Discuții aprinse în cadrul coaliției de guvernare. Propuneri pentru protejarea românilor zdrobiți de inflație

Discuții aprinse în cadrul coaliției de guvernare. Propuneri pentru protejarea românilor zdrobiți de inflație Salarii. Sursă foto: Arhiva EVZ

Marile obiective ale coaliției de guvernare sun creșterea salariilor și pensiilor. În condițiile în care inflația i-a afectat serios pe angajați și pensionar, a spus Paul Stănescu, secretarul general al PSD.

„Salariaţii cu venit minim şi pensionarii sunt printre cei care resimt cel mai mult povara inflaţiei. Nu trebuie să ne ascundem în spatele unor calcule sofisticate sau să aşteptăm proiecţia bugetară ca să avem o decizie fermă în coaliţie. Inflaţie de 15% înseamnă tot atâţia bani în minus în veniturile celor mai vulnerabili români. Mărturisesc că am înţeles cu greu reacţiile iniţiale furibunde la propunerile PSD. Nu am ajuns în situaţia de a vinde iluzii sau de a crea false aşteptări. Nu suntem într-un context în care să ne permitem jocuri de imagine. Eu cred că oamenii ştiu deja că, atunci când PSD avansează cifre şi propuneri, o face cu responsabilitate. Şi, mai ales, nu am aruncat în spaţiul public cu cine ştie ce promisiuni exotice”, a spus Stănescu într-un comunicat de presă, conform Agerpres.

PSD a pus pe masa coaliţiei soluţii la probleme sociale

„Cu acest ping-pong al declaraţiilor incerte despre mărirea pensiilor şi a salariului minim riscăm să dăm senzaţia de târguială. De aceea, cred că avem nevoie cât mai repede de un angajament ferm în cadrul coaliţiei că de la 1 ianuarie 2023 românii vor beneficia de aceste creşteri. Mai subliniez un aspect: niciun ministru PSD nu face propuneri cu impact asupra a milioane de români fără acordul partidului. Mai mult, nu trebuie să se autocenzureze nici PSD, nici PNL, când sunt propuse soluţii pentru o viaţă mai bună a românilor. Nu trebuie să ne fie frică să le discutăm public. Să ne fie frică de deciziile pe care nu le luăm sau nu le luăm la timp. Creşterea salariului minim şi a pensiilor sunt proiecte comune ale coaliţiei”, a afirmat acesta.

Paul Stănescu a menţionat că scopul celor trei partide din coaliţia de guvernare este să aibă la îndemână măsuri de menţinere a "unei vieţi demne" pentru români.

Ne puteți urmări și pe Google News

"De aceea, eu cred că o decizie fermă pentru creşterea pensiilor şi a salariului minim de la 1 ianuarie, nu mai târziu, trebuie luată în cea mai apropiată şedinţă de coaliţie”, a conchis social-democratul.