Distrugătorul american USS Truxtun, cu militari români la bord, a ajuns la Constanţa

Distrugătorul american USS Truxtun, cu militari români la bord, a ajuns la Constanţa

Nava americană USS Truxtun, cu 300 membri de echipaj dar şi cu militari români şi bulgari la bord, a ajuns vineri la Constanţa, fiind ancorată în dana de pasageri a portului. Ambasada SUA la Bucureşti comunicase deja că „în perioada 8-11 martie, distrugătorul USS Truxtun va participa, în Marea Neagră, la exerciţii comune cu forţele navale din România şi Bulgaria”.

Distrugătorul american a ancorat fără probleme, deşi în condiţii de ceaţă densă şi burniţă. Joi, la trecerea prin strâmtoarea Bosfor, un avion de recunoaştere rus a survolat zona, iar Turcia a trimis avioane de vânătoare pentru interceptarea aparatului de zbor. "Cât timp va fi în Marea Neagră, vasul va face o vizită de port şi exerciţii de rutină cu aliaţii şi partenerii SUA în regiune. Operaţiunile USS Truxtun în Marea Neagră au fost programate cu mult timp înainte de a părăsi Statele Unite", anunţa în urmă cu două zile comandamentul Flota a 6-a americană, care operează în zona Europeană-Africană. Aceeaşi sursă informează că la bordul distrugătorului USS Truxtun sunt şi militari români şi bulgari care lucrează alături de echipajul distrugătorului american, redând imagini de vineri după amiază, de la comanda navei, în momentul trecerii pe sub podul Bosfor din Istanbul. Oficialii militari români refuză orice comunicare cu presa. Informaţiile vin tot din partea americană, chiar de la purtătorul de cuvânt al  USS Truxtun care postează pe site-ul Comandmentului  Flotei a 6-a americană că distrugătorul a ajuns la Constanţa. “Programul cuprinde , printre altele, un exerciţiu de tip Passex cu forţele navale română şi bulgară. Passex constă în manevre navale, decolari şi aterizări cu elicopterele.. iar toate exerciţiile vor avea loc în apele internaţionale ale Mării Negre” explică purtătorul de cuvânt, Christian Asaban.  USS Truxtun, distrugător American lansator de rachete, face parte din clasa Arleigh Burke şi a intrat în serviciul marinei SUA în 2009. Are un echipa format din 300 de militari şi este dotat cu rachete sol aer , antibalistice, antisubmarin. Distrugătorul american poate găzdui şi două elicoptere de luptă Seahawk. Potrivit Flotei a 6-a americane, nava face parte din grupul care însoţeşte portavionul George W. Bush, care este ancorat  în portul Pireu din Marea Egee. Surse locale spun că în urmă cu două zile, la Spitalul Militar din Constanţa a fost forfotă mare. Mai mulţi militari americani au vizitat unitatea pentru a verifica saloanele, cabinetele şi condiţiile de spitalizare. Acest articol este proprietatea Evenimentului zilei și este protejat de Legea drepturilor de autor. Orice preluare integrală sau parțială a conținutului se poate face doar cu citarea sursei, astfel: pentru publicațiile tipărite - ziarul Evenimentul zilei, iar pentru publicațiile online - www.evz.ro

Ne puteți urmări și pe Google News