Piața Victoriei a găzduit din ianuarie 2017 o mulțime de adunări de protest. Puține au avut ceva deosebit în afară de slogane strigate, de invenții mai mult sau mai puțin inteligente și de zbierete de vuvuzele. Aceleași momente cu telefonul mobil aprins, aceleași înfășurări ale trupului în drapelul tricolor, după moda caragealeană lansată de eternul înamorat de țară Rareș Bogdan, aceleași ieșiri din perimetru pentru a mai înviora o atmosferă altfel prin nimic deosebită de cea a unei socializări corporatiste.

Timp de cîteva săptămîni mitingul Diasporei fusese anunțat ca unul aparte, urieșește deosebit de cele de pînă acum, mai ales prin profeția că, în timp ce toate celelalte n-au reușit să dea jos Guvernul PSD, singurii care au reușit s-o facă de două ori fiind chiar PSD-iștii, mitingul din 10 august 2018 va reuși.

Drept argumente pentru acest miting crucial au fost aduse numărul uriaș de participanți, unic în istoria demonstrațiilor de protest din Istoria României, deoarece nici comuniștii nu reușiseră, împotriva Guvernului Rădescu în 1945, un număr mai mare de 100 de mii de persoane, dar mai ales caracterul aparte al celor care urmau să demonstreze.

Se anunțaseră un milion de protestatari din străinătate. Imaginea pregătitoare era cea de coloane uriașe de mașini îndreptîndu-se din toată lumea spre țară. Și din America după cum manipulau ofițerii SIE de la Euronews! După ce timp de o săptămînă opiniile politice ale unor români din străinătate dominau Presa militarizată, din seara de 10 august 2018, cînd în Piață au venit, pe lîngă deja binecunoscuții protestatari de un an și ceva și membrii ai partidelor de Opoziție, dar mai ales lucrătorii și colaboratorii SRI și SIE, a fost trecută în rezervă eticheta de Miting al Diasporei.

Cea mai importantă notă conferită mitingului de vineri 10 august 2018 a constat în prezentarea românilor din străinătate ca forța înaintată a societății românești. Prin simpla apartenență la Diaspora, românul devenea superior celui din țară din toate punctele de vedere, dar mai ales din cel al conștiinței democratice. De la fostul activist paukerist Mihail Șora pînă la trompetele Unităților militare din presă românii din străinătate au fost prezentați drept cei care au opțiuni corecte în materie de vot, (cu Dreapta), care detestă comunismul și mai ales care sînt din cap pînă-n picioare conștiințe civice.

O manevră prin nimic deosebită de transformarea de către comuniști a clasei muncitoare în partea cea mai înaintată a maselor de oameni ai muncii. Încă de pe vremea comunismului real s-au ridicat voci, chiar din rîndurile intelectualității de Stînga, care au pus la îndoială această teză de fundament a socialismului real. Pe drept cuvînt s-a observat că a lucra într-o uzină, a munci dînd cu lopata, a mînui strungul nu te face automat purtător al unei constiințe revoluționare. Viața arăta că sînt mulți muncitori leneși, atinși de mentalități mic-burgheze, bolnavi de îmbogățire. Asta în timp ce erau mulți intelectuali care aveau o veritabilă conștiință comunistă, care refuzau îmbogățirea, care erau sincer adepți ai Stîngii.

A vorbi de românii din străinătate ca o entitate aparte, urieșește diferită de entitatea întruchipată de românii din țară, e o pură manipulare propagandistică.

Românii sînt răspîndiți în toată Uniunea Europeană. Ei nu sînt români care muncesc în străinătate. Ei sînt cetățeni europeni.

