Albumul „Universul“ este un ghid complet al cosmosului, o călătorie printre galaxii, din Calea Lactee până la constelaţiile cele mai îndepărtate din Cerul Nopţii.
Albumul „Universul“, coordonat de Martin Rees, este tradus şi editat de RAO, în condiţii grafice excepţionale, cu imagini artistice color, de mare fineţe. Ghidul face o incredibilă călătorie prin sistemul nostru solar şi mult dincolo de el, spre infinitul plin de mistere al astrelor, trecând de la Calea Lactee, către constelaţiile cele mai îndepărtate din Cerul Nopţii
. De la un scurt tur al Universului, autorul ajunge la analiza expansiunii spaţiului, în încercarea de a explica începutul şi sfârşitul cosmosului. Sunt trecute în revistă sferele cereşti, ciclurile astrale, Big Bangul, ieşirea din întuneric şi revoluţia lui Copernic. Volumul, apărut în străinătate la prestigioasa Dorling Kindersley, este tradus din engleză în română de Ana- Maria Negrilă şi Liana Stan, fiind o lucrare de referinţă de 512 pagini, în format mare, cu o arie de prezentare exhaustivă. Prăbuşirea unor sori muribunzi
Pe lângă faptul că explică forţele şi procesele care guvernează cosmosul şi înfăţişează planetele şi galaxiile, albumul explică naşterea stelelor şi prăbuşirea unor sori muribunzi, apoi merge încă şi mai departe, către spaţiile nelimitate ale Universului - o odisee de miliarde de ani şi de kilometri, care ne poartă deopotrivă înapoi şi înainte în timp.
De la quasari (obiect cosmic, cu strălucire de zeci, sute sau mii de ori mai puternică decât a oricăror alte corpuri cereşti) la comete, de la planete la supernove, de la roiuri de stele la galaxii şi găuri negre, „Universul“ explică forţele şi procesele care stau la baza cosmosului. Sunt explicate conceptele de timp şi de spaţiu şi sunt analizate posibilele evoluţii viitoare ale Universului. Dacă privim pe lângă planetele interioare telurice din Sistemul Solar şi dincolo de planetele de gaz uriaşe, pentru a explora restul galaxiei noastre, Calea Lactee, vom vedea cum se nasc stelele şi cum se prăbuşesc sorii muribunzi, înainte de a merge mai departe, până la limitele extreme ale Universului.
„Universul“ conţine hărţi stelare spectaculoase, care oferă coordonatele cele mai clare ale planetelor, ale stelelor şi ale altor corpuri cereşti ce pot fi văzute de pe Pământ. Aceste hărţi sunt însoţite de un ghid al constelaţiilor cuprinzător şi fascinant, iar în final găsim un glosar şi un indice minuţios elaborat. COSMOS
Exploratorii infinitului
Albumul „Universul“, apărut în colecţia Enciclopedia RAO, prezintă lumea galaxiillor de dincolo de Graniţele Căii Lactee. Acestea variază de la mari discuri rotitoare de materie, la uriaşe globuri difuze de miliarde de stele, la furnale strălucitoare aprinse de naşterea stelelor. Cele mai îndepărtate se găsesc la miliarde de ani-lumină. Coliziunile lor, aflăm din volumul proaspăt lansat, sunt frecvente şi spectaculoase.