În numărul de miercuri, 14 februarie 2018, sub titlul După Microsoft, unui alt mare dosar de corupție i se pune cruce: Privatizarea frauduloasă a ALRO!, aduceam la cunoștința publicului cititor un nou eșec de prestigiu al DNA: Clasarea dosarului ALRO.
Evenimentul de tristă amintire a avut loc prin Ordonanța de clasare intitulată Ordonanța din 20 11 2017 în Dosarul Penal nr. 413/P/2014.
În comentariul meu recunoșteam că de existența acestei Ordonanțe de clasare, date pe șest, cum se întîmplă cu tot ce s-ar putea înscrie în lunga serie de eșecuri ale DNA, am aflat de la un camarad de sală de lectură la BAR , Florian Bulumac, cel care și-a făcut un scop al vieții din denunțarea incredibilului jaf care a fost privatizarea ALRO.
Florian Bulumac primise de la DNA Primise de la DNA adresa din 29 ianuarie 2018 prin care era informat sub semnătura lui Bogdan Marius Bulancea, procuror șef de secție la DNA despre Ordonanța de clasare. Furios, făcuse constestație la Ordonanță. După cum era de așteptat, contestația i-a fost respinsă.
Afacerea ALRO a fost înmormîntată.
A fost înmormîntată și comedia care a fost anchetarea penală, timp de 12 ani a Afacerii.
Despre felul în care a fost fentat în acești 12 ani denunțătorul Florian Bulumac s-ar putea scrie o carte.
Schița ei mi-a fost dată spre publicare de către însuși Florian Bulumac.
O public mai jos convins că va rămîne în istoria a ceea ce eu am numit folosirea lupte împotriva corupției pentru răfuieli politico-mafiote:
Adevărul cu privire la clasarea dosarului DNA nr. 54 / P / 2005 (cazul ALRO)
La sfârșitul anului 2017 am primit Ordonanța din 20.XI.2017 emisă de DNA cu privire la clasarea dosarului DNA nr. 413 / P / 2014. Ordonanța poartă semnătura actualului procuror de caz d-na Enache Aurelia, care a preluat respectivul dosar în urma înlăturării d-nei Mihaela Moraru-Iorga.
Fac următoarele precizări:
La data de 17.03.2014 procurorul de caz, d-na Moraru, care încerca să soluționeze dosarul nr. 54 / P / 2005, prin ordonanță clasează o plângere de mită depusă în acest dosar, ce viza un director de la ALRO Slatina. Prin aceeași ordonanță s-a dispus disjungerea cauzei privind pe cei patru inculpați, cercetați încă din luna martie 2011 în această cauză. Dosarul rezultat în urma acestei disjungeri a fost înregistrat sub nr. 413 / P / 2014 și repartizat tot d-nei Mihaela Moraru-Iorga, fără a fi soluționat până la destituire; apoi procurorul care i-a urmat, l-a clasat, zice dânsa, în urma intervenției prescripției răspunderii penale.
Conducerea DNA probabil s-a bucurat că a scăpat de un dosar care mai avea o lună și împlinea 15 ani! Dosarul 413 / P / 2014 este un dosar recent, așa că nu strică imaginea…
Dosarul 54 / P / 2015 are la bază un denunț depus de subsemnatul la Poșta Română în ziua de 19.12.2002. Am demonstrat matematic și juridic că Statul român a fost păgubit cu circa 300 mil. USD cu ocazia privatizării societăților ALRO și ALPROM, ambele din Slatina. DNA a găsit o pagubă de numai 76.429.599 USD!
Exagerez dacă declar că avem un dosar – 54 / P / 2005 sau 413 / P / 2014 – care a eșuat răsunător / rușinos urmare a unei suspiciuni rezonabile de obstrucționare premeditată a Justiției și a unui management defectuos care s-a făcut că nu vede cum trece timpul în favoarea inculpaților?
