Într-un editorial publicat în revista Intelligence, Eduard Hellvig vorbește despre problemele cu care se confruntă serviciile de informații

Eduard Hellvig, directorul SRI, a publicat un articol de fond în revista „Intelligence”, redat pe siteul radu-tudor.ro. Șeful Serviciului Român de Informați vorbește despre dificultatea pe care o presupune munca agenților de informații, într-o lume aflată într-o continuă mișcare, într-o eră a dinamicii uluitoare a tehnologiei.

Hellvig pornește discuția de la o întrebare lansată în 1986 de contele Marenches, fost șef al serviciului francez de spionaj SDECE.

„Cât de greu este să știi?

Este întrebarea lansată în 1986 de contele de Marenches, figura aristocratică aflată la conducerea serviciului francez de spionaj SDECE pe toată durata anilor `70, marcați de amenințarea nucleară și Războiul Rece care se purta cu mijloace strategice de cele două părți ale Cortinei de fier.

Deși retorica pare simplistă, pentru un serviciu de informații întrebarea are sens deplin, indiferent de locul geografic sau timpul istoric. Cu atât mai mult în realitatea geopolitică și tehnologică pe care o traversăm astăzi.

Drumul de la informație la cunoaștere, lung și anevoios, cu zone opace sau acoperite de incertitudine, trebuie astăzi parcurs în ritm susținut. Rețeaua globală, rețelele descentralizate, Internetul lucrurilor și piața fluidă a informațiilor publice impun decidenților și serviciilor de informații o viteză considerabil crescută.

Cronometrul eficienței unui serviciu de informații este însă nemilos cu intervalul scurs între momentul în care afli și momentul în care știi cu adevărat. Vechile rețete ale intelligence-ului cunoșteau o dezvoltare simplă. Informațiile proveneau din câteva surse: de la agenți, din supraveghere, din surse deschise sau din mijloace tehnice.

Orice combinare a lor ducea, într-un timp rezonabil, către conturarea unei opinii suficient de argumentate. Sau, dacă vorbim de terorism, către cunoașterea unei organizații și a planurilor sale. Ori, în ceea ce privește spionajul, la recompunerea în timp a proiecției strategice a adversarului.

Paradoxul prezentului este că, deși serviciile au la dispoziție cantități uriașe de informații, drumul către cunoaștere nu s-a scurtat.

Interacțiunile umane s-au mutat considerabil în spațiul virtual, creând noi modele și tipologii de relații sociale. Avatarul este mai real decât originalul, proiecția este mai vie decât realitatea. Povestea înlocuiește adevărul, care devine facultativ și dependent ca forță de numărul de like-uri.

Sursele deschise livrează date în format monumental; ele trebuie analizate după algoritmi matematici și statistici pentru a căpăta sens și valoare pentru decident.

Terorismul s-a modificat până la limita definirii sale. Motivația politică a terorii nu mai este o condiție sine qua non, simplul atac violent asupra unei comunități este integrat acum în jurisdicția largă a serviciilor de informații. Organizațiile stratificate ierarhic până ieri sunt înlocuite de luptători singuratici, cu ideologii proprii și convingeri aproximative, radicalizați în ghetto-uri urbane, în zone de conflict, în închisori sau chiar acasă. Țintele greu de atins au fost abandonate în detrimentul celor soft. Cuțitul și camionul au devenit arme ale terorii mai devreme decât societățile și-ar fi închipuit.

Confruntarea spionaj-contraspionaj va rămâne, în scurt timp, caz-școală pentru documentarea scriitorilor de ficțiune. Hibridul este astăzi confruntarea amestecului de violență, viclenie și dezinformare care nu mai ține cont de granițe, principii sau drept internațional. Un război permanent și invizibil în care fumul apare chiar și fără foc, omuleții verzi aterizează din cer, iar ușile caselor devin radioactive din senin.

Sferele de influență se recompun dinamic, națiunile își caută identitatea și vibrațiile. Băncile devin non-bănci, mașinile se conduc singure, roboții simulează emoţii, iar casele devin inteligente.

Cât de greu poate fi să știi? Ceva mai dificil decât în 1986”, scrie Eduard Hellvig.