Disensiuni la nivelul UE pe tema licitației privind politica de control al tutunului  

Disensiuni la nivelul UE pe tema licitației privind politica de control al tutunului  Comisia Europeană / Sursa foto: Arhiva EVZ

O licitație de 3 milioane de euro privind contractarea unor servicii de cercetare legate de punerea în aplicare a politicii UE de control al tutunului, care vizează crearea unei "generații fără tutun", a fost atribuită Rețelei Europene pentru Prevenirea Fumatului (ENSP) – de altfel, singura ofertă depusă în licitație - o decizie criticată de europarlamentarul de centru-dreapta Sara Skyttedal (PPE) ca fiind un conflict de interese.

Proiectul, în valoare de 3 milioane de euro, aparține Agenției Executive Europene pentru Sănătate și Afaceri Digitale (HaDEA) și reprezintă servicii de cercetare și consultanță legate de punerea în aplicare a politicii UE de control al tutunului și a Planului European de Combatere a Cancerului care, printre altele, vizează crearea unei "Generații fără tutun", în care mai puțin de 5% din populație să consume tutun până în 2040.

Singurul candidat în această licitație care, potrivit unui oficial al Comisiei, a fost publicată doar pe Twitter și LinkedIn, este un consorțiu format din Rețeaua Europeană pentru Prevenirea Fumatului (ENSP), Universitatea din Creta și Open Evidence.

Lipsa altor oferte este puțin probabilă în cadrul acestor tipuri de licitații și a ridicat semne de întrebare în rândul stakeholderilor și decidenților.

Consorțiul va contribui la elaborarea politicii Comisiei în domeniul tutunului prin furnizarea de evaluări juridice, statistice, economice și de sănătate asupra tutunului și noilor produse cu tutun.

ENSP este o voce-cheie în ceea ce privește promovarea unei reglementări coezive a produselor din tutun (noi) la nivelul întregii UE. Contribuind cu o sponsorizare de 9.000 de euro, ENSP este, de asemenea, un partener-cheie în cadrul unei Inițiative Cetățenești Europene care are ca scop încetarea vânzării de produse din tutun și nicotină cetățenilor născuți după 2010 și atingerea obiectivului unei societăți fără tutun până în 2030.

Conflict de interese?

Conflictul de interese în acest caz este "destul de evident", a declarat europarlamentarul Sara Skyttedal pentru EURACTIV, afirmând că ENSP poate influența o reglementare mai strictă a produselor noi cu tutun, împiedicând trecerea fumătorilor de la țigări la alegeri mai puțin riscante pentru sănătate.

Pe 17 aprilie, Skyttedal a trimis Comisiei o întrebare cu solicitare de răspuns scris pe tema conflictului de interese în domeniul controlulului tutunului. Momentan, nu a primit încă nici un răspuns.

"Cum ne putem aștepta ca grupuri care au adoptat poziții clare împotriva noilor produse cu nicotină și care au făcut lobby public pentru restricționarea acestor produse să ofere o evaluare corectă și imparțială a oportunității pe care aceste produse o prezintă pentru a reduce efectele fumatului?", a adăugat ea.

Skyttedal este de părere că sprijinul acordat fumătorilor pentru a renunța la fumat - precum și pentru a reduce rata mortalității asociate fumatului –  va eșua, deoarece procesul de elaborare a noilor legi este condus de persoane care au poziții ferme împotriva alternativelor de fumat, ceea ce ar putea pune în pericol progresul planului UE de Combatere a Cancerului.

În plus, Comisia s-a dovedit părtinitoare în acest caz, potrivit lui Skyttedal.

Pentru ca CE să se asigure că există puncte de vedere diferite cu privire la reglementarea controlului tutunului, ar trebui să ia în considerare toate părțile implicate în această dezbatere, dar trebuie să țină cont în special de vocile persoanelor care încearcă să renunțe la fumat folosind alternative, a spus Skyttedal, adăugând că ar trebui să ia în considerare și modelul țărilor care au reușit să elimine fumatul, precum Suedia.

ENSP: Conflictul de interese nu se aplică

La rândul său, ENSP afirmă că nu are niciun conflict de interese în acest caz.

"Rolul ENSP este de a oferi expertiză în ceea ce privește aspectele tehnice și științifice legate de controlul tutunului. ENSP și nici un alt membru al consorțiului, de altfel, nu se ocupă de elaborarea politicilor", a declarat pentru EURACTIV secretarul general al ENSP, Cornel Radu-Loghin.

În plus, "însuși conceptul" de conflict de interese nu se aplică unei organizații non-profit care "nu are niciun fel de interes economic în afacerile cu tutun", a declarat Radu-Loghin, adăugând că ENSP poate pune la dispoziția Comisiei "experți apreciați la nivel mondial, cu pregătire academică și experiență remarcabilă".

"Suntem mândri că am contribuit la aproape toate reglementările actuale privind produsele din tutun și nicotină", a declarat Radu-Loghin, adăugând că așteaptă cu nerăbdare reglementări mai stricte împotriva "produselor mortale și care creează dependență".

Conform documentației din cadrul licitației, contractul vizează furnizarea de sprijin tehnic, științific și juridic Comisiei în ceea ce privește politicile și legislația privind controlul tutunului, pentru a "contribui la consolidarea calității, eficienței și impactului acestora", a declarat Radu-Loghin pentru EURACTIV.

Poziția Comisiei

Întrebat de EURACTIV, un oficial a susținut "prioritatea crucială" a Comisiei în evitarea conflictelor de interese, în special în portofoliul politicilor de control al tutunului și a reamintit că Comisia asigură o implementare și o dezvoltare transparentă și deschisă a politicilor, în conformitate cu principiile unei mai bune legiferări.

"Acest proces de evaluare complet transparent permite tuturor părților interesate, consumatorilor și publicului larg să furnizeze dovezi și să își exprime opiniile cu privire la reglementările UE privind controlul tutunului și să se implice în elaborarea politicilor", a declarat oficialul Comisiei.

În cadrul contractului, a reamintit oficialul, ENSP și partenerii săi au semnat o Declarație de onoare și o declarație suplimentară privind absența conflictului de interese în domeniul tutunului și sunt obligați să notifice orice conflict de interese care apare în viitor.

 

Produsele noi, cum ar fi tutunul încălzit, țigările electronice, pungile cu nicotină sau snus, au apărut ca o alternativă la fumatul tradițional, care provoacă anual 700.000 de decese în Europa.

Susținătorii acestor produse spun că sunt mult mai puțin nocive decât țigările tradiționale, în timp ce oponenții spun că sunt în continuare nocive și, mai ales, că nu le cunoaștem efectele pe termen lung, având în vedere că au intrat recent pe piață.

Contrar lui Skyttedal, europarlamentarul italian Alessandra Moretti a declarat pentru EURACTIV în octombrie anul trecut că oamenii de știință "știu cu siguranță" că noile produse alternative de tutun și nicotină sunt dăunătoare.

"Dacă nu cunoaștem cu certitudine efectele pe termen lung, nu putem stabili că acestea sunt inofensive", a declarat ea pentru EURACTIV Italia.

"Până în prezent, știm cu siguranță că sunt instrumente dăunătoare. Efectele pe termen mediu și lung le vom avea în curând și, din păcate, mă tem că vom avea dovezi științifice care să confirme nocivitatea lor pentru sănătate", a avertizat Moretti.

Ne puteți urmări și pe Google News