Dinu Săraru și-a pregătit mormântul la Slătioara. Ce scrie pe lespedea scriitorului

Dinu Săraru și-a pregătit mormântul la Slătioara. Ce scrie pe lespedea scriitoruluiSursa foto: EVZ

Cortegiul funerar al lui Dinu Săraru a părăsit Teatrul Național din București și se îndreaptă spre Râmnicu Vâlcea, unde va face un popas. Apoi va ajunge la Slătioara, acolo unde mâine Dinu Săraru va fi înmormântat. Totul este pregătit.

Nu știu câți actori, regizori, scenografi s-au perindat la catafalcul lui Dinu Săraru de la Teatrul Național. Știu însă de la maestru că a fost extrem de mândru că, timp de 4 ani, a fost directorul acestui templu al dramaturgiei. A fost numit în anul 2000, iar în 26 decembrie 2004 a demisionat. Auzise niște vorbe că echipa noului președinte Traian Băsescu îl va schimba din funcție și n-a vrut să primească șutul.

Dintr-un  fragment din cartea sa „Jurnalul unui personaj controversat – rememorări provocate de Vartan Arachelian” reiese cu claritate de ce și-a dorit ca și după moarte să-și ia adio de la prieteni și public din foaierul marelui teatru.

„Dumnezeu m-a ajutat să ajung în scaunul lui Ion Ghica”

„Tot ce am făcut la Teatrul Național a avut ca scop introducerea teatrului în centru atenției publicului, ca vedeta românească să redevină vedetă românească. Am vrut să institui și să consacru o aristocrație a spiritului în România, pentru că astăzi societatea românească este devastată de o gravă și, cred eu, intenționat susținută confuzie a valorilor. Este nevoie de eforturi foarte mari ca lumea să cunoască o scară a ierarhiei valorilor. Iar România are propriile ei vedete pe care trebuie să le cinstească încă din timpul vieții!

Așa am pregătit și aniversarea celor „150 de ani de la aprinderea luminilor în Teatrul cel Mare, cum i-am spus eu, și am visat să fie cea mai frumoasă răsplată pentru drama pe care am trăit-o când am fost dat afară de la Teatrul Mic, faptul că Dumnezeu m-a ajutat să ajung pe scaunul lui Ion Ghica exact când se împlineau 150 de ani de la deschiderea Teatrului Național și să fac această sărbătoare exact de pe scaunul lui directorial!”

Și-a învins frica și, în 2009, și-a comandat piatra funerară

Cu mult timp în urmă, autorul excepționalului roman „Niște țărani” s-a gândit și la înmormântarea sa. „Așa cum fac toți țăranii”, spune.

Dinu Săraru

Sursa foto: EvZ

Dinu Săraru i-a povestit lui Vartan Arachelian în interviul ce s-a întins pe câțiva ani până a devenit cartea „Jurnalul unui personaj controversat” cum și de ce s-a hotărât să-și pregătească mormântul. Așa știm încă de acum ce scrie pe piatra lui funerară din Slătioara.

„Acum vreo câțiva ani, mă tot bătea gândul să-mi fac la cimitir, la Slătioara, lângă strămoșii mei, o criptă. Dar mai sigur ar fi, m-am gândit să-mi fac o lespede din piatră, din piatra din care se cioplesc scările bisericilor din curtea Mănăstirilor. O piatră grea și pe piatră să pun să se sape cuvintele Apostolului Pavel din „Epistola a doua către Timotei”: „Lupta cea bună am luptat. Alergarea mi-am împlinit-o, credința am păzit-o”.

Și m-a ajutat Dumnezeu să găsesc o piatră cum doream, să pun să se scrie pe ea textul citat mai sus - și s-o pun să aștepte. Asta s-a întâmplat în 2009, când am reușit să cumpăr piatra din Bulgaria. În România fiind un embargo în materie de marmură și piatră, dacă vă imaginați, în materie de marmură și piatră! În sfârșit, am reușit să mă îngrijesc de povestea asta și mi se pare că este foarte normală! Așa fac toți țăranii. Îmi era frică să nu-mi tragă rău faptul că îmi pregătesc eu, așa, piatra de mormânt și mă grăbesc, dar până la urmă am reușit, voiam să văd și cât curaj am în mine și...

Vartan Arachelian:  Să priviți moartea în față?

Dinu Săraru: Nu, să privesc piatra și să văd dacă e făcută bine.

Vartan Arachelian:  Lăsând deoparte glumele astea cam sinistre... Am impresia că ați și căutat să fiți în câmpul unei înalte tensiuni, să vă jucați chiar cu focul.

 Dinu Săraru: Da, este adevărat.. Și am impresia că am și fost bine scrumit de câteva ori în viață și de viață, nimic de zis. N-am avut stare să mă dau deoparte ca ăla care vede că începe hora și când e hora cea mai încinsă se reped în ea și încearcă să intre în ritm, și-i calcă pe toți pe picioare și el merge până la sfârșit în horă și mai ajunge și în capul ei! Mie mi-a plăcut tot timpul să ajung la capul horei, să joc în capul horei; n-am reușit întotdeauna, dar așa a fost piesa”.

Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa pont@evz.ro