Descoperire macabră în zona, din California, în care a dispărut actorul britanic Julian Sands, la începutul anului. Mai multe rămășițe umane au fost descoperite de un grup de turiști în zona acoperită de anchetatorii care investighează dispariția artistului. Informația a fost confirmată de autoritățile californiene care au precizat că urmează ca rămășițele descoperite să fie analizate pentru a li se stabili identitiatea.
Mai multe rămășițe umane au fost descoperite de un grup de excursioniști într-o zonă în care se crede că a dispărut Julian Sands. Autoritățile din California, care anchetează cazul, au confirmat descoperirea, însă nu au dat indicii cu privire la identitatea victimei, transmite CNN. Actorul britanic, în vârstă de 65 de ani, a dispărut pe 13 ianuarie în timp ce făcea o drumeţie în zona Baldy Bowl din Munţii San Gabriel, la nord de Los Angeles.
„Excursionişti civili au contactat secţia şerifului din Fontana după ce au descoperit rămăşiţe umane în zona sălbatică a muntelui Baldy”, a precizat Departamentul şerifului din comitatul San Bernardino într-un comunicat de presă.
Autoritățile au preluat rămășițele descoperite și urmează să le analizeze în vederea identificării. Un rezultat va fi dat publicității, proabil, la finalul examinării, în cursul săptămânii viitoare.
Căutările în cazul lui Julian Sands s-au concentrat pe zona Muntelui Baldy, după ce anchetatorii au urmărit semnalele de pe telefonul său mobil. Însă, vremea rea și condițiile aspre au făcut ca operaţiunile să nu poată fi derulate până sâmbăta trecută.
Căutările în cazul actorului britanic au fost dificile
Departamentul şerifului din comitatul San Bernardino a declarat că „în ciuda vremii mai calde din ultima vreme, porţiuni ale muntelui rămân inaccesibile din cauza condiţiilor alpine extreme”. Mai multe zone în care ar trebui să se desfășoare operațiunile includ terenuri abrupte acoperite cu un strat de „peste 3 metri, de gheaţă şi zăpadă”.
La operațiunea de găsire a actorului au participat în jur de 80 de voluntari, aceștia fiind susținuți de două elicoptere, dar și de drone. Căutările s-au desfășurat în „zone îndepărtate de pe Muntele Baldy şi efectuând căutări aeriene şi eforturi de evaluare”, potrivit oficialilor.
În luna ianuarie, Gloria Huerta, la scurtă vreme după dispariție, o purtătoare de cuvânt a Departamentului, a declarat pentru CNN, că eforturile de căutare au fost abandonate din cauza vremii severe şi a ameninţării cu avalanşa.
Despre actorul Julian Sands
Julian Sands este cunoscut pentru rolurile sale de televiziune, el jucând rolul lui Vladimir Bierko, un antagonist, în cel de-al cincilea sezon al serialului „24”. De asemenea, a mai apărut în rolul tatălui supereroului Superman, Jor-El, în „Smallville”. Pe marele ecran, el a interpretat personajul principal în două ediţii ale francizei de filme horror „Warlock”, dar și în producțiile „Arachnophobia” şi „Leaving Las Vegas”.
Născut în Yorkshire, Julian Sands a apărut în zeci de filme şi emisiuni TV, dar rolul principal din filmul britanic de dragoste „A Room With A View” din 1985 a fost cel care i-a adus faima la nivel mondial.
Alături de soţia sa, scriitoarea Evgenia Citkowitz și cei doi copii, el locuia în cartierul North Hollywood din Los Angeles.
Julian Sands era pasionat de drumeții și alpinism, vorbind de mai multe ori despre această dragoste pentru munte. Întrebat în 2020, într-un interviu, ce îl face fericit, el a răspuns: „Aproape de vârful unui munte într-o dimineaţă glorioasă şi rece”.