Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > Djokovic, în parcul Sans-Souci. Video
VIDEO

Djokovic, în parcul Sans-Souci. Video

Nefericita ”întâmplare” a lui Novak Djokovici mi-a  amintit  o de alta, cu mult miez, care a rămas săpată adânc în conștiințele unora dintre noi, fiind amintită ori de câte ori cineva vrea să susţină că totuşi forţa, politica, puterea, nu va putea încălca dreptul său.
Frederic al II-lea, regele Prusiei (1712–1786), voia să-şi mărească parcul castelului său de la Sans-Souci. Pe locul însă unde suveranul intenţiona să-şi extindă grădină se afla o moară. Frederic l-a chemat pe morar şi i-a propus să i-o cumpere.
Morarul n-a vrut să i-o vândă. Atunci regele l-a avertizat că i-o poate lua cu forţa. La care morarul i-a răspuns cu o dulce naivitate: „Da, dacă n-ar mai exista judecători la Berlin”. Cam asta văd eu în ceeace i s-a întâmplat celebrului tenisman. Că recunoaște sau nu, Lumea a văzut în acest duel al lui Djokovic cu premierul australian, până la urmă un duel al binelui cu răul, tranșat corect și moral de un judecător curajos în favoarea adevărului.
În linii mari, aceastî întâmplare ne deschide ochii: nu ne putem preface că nu vedem asaltul progresiștilor asupra democrației. Au la indemană o crasă incultură a unor generații sterpe cu care să lucreze, dar și  mijloacele cele mai penetrante. Lentoarea conservatorismului actual îi invită la acțiune.
Conservatorii se mișcă greu, deși sunt cu mult mai mulți în Europa și în Lume. În România, nu mai are rost să vorbim. Ce bine ar prinde niste Bratieni… Dar PNL ne oferă o gamă întreagă de ”Leoreni”, aleși parcă după mărimea chipiului, ca în Povestirea lui Isaac Babel, din volumul ”Armata de cavalerie”.
Pentru milioane de oameni de pe pământ Djokovic, un talentat tenismen, înseamnă un uriaș ”NU”, neomarxismului. A acelui fel de politică făcută de globaliști, care se folosesc de pandemie, ca să-și îngenuncheze propriile popoare. Punct. După cel de-al Doilea Război Mondial, Omenirea a conștientizat importanța protecției Drepturilor Omului, care așeză în centrul ei Omul ca ființă individuală.
Ori, protecția drepturilor omului înseamnă a-l apăra pe individ în raport cu Statul, cu mașinăria instituțională a acestuia, gata oricând să-l strivească.  Numai că bătălia se dă acum între teoria de care profită  neomarxiștii, cea a drepturilor colective care, în numele apărării comunităților, îl obligă pe toți să se supună unei noi dictaturi, strivind-o pe cea a alegerii democratice individuale.
Un exemplu cutremurător vine dintr-una din țările cele mai neomarxizate, Noua Zeelandă. Am primit de la cineva recent următoarea știre îngrozitoare în ce privește (ne)respectarea drepturilor indiviaduale.
„De la 1 ianuarie 2025, în Noua Zeelandă, produsele de tutun vor fi interzise treptat de la vânzare. Fumătorii vor avea la dispoziție 90 de zile pentru a renunța la acest viciu. După trecerea celor 90 de zile dacă nu s-au conformat vor plăti o prima amenda judiciară care le va mai oferi încă 60 de zile ca să renunțe la obicei. Dacă nici în acest caz nu renunță vor face inchisoare corecționala timp de 1 an ca să se debaraseze complet de fumat.” Sincer, sper să fie un fake-news și să nu existe o țară în care această mizerie poate fi posibilă. Dar, tare mi-e teamă că nu e așa.
