Discuții aprinse între un medic de familie și un aparținător. Cine are dreptate. Video

Discuții aprinse între un medic de familie și un aparținător. Cine are dreptate. VideoMedic. Sursa foto: Arhiva EVZ

Un medic de familie din județul Vâlcea a stârnit un val de reacții după ce a fost filmată în timp ce refuza un pacient care venise la cabinet fără programare. Înregistrarea, postată pe rețelele sociale, arată un comportament considerat nepotrivit de către unii pacienți și a stârnit nemulțumiri. Doctorița Carmen Câmpeanu a explicat ulterior situația, menționând că pacientul fusese deja consultat de mai multe ori într-o perioadă scurtă și că a venit fără o programare, deși primise deja rețetă și trimitere către specialiști.

Medicul a fost filmat în cabinet

Medicul Carmen Câmpeanu a fost filmată în timp ce îl apostrofează pe pacient și refuză orice discuție cu fiica acestuia, care cerea fișa pacientului.

În filmare se aude medicul spunând: „Hai, dragă lasă-mă, nu mă lua cu de-astea pe mine!”, iar când fiica pacientului insistă, doctorița îi cere să părăsească cabinetul, spunând: „Ieși afară de la mine din cabinet!” Aceste reacții au stârnit critici din partea celor care au vizionat înregistrarea, considerând comportamentul medicului ca fiind unul neadecvat pentru un profesionist.

Însă Dr. Câmpeanu a explicat că pacientul primise deja rețetă și trimiteri către medici specialiști, iar din acest motiv nu i-a oferit fișa pentru a se înscrie la un alt medic de familie.

Medicul a afirmat că fișa pacientului reprezintă un act medico-legal, care se transferă între cabinetele medicale, și că a reacționat astfel din cauza stresului acumulat de-a lungul celor 34 de consultații din ziua respectivă.

Controverse și reacții pe rețelele sociale

Filmarea a fost distribuită pe rețelele sociale, iar unii utilizatori au criticat comportamentul medicului, acuzând-o că tratează pacienții cu un ton ridicat și lipsit de respect.

În schimb, medicul a explicat că nu acordă atenție comentariilor negative, menționând că cei care au postat critici nu înțeleg întreaga situație. Medicul a argumentat că pacientul în cauză nu a contribuit niciodată la sistemul de asigurări de sănătate, plătind abia în noiembrie 2024, ceea ce a determinat-o să considere că solicitările frecvente ale acestuia erau excesive, scrie News

Ne puteți urmări și pe Google News