Mai pun o întrebare: există vreo legătură între lipsa de celeritate, sau chiar nelucrarea timp îndelungat a dosarului nr. 54 / P / 2005, în care este depus și un denunț împotriva d-lui Victor Ponta încă din trimestrul IV al anului 2010, bazat pe art. 23(1) din legea nr. 78/2000? Nu pot să nu remarc faptul că d-na Laura Codruța Kövesi a fost numită Procuror Șef DNA la propunerea d-lui Ponta, la acea vreme prim-ministru.
Eu, totuși, nu cred că s-a ajuns la această clasare răsunătoare, având la bază o coincidență. Dar de un lucru sunt sigur: d-na Procuror Șef a fost total nereceptivă la sesizările subsemnatului. Fără nicio ezitare spun că acest dosar DNA a eșuat răsunător și cu complicitatea Inspecției Judiciare, care în urma sesizărilor subsemnatului a dat niște rezoluții ilegale de clasare, fără o cercetare proprie.
Imediat după numirea d-nei Laura Codruța Kövesi în fruntea DNA, am considerat că trebuie s-o informez despre dosarul 54 / P / 2005 că lucrurile nu merg bine, consemnând următoarele (petiția 5454 / 14.06.2013):
- deoarece procurorul de caz eludează art. 23(1) din legea nr. 78/2000, am depus la Înalta Curte de Casație și Justiție o Plângere care s-a constituit în dosarul nr. 7325 / 1 / 2012; procesul l-am pierdut deoarece DNA, în întâmpinarea depusă în acest dosar, încheie cu sintagma „Cercetările nu au fost finalizate”, instanța înțelegând că cei care aveau obligația să vegheze asupra respectării legilor privatizării – conducătorii Corpului de Control al Primului-Ministru, sunt cercetați, în speță, dl. Victor Ponta. Această întâmpinare este semnată de dl. Doru Țuluș și de d-na Mihaela Moraru;
- vechimea dosarului ajunsese la 10,5 ani;
- petițiile adresate DNA până la numirea Domniei Sale în fruntea DNA, toate fiind critici/ proteste n-au avut niciun rezultat.
Deoarece în urma acestei sesizări nu s-a observat nicio schimbare în ceea ce privește extinderea cercetărilor asupra celor puși să vegheze la respectarea legilor privatizării, m-am adresat d-nei Kövesi, douăzeci și unu de luni mai târziu (4520 / 12.03.2015). Acum, cu toată părerea de rău, a trebuit s-o informez și să-i spun adevărul despre d-na Mihaela Moraru; este vorba de două declarații pe care le-a făcut cu ocazia unor audiențe pe care mi le-a acordat:
- Daniel Morar, fostul Procuror Șef al DNA, a dorit să-i ia dosarul nr. 54 / P / 2005, dar urmare intervenției sale – „îl știți pe dl. Bulmac, o să facă scandal până la CEDO” –, s-a renunțat;
- la insistențele subsemnatului de a-l cerceta pe dl. Victor Ponta, neavând argumente juridice, a exclamat: „nu pot face acest lucru; vă dați seama cum ar putea să acuze DNA pe toate canalele media?”
M-am simțit îndreptățit să cer, cu prilejul acestei petiții, următoarele:
- finalizarea cercetărilor în dosarul 54 / P /2005, chiar și printr-un NUP, înainte de a fi prescris; se scurseseră atunci „numai” 12 ani și 2 luni;
- să dispună măsuri ca această lipsă de celeritate să nu aibă ca unic și exclusiv scop, prescrierea faptelor;
- lămuriri în legătură cu derularea unor anchete recente, ale acestui procuror, care s-au petrecut cu o promptitudine ce seamănă cu o precipitare; de ce cazul lui Victor Ponta este tratat altfel? Acum când scriu aceste rânduri, au trecut mai bine de 7 (șapte) ani de la depunerea denunțului (nr. 8912 / 18.11.2010).
