DNA acuză martorii mincinioși. De unde a apărut împrumutul de 1,5 milioane de euro

DNA acuză martorii mincinioși. De unde a apărut împrumutul de 1,5 milioane de euro

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) anunțau în 30 octombrie 2014 că s-a dispus urmărirea penală față de senatorul PDL (în funcție la acea dată), Gigi Christian Chiru, cu privire la săvârșirea infracțiunilor concurente de luare de mită, spălare de bani, fals în declarații.

Acum și martorii din dosar s-au ales cu dosar penal pentru mărturie mincinioasă și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Procurorii afirmau că, în august 2010, Chiru Gigi Christian a pretins de la un martor denunțător și de la un om de afaceri, suma de 1.500.000 euro,  sub forma disimulată a unui contract de împrumut fictiv, în vederea îndeplinirii, neîndeplinirii, urgentării ori întârzierii îndeplinirii unui act ce intra în atribuțiile sale de inspector șef al Inspectoratului Regional în Construcții Sud – Est, astfel încât să fie favorizat grupul de firme: S.C. EOLICA DOBROGEA S.R.L. ROMANIA, EOLICA DOBROGEA AG, EOLICA DOBROGEA X GMBH, etc.

Concret, în schimbul acestei sume de bani, suspectul a promis că, de la nivelul funcției sale, va sprijini interesele patrimoniale ale respectivelor persoane juridice în proiectele, aflate în derulare, privind construcția unor parcuri eoliene în Dobrogea.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit informațiilor obținute de JustNews, omul de afaceri român implicat în acest dosar este Dică Corneliu, fost director de marketing în cadrul Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa,  administrator în anul 2010 al firmei Eolica Dobrogea SRL, co-asociat în societate alături de firma EOLICA DOBROGEA AG (din Elveția).  Eolica Dobrogea SRL avea sarcina de a se ocupa cu planificarea şi obţinerea autorizaţiilor de construcţie a unor parcuri eoliene în Dobrogea, care apoi urmau să fie vândute gigantului spaniol din domeniu eolian, IBERDROLA (ulterior acesta se ocupa de activităţile de construcţie propriu-zisă şi de operare a parcurilor eoliene).

În timpul urmării penale efectuată în România, procurorii au aflat că, în 2010, au apărut probleme de finanțare a proiectelor demarate de Eolica Dobrogea SRL, mai ales în ce privește obținerea acordurilor de conectare cu Transelectrica. Partenerului elvețian i s-a explicat de către Dică Corneliu faptul că, în vederea asigurării protecției juridice a grupului de firme EOLICA DOBROGEA în litigiile existente cu concurența, respectiv cu grupul CEZ România, ar fi nevoie de efectuarea unor plăți ilegale, care nu puteau fi făcute publice. Prin urmare, au fost încheiate două contracte, care însă nu au fost aprobate de partenerul străin al lui Dică Corneliu, prin care urmau să fie disimulate două astfel de solicitări de bani necuveniți:

primul, un contract de împrumut în valoare de 1,5 milioane de euro, care îl avea ca și creditor pe Chiru Gigi Christian, a fost semnat în 19.08.2010 ( banii urmau să fie restituiți în 15 luni) al doilea, un contract prin care i se plătea lui Prisăcaru Ștefan suma de 750.000 de euro pentru a obține de la Transelectrica acordurile de racordare la rețeaua electrică pentru parcurile eoliene ale companiei , a fost semnat tot în 19.08.2010 Ulterior încheierii respectivelor contracte, Dică Corneliu s-a certat cu partenerul său elvețian, iar la data de 23 septembrie 2011, Dică Corneliu a încheiat un contract de cesiune de creanță cu Chiru Gigi Christian. Acesta din urmă a declarat că a primit de la Dică Corneliu suma de 300.000 euro și că a acceptat totodată reînnoirea promisiunii de a primi diferența de 1.200.000 euro, în baza contractului de împrumut, încheiat la data de 19 august 2010, cu partenerul străin, pînă la data de 31.12.2012. Obligațiile izvorâte din acest contract fictiv au fost garantate prin instituirea în favoarea „creditorului” Chiru Gigi Christian a unui drept de gaj asupra a 5% din părțile sociale ale SC EOLICA DOBROGEA SRL, un document care însă nu a fost semnat și legalizat notarial, deoarece Dică Corneliu și Gigi Chiru nu erau în poziția de a putea face asta. Acest plan a fost conceput de omul de afaceri Dică Corneliu, susțin procurorii. Ulterior preluării „creanței”, în instanțele din străinătate, Dică Corneliu l-a acționat în judecată  pe latură civilă pe fostul său partener elvețian, pentru restituirea sumei de 1,5 milioane de euro, pretins  împrumutate.

