunicat.

''Escaladarea propagandei politice, inclusiv la nivel internaţional, este deosebit de periculoasă în timp ce au loc eforturi pentru mobilizarea tuturor protagoniştilor externi'', în scopul aplicării planului de pace al emisarului internaţional al ONU pentru Siria, Kofi Annan, a adăugat comunicatul.

Ne puteți urmări și pe Google News

''Facem apel încă o dată la toate părţile, atât din regiune cât şi din exterior, de a acţiona exclusiv în interesul'' planului Annan şi ''de a nu lua măsuri care ies din acest cadru'', a adăugat MAE rus. UPDATE 1: Doborârea avionului turc de către Siria "arată paranoia în care se află regimul sirian", a declarat, azi, la Istanbul, preşedintele turc Abdullah Gül, într-o conferinţă de presă la sfârşitul Summitului Organizaţiei pentru Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN). "Ce s-a întâmplat cu avionul (turc) în apele internaţionale arată paranoia în care se află regimul sirian", a spus preşedintele turc, care a salutat totodată solidaritatea arătată de comunitatea internaţională, relatează corespondentul Agerpres.

"Este clar că avionul nostru nu avea intenţii ostile faţă de Siria, nu avea o misiune specifică, ci efectua un zbor de rutină. În caz contrar, ar fi fost echipat corespunzător", a mai spus Abdullah Gül. Dispută asupra spaţiului aerian internaţional sau sirian Turcia insistă să susţină că avionul de vânătoare turc doborât de Siria se afla în spaţiul aerian internaţional şi nu în spaţiul sirian. Avionul F-4 Phantom efectua, fără arme, o misiune de antrenament şi de testare a unui sistem radar în Mediterana, spun autorităţile de la Ankara.

De asemenea, Turcia a reuşit să convoace astăzi o reuniune a Consiliului Atlanticului de Nord, unde era de aşteptat să preseze Alianţa pentru a o convinge să considere incidentul drept un atac la adresa NATO în ansamblul său.

Alianţa poate considera acţiunea Siriei de vineri drept un atac arnat, confrorm  Articolului 5, care prevede că un atac la adresa unui stat membru NATO poate fi considerat un atac la adresa membrilor Alianţei. Pentru a fi aprobată o astfel de declaraţie, este necesar consensul tuturor celor 28 de ambasadori ai statelor membre NATO. De cealaltă parte, Siria pretinde că doborârea avionului turc a fost un act de auto-apărare împotriva violării suveranităţii sale, relatează postul Russia Today.

"Apărarea aeriană siriană a fost luată prin surprindere de avionul aflat la o altitudine de 100 de metri. Chiar dacă avionul ar fi fost sirian, tot l-am fi doborât", a precizat un responsabil sirian.

Asemănări cu ce s-a întâmplat în Libia

Incursiunea avionului militar turc în Siria ar putea fi o operaţiune ratată a NATO  de contrafacere a ID-ului aviaţiei militare siriene, pentru a păcăli sistemul  de apărare aeriană al Siriei. Codurile necesare ar fi putut fi "împrumutate" de la un avion de vânătoare sirian, al cărui pilot a fugit săptămâna trecută în Iordania. Această teorie, care aparţine ziarului rus Komsomolskaya Pravda, pe baza unor informaţii din forţele de securitate siriene, explică de ce avionul turc de recunoaştere a intrat în spaţiul aerian al Siriei, înainte de a fi doborât. De altfel, regimul de la Damasc este convins că incidentul de vineri îşi are rădăcinile în fuga, de săptămâna trecută,  a unui pilot sirian, care a aterizat cu un  avion MIG-21 în Iordania, unde a cerut azil politic. Damascul l-a numit trădător, iar iordanienii i-au acordat azil.

Fuga pilotului sirian aminteşte de un incident similar, din februarie 2011, când doi piloţi libieni "au livrat" aparatele de zbor autorităţilor malteze. Campania NATO din Libia, care a dus la prăbuşirea regimului Gaddafi, a fost declanşată după doar o lună.

Analiştii militari au observat ulterior că, în mod bizar, sistemul de apărare libian s-a dovedit neputincios în faţa loviturilor aeriene ale NATO. Acest lucru ar fi putut fi cauzat de faptul că sistemele "prieten sau duşman" pe care cele două avioane libiene le aveau la bord au ajuns pe mâna altora. Aceste sisteme sunt folosite de armată în luptă pentru a face deosebire între propriile aparate de zbor.

Conform ziarului rus, preluat de Russia Today, armata siriană crede că NATO a procedat şi acum la fel, însă a eşuat în descifrarea corectă a codurilor.

<iframe src="http://www.youtube.com/embed/LZZwE97pyvU" frameborder="0" height="315" width="420"></iframe>