Bănuind că ținta DNA în acest caz este prescripția, am mărit frecvența petițiilor. În data de 28.08.2015 am depus la Poștă un astfel de protest amintind vârsta dosarului care ajunsese la 12 ani și 8 luni și că procurorul de caz eludează în continuare unele articole din Legea nr. 78 / 2000, cum ar fi ignorarea celui menționat mai sus, dar și art. 1, alin.1), lit. c), prin care se instituie măsuri de sancționare a faptelor de corupție a persoanelor „care exercită atribuții de control, potrivit legii”. Cu acest prilej am cerut ca în această speță să fie cercetat și dl. Robert Cazanciuc, dânsul ocupând în perioada 01.10.2001 – 09.07.2003, exact în perioada jafului de la ALRO, funcția de director general în cadrul Corpului de Control al Primului-Ministru.
Aceste date le-am obținut în Justiție, fiind considerate de organele statului că nu ar fi date de interes public. Totul a durat aproape 2 ani!
Am continuat conflictul cu DNA, conflict ce se asemăna cu un monolog contra unei tăceri asurzitoare și am înregistrat alt protest sub nr. 19032 / 10.10.2016. Problemele erau cele vechi: celeritatea, art. 23(1) și art. 1, alin.1), lit.a) din lege.
Cu riscul de a plictisi, menționez că a urmat altă petiție: nr. 12390 / 09.08.2017. De data aceasta am primit răspuns. Un răspuns paralel cu problemele grave care bântuiau acest dosar care a colapsat în chipul cel mai rușinos. Biroul de relații al DNA nici măcar nu s-a ostenit să mă anunțe că din anul 2014, dosarul 54 / P / 2005 devenise nr. 413 / P / 2014!
În luna octombrie 2017 am primit de la Inspecția Judiciară Rezoluția din 06.10.2017 ca răspuns la nenumăratele plângeri pe care le-am depus în legătură cu cazul ALRO. Nu e singura rezoluție pe care am primit-o. Am primit mai multe, dar toate au fost un fel de pospai pe care dacă inspectorii judiciari care au analizat petițiile ar fi făcut-o cu legea în mână, dosarul 54 / P / 2005 ar fi fost soluționat înainte de prescripție. Singurul fapt important este că explică de ce a fost schimbat numărul dosarului.
Consider că este firesc să declar această schimbare ca o măsură de a se pierde în neant acel dosar cu vechime de 15 ani și care păta imaginea instituției. Acum dosarul ALRO, cu numărul 412 din 2014 arată minunat. Dar cum se face că a intervenit prescripția în 2017?!
Nu pot să nu remarc că în data de 22.12.2015, procurorul de caz a dispus prin ordonanță efectuarea unei expertize contabile de către experți contabili care nu a fost efectuată până la data prescripției. Se nasc următoarele întrebări:
- cum s-a ajuns la concluzia că prejudiciul de circa 76.429.599 de USD menționat în întâmpinarea DNA depusă în dosarul ICCJ nr. 7325 / 1 / 2012 trebuie reevaluat?
- de ce s-a cerut expertiză abia în decembrie 2015, la distanță de vreo 10 ani și 6 luni de când d-na Moraru instrumentează acest dosar?
Altă ciudățenie este chemarea subsemnatului, cu citație, ca martor, în dosarul ALRO rebotezat 413 / P / 2014, de către noul procuror de caz, d-na Enache Aurelia. Interesant de remarcat a fost declarația procurorului că acest dosar nu se va prescrie înainte de soluționare; au fost de față și avocații inculpaților din dosar. Audierea a avut loc în ziua de 18.09.2017. Ei bine, la sfârșitul lunii noiembrie a aceluiași an, am primit Ordonanța din 20.11.2017, semnată chiar de d-na Enache Aurelia, prin care se clasează dosarul 413 / P / 2014, fost 54 / P / 2005! Am depus o Plângere, dar a fost respinsă cu Ordonanța din 25 ianuarie 2018.
Menționez un fapt – caracteristic DNA – că și la capitolul comunicare nu-i pasă de legi: această ordonanță a fost emisă în afara termenului din C.p.p.!
