Camera Deputaților a înființat, în vara anului 2013, un departament care să asigure legătura instituției cu cetățenii pe rețelele de socializare. „Direcția Social Media a apărut ca o necesitate de adaptare la noile tendințe de comunicare ce se manifestă în ultimii ani în toate domeniile – comunicarea online (…) interacțiunea rapidă cu cetățenii interesați, din toate categoriile de vârstă, fiind o cerință uzuală în activitatea instituțională”, a explicat Camera Deputaților pentru EVZ.

Echipa are 14 angajați fulltime și cei mai mulți dintre ei au un salariu lunar de peste 4.600 de lei, potrivit declarațiilor de avere consultate de EVZ, adică mai mult de o mie de euro pe lună. Toate salariile acestora i-au costat pe români anul trecut 738.348 de lei, adică peste 160.000 de euro, bani plătiți de Camera Deputaților din bugetul de stat.

„La Mulți Ani” și o floare

„Evenimentul zilei” a verificat activitatea online a echipei și a observat că a postat 193 de mesaje pe contul de Facebook al instituției în primele 240 de zile ale acestui an, adică o medie de mai puțin de o postare pe zi.

Mesajele conțin, de obicei, un text de câteva rânduri însoțit de o fotografie. Dintre mesajele postate pe Facebook în acest an de angajații Direcției Social Media, aproape jumătate nu au nicio legătură cu activitatea concretă a deputaților români, a mai observat EVZ. În schimb, pagina abundă în urări, mesaje și felicitări cu ocazia unor sărbători religioase precum Floriile, Paștele, Sf. Ilie, Adormirea Maicii Domnului și a unor evenimente precum Ziua universală a iei, Ziua pământului, 1 și 8 martie, marcarea Unirii Principatelor, dar și anunțuri despre vernisaje și concerte care au loc la Parlament. Mesajele sunt însoțite de pozele unor icoane și ale unor flori. Mesajele de pe Facebook sunt copiate apoi în conturile de Twitter și de Google Plus ale instituției. Echipa de social media mai încarcă pe YouTube filmulețe cu declarațiile politice pe care le citesc deputații în plen, anul acesta fiind încărcate 461 de astfel de înregistrări.

Instituția mai are cont oficial pe rețeaua Instagram, o aplicație destinată exclusiv fotografiilor și filmulețelor, unde echipa de 14 angajați încarcă imagini cu tineri care au vizitat Parlamentul, poze din interiorul Camerei Deputaților și instantanee din lucrările din plen.

Radiografia internă

„În 4 ani de activitate, numărul de utilizatori care accesează pagina de Facebook a urmat un trend ascendent, organic, de la aproximativ 1.000 de utilizatori în primul an, la 30.500 utilizatori în prezent. Canalul de YouTube, oficial, a înregistrat o creștere a numă- rului de utilizatori de la 100 la 5.000, cu peste 120.000 de vizualizări. Pe Twitter, numă- rul de utilizatori este de peste 1.600 în acest moment, iar pentru Google Plus, numărul acestora a ajuns la peste 2.100. În ce ce privește Instagram, numărul de utilizatori depășește 5.000”, și-a evaluat Direcția Social Media propria activitate, potrivit adresei trimise EVZ.

Camera Deputaților a mai transmis EVZ că Direcția Social Media se mai ocupă, pe lângă postarea de mesaje pe rețelele de socializare, și cu alte activități, printre care: „analizarea, filtrarea şi gestionarea datelor cu privire la traficul de utilizatori ai reţelelor sociale ale Camerei Deputaţilor ”, cu „elaborarea strategiilor de comunicare online ale Camerei Deputaţilor prin îmbunătățirea inte rac- țiunii cu societatea civilă, prin publicarea în timp real de informaţii relevante privitoare la procesul legislativ şi obţinerea unui feedback din partea acesteia”, „comunicarea cu persoanele active în online”, „formularea de răspunsuri documentate la feed-back-ul oferit de utilizatorii rețelelor sociale”, sau „asigurarea de suport pe palierul de comunicare și PR pentru evenimentele în care instituția este partener/organizator”. 

Ce fac parlamentarii

Doar 109 mesaje din cele 193 postate pe Facebook în primele opt luni ale acestui an se încadrează în obiectivul instituției, de popularizare a activității parlamentarilor, potrivit analizei EVZ. Cel mai des întâlnit mesaj de pe pagina de Facebook, în acest sens, a fost câte un anunț înaintea fiecărei ședințe de plen a Camerei Deputaților, cu indicarea locului în care poate să fie urmărită ședința în direct și a documentului cu lista legilor aflate în dezbatere.

De asemenea, pagina de Facebook a mai orientat cetățenii spre canalul de YouTube al instituției, pentru a urmări declarațiile politice ale deputaților. Au mai fost popularizate dezbateri organizate de comisiile parlamentare pe teme precum RCA, drepturile de autor pe piața unică digitală, respectarea drepturilor omului în România.

