Cum să faci 11 milioane de euro din fructe. Procurorii DNA s-au pus pe cel mai important „piețar” din România
- Radu Novac
- 14 iunie 2019, 15:50
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) l-au trimis în judecată pe omul de afaceri Loubia Saleh, zis și ”regele fructelor”, pentru săvârșirea a două infracțiuni de complicitate la evaziune fiscală. Loubia Saleh mai are o condamnare de 9 ani de închisoare, dar la acest moment este fugit din România.
Redăm mai jos comunicatul DNA:
”LOUBIA SALEH, în stare de arest în lipsă, la data faptelor administrator al unei societăți comerciale, sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de evaziune fiscală,
BREZAN IONELIA DANIELA, sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de complicitate la evaziune fiscală.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada aprilie 2010 – decembrie 2012, inculpatul Loubia Saleh, în calitate de administrator în fapt al unor societăți comerciale, cu sprijinul inculpatei Brezan Ionelia Daniela, a omis să evidențieze, în actele contabile ori în alte documente legale, o serie de operațiuni comerciale efectuate (vizând comerțul cu legume și fructe) și veniturile realizate; de asemenea, a înregistrat o serie de cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale.
Ca urmare a acestui demers a fost cauzat un prejudiciu bugetului de stat în valoare totală de 52.768.014 lei, sumă cu care Agenția Națională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În vederea recuperării prejudiciului, procurorii au instituit măsura sechestrului asigurător asupra unor bunuri imobile ce aparțin unei persoane din familia inculpatului Loubia Saleh.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalul Ilfov cu propunerea de a se menține măsura asiguratorie.
Menționăm că inculpatul Loubia Saleh a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție, în două cauze penale, pentru săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală și spălarea banilor, (detalii în comunicatele nr. 1552/VIII/3 din 6 octombrie 2015 - https://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=6717 și nr. 682/VIII/3 din 5 iulie 2017 - https://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=8266 ).
Într-una dintre cauze inculpatul Loubia Saleh a fost condamnat definitiv la pedeapsa închisorii (detalii la https://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=8677 )”