Iată și un model de rezolvare a petițiilor depuse la DNA, așa cum îl descrie Inspecția Judiciară, și chiar îl aplaudă! – în Rezoluția din 01.11.2013: „Într-adevăr, petentul (=subsemnatul) a depus la DNA o plângere sub nr. 1156 / C / 2013 care a primit o soluție legală, fiind trimisă Secției de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție” (=S. II) pentru competentă rezolvare…!
Pe scurt: cineva din conducerea DNA a dirijat acea plângere exact secției în care lucrau cei criticați în legătură cu cazul ALRO. Și mai pe scurt: exact: ca pe timpul comunismului – reclamația a fost trimisă spre rezolvare, reclamaților. Halal DNA! Halal I.J.!
Ar fi trebuit să folosesc cuvinte mai dure, pe măsura înjosirii muncii miilor de oameni care au lucrat în condiții groaznice, unii fiind târâți în fața justiției militare a comunismului, pentru ca niște nemernici să înstrăineze un pachet de 48% din acțiunile ALRO, o adevărată bijuterie a industriei românești, cu rușinoasa sumă de 11,4 milioane USD!
Iată pe scurt mecanismul diabolic pus la cale de Guvernul Năstase.
În anul 2001 unui acționar minoritar la ALRO, Marco I., i s-a permis să cumpere de pe piața bursieră pachete de acțiuni din patrimoniul statului aflat în custodia ALRO Slatina. În mod normal AVAS ar fi trebuit să ceară CNVM, instituție care supraveghea piața bursieră, să sisteze lansările pe piață de oferte în vederea cumpărării de acțiuni ALRO pentru a proteja participațiile statului, fiind în curs de privatizare.
De această lipsă criminală de reacție a profitat Marco I., care în iunie 2001 ajunsese să dețină un pachet de 41,85 procente.
Trebuie spus că în anul 2000, Guvernul Isărescu împreună cu Banca Mondială a selectat drept consultant în această speță, BNP PARIBAS.
Contrar recomandărilor acestui consultant, Guvernul Năstase a hotărât:
- privatizarea ALRO să se facă prin majorări de capital;
- să acorde drept de veto acționarului minoritar, Marco;
- ALRO și ALPROM să fie privatizate pe rând;
- A mimat dorința de privatizare ALRO cu un investitor strategic, etc.
Bineînțeles că în aceste condiții investitorii strategici nu au ofertat. Așa că AVAS a scos la vânzare un pachet de 10%, exact cât îi era necesar firmei Marco I. să devină majoritar.
Cele 58 de procente ale statului au fost înstrăinate astfel:
- 10% vândute firmei Marco I. cu 11,4 mil. USD;
- 38% pierdute prin majorare de capital în folosul Marco I.;
- 10% cedate Fondului Proprietatea.
Așadar AVAS a încasat pentru 48 de procente pe care le avea la ALRO, rușinoasa sumă de 11,4 mil USD!
Iată cum se prezenta ALRO la 31.12.2001, cu patru luni înainte de privatizare
- profit brut pe 3 ani precedenți privatizării (inclusiv pe 2002):
1999 2000 2001 2002 mil. USD 24,23 72,5 55,9 30,8
- stocuri de materii prime, materiale, piese de schimb, etc.: 48,45 mil. USD
- rezerve legale: 51,87 mil USD
- depoluare în proporție de 95% în urma investițiilor: 120,0 mil. USD
- total independentă din punct de vedere financiar.
Ce pot să le spun în încheiere celor care au conceput în mod criminal această megaescrocherie, slugilor lor, sau celor care prin natura funcției erau obligați să oprească acest jaf, cât și celor care din anumite interese, prostie sau ignoranță au făcut ca cei vinovați dovediți, sau nedovediți să nu răspundă penal, decât că sunt țărână nevrednică, biblic vorbind!
Am zis!
Ing. Florea Bulumac
Articol preluat de pe CristoiuBlog.ro
Recomandările noastre