Campania de propagandă a conținut și un alt element care trimite la viziunea bolșevică asupra lumii:

Bocirea românilor care lucrează în străinătate. S-a susținut astfel că în timp ce noi, în țară, stăm cu burta la soare, trăgînd la aghioase, românii din străinătate muncesc din greu și nu oricum ci pentru a finanța major Bugetul din care noi cei din țară, trîndavii, ne tragem asigurările sociale și pensiile. Mult mai grav, deși mulți români din străinătate sînt oameni pricopsiți din punct de vedere financiar și importanți din punct de vedere social, diaspora e prezentată în chip umilitor ca alcătuită exclusiv din români ajunși în străinătate mînați de sărăcia din țară, ducînd în capitalele înfloritoare ale lumii o existență de lumpenproletari.

Românii plecați în străinătate au făcut-o din varii motive. Pe drept cuvînt, Marius Pieleanu remarca la o emisiune de la TVR de miercuri seara, că navem o cercetare complexă a diasporei, menită a dezvălui structura profesională, motivele plecării, poziția politică chiar a românilor aflați peste hotare. Unii au plecat pentru că o duc rău în România. Alții au plecat pentru a face un ban în plus. Muncesc în Occident cîteva luni, un an, deseori la negru, își impun multe sacrificii, văzînd în perioada asta un timp ieșit din rînd, după care vin în țară și-și ridică vile.

La mine în Găgești, singurii posesori de vile sînt cei care au fost sau sînt încă la muncă în străinătate. Eu de exemplu n-am nici o vilă, singurul lucru cu care mă mîndresc e un chioșc. Există apoi o categorie largă de români care s-au stabilit deja de ani întregi în diferite locuri din Europa. La Cardiff, la cel mai mare magazin foto, am întîlnit un român care e de 8 ani în Țara Galilor. Am fost într-o seară la un magazin alimentar din cartierul în care am stat și am descoperit etichete precum Borsec, varză murată, brînzică. Vînzătorul, un turc, mi-a zis că managerul e român. Că a lucrat cu el și la Londra și că e mulțumit de el. Aceștia sînt românii pe care nu-i putem considera ca fiind plecați la muncă în străinătate. Ei nu se vor mai întoarce. În cazul multora, copiii lor nu mai știu românește. Deși prezenți la toate nivelele societății locale, respectivii n-au ajuns în funcții de conducere, fie și pentru că românii nu se implică în politica locală. Cei mai mulți rămîn agățați de patimile politice din România. În fine, o categorie importantă de români e reprezentată de cei plecați înainte de 1989 din România sau urmași ai unora stabiliți de mult peste hotare.

Una dintre temele propagandistice de tip bolșevic în legătură cu diaspora e chiar definirea drept diaspora. România e membră a UE. A lucra într-o altă țară a UE, a te stabili într-o altă țară decît România nu mai e ca pe vremuri un gest de frîngere a destinului în două. Cei plecați pot reveni cînd vor, democrație e peste tot. A-i prezenta pe români ca un fel de deznădăjduiți, de nenorociți ai sorții, de exilați care privesc cu jind precum Bălcescu la țara natală, e un obicei bolșevic. Libera și rapida circulație, rețelele sociale, internetul, tehnicile video de la distanță au făcut ca românul din străinătate să nu mai fie față de țara sa un nostalgic de tip mioritic.

Oricît ar părea de ciudat TeFeLiștii, cei care denunță naționalismul de operetă, sînt printre cei mai nostalgici naționaliști imaginînd români închiși în nostalgia după sarmale și după tricolor. Să fim serioși! Da, musulmanii rămîn credincioși lumii lor, definită prin inegalitatea bărbat femeie. Femeile sunt obligate să poarte burga. N-am văzut însă nici o româncă din străinătate purtînd fotă, ie și opincuțe ca să se deosebească de femeile occidentale. Diaspora e alcătuită din români. Ea nu poate fi nici mai bună nici mai rea decît românimea rămasă acasă. A considera că prin simplul fapt că trăiești și muncești la Londra ești superior ca conștiință civică, ca libertate de gîndire unui român din țară, înseamnă a apela la viziunea bolșevică asupra societății, viziune care disocia în cadrul așaziselor clase sociale, clase superioare din punctul de vedere al conștiinței comuniste și clase inferioare.