DNA extinde acuzațiile La data de 22.03.2016, DNA a dispus extinderea urmării penale față de Dică Corneliu sub acuzațiile de dare de mită în formă continuată ( două acte materiale, primul în forma promisiunii sumei de 5 milioane de euro, iar al doilea în forma reînoirii promisiunii prin cesiune de creanță în relația cu fostul primar din Cogealac, Cati Hristu)  și cumpărare de influență ( în forma promisiunii sumei de 750.000 de euro, în relația cu Prisăcaru Ștefan), iar la data de 8 august 2019, DNA a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina acestuia, adăugând o nouă acuzație, cea de complicitate la luare de mită.

 

Proveniența celor 1,5 milioane de euro. Dică Corneliu și Munteanu Violeta Luminița, partenera lui Ghiru Gigi Christian, alături de sora sa, Munteanu Gabriela, au declarat în fața procurorilor că  împrumutul de 1,5 milioane de euro dintre  Ghiru Gigi Christian și partenerul său străin ar fi fost unul real, iar sumele de bani ar fi provenit de la doi cetățeni italieni Basile Luigi și Marco Carmignani (1,2 milioane de euro), respectiv din economiile surorilor Munteanu, care au lucrat până atunci în cluburi de noapte din Italia (300.000 de euro) .

Procurorii i-au audiat apoi pe cei doi cetățeni italieni menționați, cărora li s-a spus că ar fi dat 1,2 milioane de euro pentru Gigi Chiru. Italienii însă nu au confirmat declarațiile celor 3 români  privind existența sumei de  1,2 milioane de euro ca parte a împrumutului de 1,5 milioane de euro acordat ulterior partenerului străin al lui Dică Corneliu. În plus, procurorii au reușit să demonteze și afirmațiile potrivit cărora cei 1,5 milioane de euro, înainte de a ajunge în țara unde ar fi trebuit să fie dați, ar fi fost predați într-o geantă pe aeroportul din Bergamo de către Munteanu Gabriela lui Chiru Gigi Christian, în prezența fostei soții a lui Dică Corneliu, Dică Camelia Ioana.

Procurorii au reușit să contrazică și declarația făcută de Doicescu ( fostă Ciurea) Angela Francisca, traducător și fostă colaboratoare a lui Dică Corneliu, care a susținut că a întocmit o factură pentru o traducere din italiană în română a contractului de administrare a sumei de 1,5 milioane de euro. Procurorii au dovedit că traducătoarea Doicescu ( fostă Ciurea) Angela Francisca își încetase activitatea în anul respectiv cu ceva timp înaintea emiterii respectivei facturi, iar  pe baza apelurilor telefonice interceptate, a devenit clar pentru procurori că factura traducătoarei a fost falsificată de către Corneliu Dică.

Procurorul de caz al DNA a mai dispus și efectuarea unei constatări criminalistice asupra comportamentului simulat al lui Dică Corneliu, prin  care să se stabilească dacă la întrebările relevante ale cauzei, răspunsurile subiectului au provocat sau nu modificări psihofiziologice specifice comportamentului simulat. Testarea  lui Dică Corneliu a avut loc la data de 4 martie 2020 la Laboratorul de Psihologie Criminalistică al Poliției Capitalei.  Interpretarea diagramelor poligraf a evidențiat în mod clar că răspunsurile la întrebările relevante ale cauzei au provocat modificări psihofiziologice specifice comportamentului simulat.

 

Cei 4 martori au fost transformați în acuzați. În această situație, procurorul DNA a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de:

Munteanu Violeta Luminița, partenera lui Ghiru Gigi Christian, pentru mărturie mincinoasă și fals în înscrisuri sub semnătură privată, Munteanu Gabriela, sora lui Munteanu Violeta Luminița, pentru mărturie mincinoasă, Dică Camelia Ioana, fosta soție a lui Dică Corneliu, pentru mărturie mincinoasă, Doicescu ( fostă Ciurea) Angela Francisca, traducător, pentru mărturie mincinoasă.

Potrivit articolului 273 aliniatul 1 din Codul Penal, mărturia mincinoasă – fapta  martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, face afirmații mincinoase ori nu spune tot ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările esențiale cu privire la care este întrebat  – se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, informează justnews.ro.