Dacă vi se pare că e greu de crescut un copil în România zilelor noastre, mai gândiţi-vă! Luaţi exemplul familiei Stan. Da, pare o nebunie să naşti de 10 ori în condiţiile în care eşti sărac lipit şi abia ai ce pune seara pe masă, dar dincolo de motivele acestei proliferări absurde, important este că aceşti copii există, se joacă, se duc la şcoală şi, într-o zi, vor munci alături de noi.

Există state în Europa care importă, pur şi simplu, imigranţi, pe care încearcă să-i integreze în societate şi cărora le oferă locuri de muncă. Iar dacă au şi copii, cu atât mai bine. Aceştia vor creşte şi vor pune umărul la propăşirea ţării de adopţie. În România, însă, o familie cu 10 copii nu reprezintă altceva decât o bătaie de cap pentru autorităţi.

Evenimentul zilei a făcut o vizită familiei Stan într-o zi de weekend în care Bucureştiul se odihnea în tihnă, ascunzându-şi pofta de viaţă în spatele draperiilor sau a jaluzelelor. Străduţa pe care ne-a aruncat aplicaţia telefonului mobil este străjuită de case vechi, unele dintre ele abandonate, deşi zona nu este deloc ieftină.

Imobilul familiei cu 10 copii are două etaje şi, după arhitectură, pare să fi cunoscut perioada de început a comunismului, dar are în el ceva cochet şi miroase a curăţenie. La ultimul etaj, agitaţie mare. Famila Stan s-a mutat aici temporar, cu ajutorul primarului Băluță și a consilierilor sectorului 4, care au decis ca Primăria să le plătească, timp de doi ani, chiria. Dar timpul trece repede, iar termenul-limită pare tot mai aproape.

 

Alocaţie totală de 520 de lei

Cosmin, 22 de ani, Robert, 19 ani, Iosif, 18 ani, Alexandru, 16 ani, Ioana Cristina, 14 ani, Rahela, 13 ani, Rebecca, 11 ani, Anamaria Gergiana, 10 ani, Iliuţă, 9 ani, Andrei, 8 ani. Mama Larisa ne recită numele plozilor ca pe o poezie, în ordine cronologică descendentă. E mândră că sunt toţi instituţionalizaţi. Ba, chiar învaţă bine. „Sunt mulţumită de ei. Alex e la Liceul Mircea cel Bătrân, învaţă şi meserie, visează să fie bucătar, dar nu am putut să-l înscriu la vreun curs. Acum este la profilul de mecanic auto, dar nu-i place. Ceilalţi merg binişor. Se duc la şcoală în fiecare zi”, ne spune mama-eroină.

„Ce alocaţie primiţi de la Stat?”. „520 de lei lunar pentru toţi. Vă daţi seama că nu ne ajung. Acum au început şcoala. Copiii nu au rechizite şi ghiozdane, iar noi nu primim ajutor social”.

Ne spune că n-a avut posibilitatea să le cumpere caiete speciale. „În clasa a doua şi a treia sunt caiete speciale. Nu am avut bani. I-am explicat doamnei învăţătoare că nu am. Gândiţi-vă numai cât şampon, cât dero şi cât săpun trebuie să folosesc!”.

Larisa lucreză cu ziua, pe unde apucă. E spălătoreasă. Spune că face cam 800 de lei pe lună. Soţul are carte de muncă şi lucrează în Chitila, la o curăţătorie, de unde aduce acasă 1.500 de lei.

„Primăria ne plăteşte chiria, iar noi utilităţile. Avem centrala pe gaze. Vara am plătit cam 500 de lei. Vine iarna, mă ia groaza. Nu ştiu cât o să vină factura la gaze, dar e clar că nu o putem plăti. O să ne înghesuim într-o cameră şi vom vedea... Sper să nu murim de frig”.

 

„Vă luăm copiii!”

Larisa e măcinată de teama că o să rămână pe drumuri. „O să vină o zi când trebuie să plecăm de aici. Primăria ne plăteşte chiria doi ani 500 de euro. Consilierii mi-au zis că se rezolvă. Că deocamdată nu sunt case”. Le e frică să mai meargă în audienţe pentru că, în urmă cu 5 ani, au fost la un pas să le fie luaţi copiii. „Am mers cu soţul meu în audienţă acum câţiva ani. Le-am spus în ce situaţie dramatică ne găsim, că există riscul de a fi daţi afară de proprietar. Atunci, o doamnă de la Protecţia Copilului s-a ridicat şi a spus: vă luăm copiii. Ni s-a făcut rău pe loc. Le-a explicat faptul că cei mici sunt instituţionalizaţi, că nu sunt maltrataţi... Mi-a rămas în minte şi figura dânsei...”.

 

Cartofi de la cantina socială

Cu mâncarea le este, poate, cel mai greu. „Mergem la cantina socială de trei ori pe săptămână. La Chirigiu, la Coşbuc. E o cantină socială de 15 ani acolo. Primim câteodată răcituri, alteori avem noroc de mâncare caldă. Câteodată ne dau câte un kil de cartofi de persoană şi 300 de grame de salam. Mâncarea nu ne ajunge decât pentru ziua respectivă”. Astăzi va găti ciorbă şi felul doi. Are un pui în frigider şi trebuie să scoată tot ce poate din el. „O să fac o zeamă şi ceva pentru felul doi. Cartofi nu avem...”, mai spune Larisa, lăsând, jenată, privirea în jos. Copiii au o singură pereche de role şi le schimbă între ei. Nu au tabletă sau laptop. Ne arată mândri două puzzeluri şi spun că, în timpul liber, citesc din Biblie. Au locuit, până în urmă cu patru luni, într-o garsonieră confort III din Ferentari şi au făcut tot posibilul să scape de acolo. În jurul lor roiau drogaţii şi era periculos pentru copii.

 

Greşeala din dosar

Au locuit pe Iacob Matei, în Ferentari, într-o garsonieră confort 3, cât bucătăria pe care o au acum. Larisa ne spune că au depus în urmă cu 10 ani o cerere la primărie pentru spaţiu locativ, dar că, în loc de 10 copii, la dosar au trecut-o cu unul singur. „Deci dosarul nostru nu mai înainta niciodată. S-a făcut o greşeală în calculator. Mă duceam în fiecare an şi întrebam pe ce loc suntem. Ştiţi că familiile cu copii mulţi au prioritate. Noi eram mereu pe ultimul loc. Am întrebat ce se întâmplă şi mi s-a spus că un dosar în care apare un singur copil durează mult. Le-am spus că s-a făcut o greşeală, am plâns…”, ne spune, cu amărăciune, femeia.