Un nou caz șocant în școlile din Franța: el pare tras la indigo după decapitarea de acum o lună a profesorului Paty.
Un elev în vârstă de 14 ani de la colegiul La Grange du Bois din localitatea franceză Savingny-le-Temple, în departamentul Seine-et-Marne, a fost arestat de poliție joi, 12 noiembrie.
Adolescentul a proferat amenințări la adresa profesoarei sale în timpul unei ore de educație civică, în dimineața zilei de joi, a scris Le Parisien.
Profesoara de Istorie și Geografie vorbea despre libertatea de expresie și le arăta elevilor imagini de la manifestațiile de solidaritate, după atacurile teroriste de la Charlie Hebdo.
În acest moment, elevul a strigat: „O să te decupez ca pe Samuel Paty”, făcând referire la sinistra asasinare a profesorului Paty, decapitat de un terorist islamist pe 16 octombrie, deoarece arătase la oră caricaturile profetului Mahomed.
Ca urmare a amenințării cu moartea, directorul colegiului a anunțat poliția, care nu a întârziat să-l rețină pe elevul asupra căruia s-a descoperit cu pistol cu electroșocuri.
Adolescentul nu a negat faptele, explicând senin: „cântam un cântec rap care vorbea despre Samuel Paty”.
Directorul a depus plângere penală, precizând că, îl mai exmatriculase de două ori pe respectivul elev, „pentru probleme de comportament”.
Tânărul este urmărit penal pentru amenințare cu moartea la adresa unei persoane însărcinată cu o misiune în serviciul public, apologie adusă terorismului și port de armă interzisă de categoria D, scrie ziarul francez.
Tatăl elevului a fost și el audiat. Acesta le-a declarat polițiștilor că fiul său este un musulman „neradicalizat”. Potrivit anchetatorilor, profesoara s-a declarat „șocată” de o asemenea amenințare.
Până la un punct – cel al trecerii la acțiunea efectivă – cazul acesta seamănă ca două picături de apă cu cel al lui Samuel Paty.
Ambii profesori erau de Istorie și Geografie, ambii se aflau la ora de educație civică, ambii vorbeau despre libertatea de expresie, ambii au arătat elevilor imagini legate de Charlie Hebdo, caricaturile profetului Mahomed, într-un caz, manifestațiile de solidaritate cu victimele atacului terorist, în celălalt.
În mai multe școli din Franța s-au înregistrat cazuri în care elevii au afirmat că Samuel Paty a primit cei i se cuvenea.
De la atentatele din ianuarie 2015, regimul francez nu încetează să declare „război terorismului”, însă singurul rezultat este că atacurile continuă să aibă loc nestingherite.