VAL de LOVITURI pentru DNA. Un fost MINISTRU a fost ACHITAT de ÎCCJ

VAL de LOVITURI pentru DNA. Un fost MINISTRU a fost ACHITAT de ÎCCJ

Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus achitarea fostului ministru al Comunicațiilor, Valerian Vreme, pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Fostul ministru al Comunicațiilor, Valerian Vreme, a fost achitat de ÎCCJ, cu motivarea că fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege.

„În temeiul art. 396 alin. 5 rap. la art. art. 16 alin. 1 lit b teza I achită pe inculpatul Vreme Valerian (...) pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută şi pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 Cod penal și art. 309 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal. În baza art. 25 alin. 5 Cod de procedură penală, lasă nesoluţionată latura civilă a cauzei, vizând pretenţiile formulate de partea civilă Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale. În baza art. 397 alin. 5 rap. la art. 25 alin. 5 Cod de procedură penală, menţine măsura asiguratorie a sechestrului asigurător, instituită prin ordonanţa nr.204/P/2017 din data de 11.09.2017, necesară acoperirii pagubei cauzată Ministerului Comunica?iilor ?i Societă?ii Informaționale prin săvârșirea infracțiunii, asupra următoarelor bunuri imobile: -cotă parte 1 din imobil constând în teren neproductiv, intravilan, în suprafață de 1.934 mp, suprafață măsurată 934,314 mp situat în ..., cu nr. cadastral 63566, înscris în Cartea Funciară nr. 63566 a OCPI Bacău – CPI Onești, nr. CF Vechi 9192/N, nr. cadastral vechi 3819/1 , tarla 58, parcela 1592; -cotă parte 1 din imobil constând în teren, în suprafață de 2.500 mp, suprafață măsurată 2.710,335 mp, cu nr. cadastral nr. topografic 62786 din care fâneață în suprafață de 631 mp – tarla 60 parcela 167/8; curți construcții – 188 mp , tarla 60, parcelă 1672/8; curți construcții - 596 mp, tarla 60, parcela 1672/8; tere arabil – 544 mp, tarla 60, parcelă 1672/8; vie – 486 mp, tarla 60, parcelă 1672/8 ?i fâneață în suprafață de 265 mp, tarla 60 parcela 1672/8 + construcție de locuințe, cu nr. cadastral 62786-C2, având surafață construită la sol de 144 mp, constând în casă construită în anul 2010 din beton armat și cărămidă D+P+E, cu acte + construcție anexă, fără acte, constând în magazie în surafață de 11,09 mp, cu nr. cadastral 62786-C1 + construcții anexă constând în piscină în suprafață la sol de 49 mp, fără acte, imobilul având nr. cadastral 62786-C3, fiind situat în ..., înscris în Cartea Funciară nr. 62786 a OCPI Bacău – BCPI One?ti, nr. CF Vechi 10380/N, nr. cadastral vechi 2417. În baza art. 273 alin. 1 şi 2 Cod de procedură penală respinge, ca nefondată, cererea formulată de martorul Funeriu Petru – Daniel privind decontarea cheltuielilor solicitate. Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea inculpatului Vreme Valerian rămân în sarcina statului. Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul Vreme Valerian, în sumă de 65 lei, rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”, arată decizia ÎCCJ.

Procurorii DNA susţin că, în perioada septembrie 2010-februarie 2012, Valerian Vreme, în calitate de ministru, cu încălcarea dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice, a încheiat cu D.Con-Net AG, lider al unei asocieri de firme, un contract ce avea ca obiect închirierea pe o durată de 16 luni şi 13 zile, cu opţiune de cumpărare, a drepturilor neexclusive de utilizare a produselor software Microsoft în şcoli. Acest lucru s-a întâmplat în condiţiile în care Acordul-cadru de furnizare nr. 32/12.08.2009 nu permitea încheierea unui astfel de contract subsecvent.

Ne puteți urmări și pe Google News

Prejudiciul cauzat Ministerului comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei în acest caz este de 11.291.793,99 euro, constituit un folos patrimonial necuvenit, în acelaşi cuantum, în favoarea D.Con-Net AG.