Revolta cetățenească

Pagina de Facebook a adunat 30.061 de abonați, iar cea mai mare parte a postărilor sunt distribuite de 1-2 ori și adună câteva zeci de like-uri. Pe cont au ajuns 598 de mesaje ale românilor, cu mesaje despre toate domeniile, precum pensii, vaccinuri, ecologie, alocațiile copiilor, sistemul feroviar sau drepturile animalelor. O mare parte dintre internauți au criticat activitatea parlamentarilor.

„O adunătură de somnoroşi care nu-şi merită veniturile giantice şi care habar nu au cum trăiesc oamenii obişnuţi. Îşi fac legi doar pentru a prospera ei, fără să le pese că o ţară întreagă, deşi munceşte de dimineaţă până seara, nu ştie dacă mâine îşi va putea cumpăra pâine, medicamente, sau cele necesare. Uneori ai senzaţia că cei din parlament vin la serviciu doar ca să-şi voteze următoarele creşteri de salarii şi venituri. Se pare că în fiecare an au grijă să ne lase tot mai săraci”, a scris internautul Carmen Elena Radovici în pagina de recenzii. „Văd un grup de oameni care se cred adulți (dar nu dovedesc prin fapte), mare parte din ei nu au ce căuta acolo și care nu sunt în stare să voteze măcar o lege, cum ar fi cea a răspunderii magistraților – adică vad mult mobilier”, a spus Mihaela Pârvu.

Postarea care a făcut „ravagii”

Cea mai populară postare de pe contul de Facebook al Camerei Deputaților, în anul 2017, a fost un anunț de înscriere al tinerilor în programul de Intership al instituției. Trei internauți s-au declarat furioși, șase au spus că adoră evenimentul, iar 463 au dat „like” (Îmi place, n.red.). „Ne propunem să familiarizăm tinerii cu procedurile care implică procesul legislativ și tot ce presupune activitatea Parlamentului (…) Pe lângă activitățile specifice structurii, vom desfășura și traininguri sau sesiuni de întrebări pentru întregul grup de interni. Despre aceste proiecte veți afla mai multe detalii, după ce veți fi admiși în cadrul Internshipului. Vă așteptăm în echipă!”, a fost anunțul postat pe 6 martie

Director via PSD cu o leafă de 7.753 de lei/lună

Directorul „postacilor” din Camera Deputaților, Alexandru Mazilu (36 de ani), a început să lucreze în Parlament în anul 2006 și a fost angajat ca „expert” la grupul deputaților PSD în 2009, 2011 și 2013. Mazilu (foto) a avut, anul trecut, un salariu mai mare decât cel al unui deputat sau senator. Potrivit celei mai recente declarații de avere completate de acesta, el a încasat anul trecut 93.047 de lei, adică un salariu de 7.753 de lei pe lună. Salariul de bază al unui parlamentar este de 5.401 lei. Mazilu a fost căsătorit cu prezentatoarea TV, Mădălina Pușcalău, în prezent purtător de cuvânt al președintelui Klaus Iohannis.

La fel ca Mazilu, alți doi membri ai echipei au trecut pe la grupul deputaților PSD: Bădulescu Oana Alina și Alexandru Luminița Roxana. Înainte să lucreze pentru deputații PSD, Bădulescu lucrase la firma SC Fashion Days Shopping SRL, iar Alexandru fusese operator calculator la SC Media Solutions SRL.

Jurnaliști

Alți doi membri ai echipei au fost jurnaliști. Săraru Elena-Alexandra-Cornelia a ocupat funcția de redactor- șef la revista Clipa, fondată de Dinu Săraru, scriitor și fost director al Teatrului Național din București (2001-2004). Un alt membru al echipei, Adrian Suciu, a fost angajat la Realitatea TV și a fost premiat de Uniunea Scriitorilor, Muzeul Literaturii Române și Casa de Cultură Vișeu. Unul dintre membrii Direcției Social-Media, Hondru Andrei Cătălin, a intrat în Parlament în 2013 consilier la cabinetul lui Viorel Hrebenciuc, fosta eminență cenușie a PSD.

FOTO: FACEBOOK – Luminița Leonte (sus) si Mihaela Sima (jos) 

Salariile lunare din 2016 ale membrilor Direcției Social Media:

● Alexandru Mazilu – 7.753 lei
● Adrian Suciu – 5.258 lei
● Safta Camelia Emilia – 5.236 lei
● Leonte Luminiţa-Oana – 5.236 lei
● Bobora Ioana – 5.199 lei
● Filipski Elvira Violeta – 5.068 lei
● Blasiana Rada – Ilinca – 4.967 lei
● Daniela Ana Ionescu – 4.920 lei
● Luminița Graure – 4.886 lei
● Săraru Elena-Alexandra-Cornelia – 4.619 lei
● Mihaela Sima – 3.422 lei
● Hondru Andrei Cătălin- 2.540 lei
● Alexandru Luminița Roxana – 1.815 lei
● Bădulescu Oana Alina – 610 lei

Te-ar putea interesa și: