DNA îşi prezintă bilanţul pe 2015, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis şi a premierul Dacian Cioloş

DNA îşi prezintă bilanţul pe 2015, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis şi a premierul Dacian Cioloş

Direcţia Naţională Anticorupţie îşi prezintă, joi, bilanţul activităţii pe 2015. Şedinţa de bilanţ, care începe la ora 11.00, la Cercul Militar, se va desfăşura în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis şi a premierul Dacian Cioloş.

Activitatea DNA a fost marcată în anul 2015 de o serie de premiere pentru justiția din România: anchetarea și ulterior trimiterea în judecată a unui prim-ministru în funcție - Victor Ponta - și reținerea unui judecător al Curții Constituționale - Toni Greblă -  și a primarului Capitalei, Sorin Oprescu.

Totodată, anul trecut, s-a înregistrat cel mai mare număr de demnitari trimiși în judecată și s-a cerut încuviințarea pentru reținerea și arestarea preventivă a unui ministru în funcție — ministrul Finanțelor, Darius Vâlcov. În 2015 au fost reținuți și trei primari de sector din Capitală — Marian Vanghelie (sectorul 5), Andrei Chiliman (sectorul 1) și Cristian Popescu Piedone (sectorul 4), scrie Agerpres.

„Între persoanele trimise în judecată până la data de 30 noiembrie (11 luni ale anului 2015) figurează patru persoane care au deținut funcția de ministru, 20 actuali sau foști membri ai Parlamentului, 24 de persoane cu funcție de autoritate la nivel local (14 primari de municipii, nouă președinți de consilii județene și un prefect), precum și o persoană care, la data trimiterii în judecată, deținea funcția de prim-ministru. Au existat situații în care aceeași persoană, având una din funcțiile sus menționate, a fost trimisă în judecată în dosare diferite. Din estimările preliminare, comparativ cu anii precedenți, reiese că este cel mai mare număr de demnitari trimiși în judecată în decursul unui an. Potrivit estimărilor aferente celor 11 luni ale acestui an, rata de condamnare în dosarele DNA se menține la nivelul de 90%, ceea ce arată calitatea probațiunii pe care se construiesc cauzele penale, precum și profesionalismul procurorilor care lucrează la DNA”, potrivit unei informări a DNA.

Ne puteți urmări și pe Google News

Bilanțul Direcției Naționale Anticorupție – instituția-fanion pentru justiția din România, a cărei activitate a fost în repetate rânduri remarcată în rapoartele MCV, dar și de ambasade occidentale, în special cea americană – intervine în condițiile în care mandatul de trei ani al Laurei Codruța Kovesi la conducerea DNA se apropie de sfârșit.