Doar un elev din trei începe școala din cauza COVID

Doar un elev din trei începe școala din cauza COVID

O treime dintre elevi revin la școală în toată lumea, la acest început de toamnă, celelalte două treimi rămânând „fără școală” sau „în incertitudine” din cauza COVID, informază UNESCO.

Dintr-un total de 1,5 miliarde de copii, școlarizați în învățământul pregătitor, primar și secundar din întreaga lume, 900 de milioane revin de obicei la școală în perioada august-octombrie, restul având un alt calendar școlar (ianuarie-noiembrie, martie-decembrie etc.).

Circa 128 de milioane au intrat deja într-o clasă nouă, iar 433 de milioane, din 155 de țări, ar trebui să facă la fel în următoarele săptămâni, adică un total de 561 de milioane de elevi, precizează Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO).

Însă un miliard de elevi, adică două treimi din populația școlară mondială, rămân „fără școală sau în situație de incertitudine”, subliniază UNESCO în această zi de 1 septembrie, care este în mod normal una de începere a școlii pentru mai multe țări europene.

În plus, „mai bine de jumătate din cei 900 de milioane de elevi care încep noul an școlar ar urma să participe la cursuri de învățământ la distanță, de o manieră totală sau parțială”.

Iar „majoritatea acestor școlari și familiile lor continuă să aștepte încă indicații clare despre ceea ce îi așteaptă la reînceperea anului școlar 2020-2021, la numai câteva săptămâni de data prevăzută”.

Școli închise, învățământ la distanță, incertitudini, riscuri de abandon școlar... UNESCO trage încă o dată semnalul de alarmă în legătură cu această situație îngrijorătoare, de natură a avea un impact negativ, mai ales asupra populațiilor celor mai vulnerabile, în special fetițele.

Organizația face presiuni asupra autorităților din domeniul educației să asigure o reîntoarcere rapidă șa școală, luând în același timp măsuri pentru sănătatea și securitatea elevilor și a personalului didactic.

„Criza educației continuă să rămână la fel de gravă”, a declarat Audrey Azoulay, directoarea generală a UNESCO, citată în comunicat.

„Mai multe generații sunt amenințate de aceste închideri de școli care privesc sute de milioane de elevi și care se continuă de luni de zile. Există o urgență educativă mondială”, a adăugat Azoulay.

Ne puteți urmări și pe Google News