SCANDALUL din DNA prin ochii procurorului general al României: Sper să își REVINĂ
- Adrian Dumitru
- 4 iulie 2017, 18:39
Scandalul de proporții astronomice din interiorul DNA a adus prima reacție a lui Augustin Lazăr, procurorul general al României.
Lazăr crede că declarațiile celor doi de la ieșirea din Consiliul Superior al Magistraturii au fost influențate de stările emoționale prin care procurorii trec după cererea de revocare a Laurei Codruța Kovesi la adresa celor doi.
"Fiecare se apără cum crede. Eu cred că ei sunt într-o stare emoţională şi eu sper să îşi revină în timp util. Nu ar trebui să se escaladeze această situaţie", a precizat Augustin Lazăr la ieşirea din Consiliul Superior al Magistraturii.
El a adăugat că ar trebui ca procurorii care lucrează în structurile specializate să aibă mandate de câte patru ani pentru a nu deveni vulnerabili.
"Procurorii care lucrează în structurile specializate ale Ministerului Public au o mai mare uzură mentală, emoţională. Acolo este un stres şi un efort mental pe care nu îl au alţii care lucrează în altă parte şi cred că este important să vedem ca după o perioadă de timp, pentru protecţia lor, ar trebui să se stabilească nişte mandate de patru ani, apoi patru ani şi după aceasta procurorii să îşi poată schimba profilul de activitate, fiindcă nu ar trebui ca cineva să stea acolo până când devine vulnerabil", a spus Lazăr.