Directorul FBI: China fură în stil mare din SUA. Și oamenii obișnuiți sunt vizați!

Directorul FBI: China fură în stil mare din SUA. Și oamenii obișnuiți sunt vizați!

Directorul FBI Christopher Wray, susține că Beijingul  fură informații din Statele Unite la o scară atât de mare, încât jumătate din anchetele de contrainformații ale FBI sunt legate de China.

Vorbind la o reuniune organizată de Institutul Hudson din Washington, Wray a spus că furturile chinezești reprezintă „unul dintre cele mai mari transferuri de avere din istoria umană” și că victima acestui jaf la scară industrială este poporul american.

„Din cele aproape 5.000 de dosare de contrainformații pe care le investighează acun FBI, aproape jumătate sunt legate de China”, a spus Wray. „Chiar în acest moment, China lucrează pentru a compromite organizațiile americane de îngrijire a sănătății, companiile farmaceutice și instituțiile academice care efectuează cercetări esențiale COVID-19.”

Wray susține că majoritatea populației a fost deja afectată de acțiunile ostile ale chinezilor. „Dacă sunteți un adult american, este probabil ca datele dumneavoastră personale să fi fost deja furate de chinezi”, susține directorul FBI. Ca exemplu, Wray a amintit de faptul că, în 2014, hackerii chinezi au furat peste 21 de milioane de înregistrări de la Oficiul de Management al Personalului din SUA.

Ne puteți urmări și pe Google News

Spionajul Chinei contra UE! Cum s-au deghizat spionii regimului comunist de la Beijing

Reţeaua de spionaj a Chinei a invadat lumea

În aceeași ordine de idei, Wray susține că Partidul Comunist Chinez „folosește o gamă diversificată de tehnici sofisticate - de la intruziuni cibernetice până la coruperea unor oameni din interior” și chiar „furt fizic” de informații. Pentru a-și atinge scopurile, Beijingul se folosește nu numai de serviciile de informații chineze, ci și de întreprinderi de stat, companii aparent private, studenți, cercetători și o multitudine de alți actori care lucrează în numele său".

Mai mult, potrivit directorului FBI, China utilizează platformele de socializare „pentru a identifica persoanele cu acces la informațiile sensibile ale guvernului SUA”.

Wray a vorbit despre o agentă din China  care s-a prezentat drept headhunter (specialist care se ocupă de recrutarea de personal)  și a oferit bani unui cetățean american în schimbul unor „servicii de consultanță”. Scopul era, însă, acela de a obține date secrete. Din fericire, americanul vizat de încercarea de racolare a raportat FBI comportamentul suspect al agentei, a declarat directorul Wray, potrivit Fox News,

Comentariile directorului Wray vin la numai o zi după ce secretarul de stat Mike Pompeo a declarat că administrația Trump are în vedere restricționarea accesului americanilor  la aplicația de socializare chineză TikTok, din cauza suspiciunilor că aceasta e folosită de guvernul de la Beijing ca mijloc de a obține informații.