Neo-marxismul este un termen care azi, din cauza ambiguității lui, dar mai ales a culturii precare a generațiilor tinere, face mulți adepți. El conduce clar la revigorarea, ideilor lui Marx şi identificarea unor soluţii adaptate la noile realităţi, oferind așa-zise teorii globaliste, economice, forțînd rezultate în psihologie şi sociologie.
Reconsiderarea comportamentelor sexuale și ale ingineriilor umane de tip LGBT, (pe un fond de accentuată agresivitate a minorităților), abominațiile deja cunoscute și intens promovate pe care le propun educația sexuală prematură, renunțarea la Creștinism, chiar pentru a fi aplicate copiilor de vârste fragede, le-a adus, pe bună dreptate, ”renumele” de ”sexomarxiști”. Toate au ca punct de plecare ”Şcoala de la Frankfurt” şi al teoriei dependenţei centrului lumii bogate de ţările de la periferia lumii capitaliste, elaborată  în anii 60.
Ceea ce este mai interesant decât întâmplarea lui Djokovic, în sine, (fiindcă așa cum am mai spus, m-am obișnuit să mă îndoiesc de toate cele), este un ”amănunt”. Ii spun așa, deși nu e deloc doar un amănunt… S-a spus că tenismenul ar putea fi fluierat de cetățenii australieni care au stat fără crâcnire mai mult de 280 de zile în lockdown. Eu cred că dacă aceste huiduieli vor exista, ele n-au nici o legătură cu vacciniștii sau antivacciniștii. Mai degrabă este exteriorizarea lipsei de curaj, (căreia i se mai spune și lașitate), a celor mulți care au preferat să plece capul în fața celor mai draconice măsuri de lockdown luate pe mapamond.
E greu de suportat faptul că au fost lași și au tăcut, când drepturile fundamentale le-au fost încălcate. Nu vreau să supăr pe nimeni, dar cu toată deferența, același lucru se întâmplă, într-o măsură mai mare sau mai mică, în toată lumea. Iar în România, mai abitir, fiindcă în țara noastră fanariotizată, lașitatea, (cu toate componentele ei: trădarea, delațiunea, lovirea celui căzut, ipocrizia crasă) este mai prezentă decât oriunde altundeva. Este prea mult pentru noi să putem suporta că am fost lași și am tăcut, în timp ce alții și-au asumat, cu pericole și riscuri, faptul de a lupta cu nedreptatea.
Românul (cu poate, prea puține excepții, vrea să fie în joc, vrea să fie persoană publică, vrea să fie în centrul atenției, dar, dacă se poate, să nu fie contra puternicilor, să fie, totuși,  conformist, la căldurică, în turmă. Fără riscuri… Cumva, dacă analizăm bloguri, site-uri, sau postări pe așa-zisele ”rețelele de socializare” , exact asta observăm. Caragiale, fin cunoscător al esenței ipocrite și fanariote a românului spunea așa:” pentru orice român care știe a citi, cel mai greu lucru e a nu scrie…” iar filosoful Petre Țuțea mărturisea că dacă ar mai fi avut timp ar fi scris o teză de doctorat cu titlul :”Aflarea în trabă, ca metodă de lucru la români.”
O întâmplare relevantă:  în momentul în care scriu aceste rânduri realitatea ne arată că 41% dintre copiii României trăiesc la limita sărăciei, iar un număr imens de pensionari nu-și pot plăti facturile pentru încălzire. Cu toate astea, pe 30 Decembrie, când toată lumea se pregătea de Anul Nou, pe ascuns, fără să informeze pe nimeni, nici măcar pe primul ministru, fără dezbatere publică, pe șest, un domn care este ministrul Justiției a emis și a semnat Ordinul în baza căruia vor fi majorate cu 20% salariile și pensiile speciale pentru magistrați. N-am nici o pretenție de la acest ministru. Dar mă așteptam la o atitudine publică a judecătorilor. Cu toate astea, nici un magistrat nu a avut de spus nimic…
Mai sunt, oare, judecători la București?
Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.