Dincă a incendiat fetele răpite după metoda mafiei italiene?

Dincă a incendiat fetele răpite după metoda mafiei italiene?

Mai este puțin timp până când procurorii DIICOT vor fi nevoiți să trimită în instanță dosarul în care inculpat este Gheorghe Dincă din Caracal.

În momentul de față, infracțiunile de care este acuzat oficial Dincă sunt: trafic de minori, răpire, sechestrare și viol, dar și omor.

În comunicatele oficiale ale DIICOT se vorbește de încadrarea faptelor comise de Gheorghe Dincă încă din data de 28.07.2019.

Procurorii de la DIICOT Central au transmis că, după preluarea dosarului, ”prin ordonanța de la ora 21:00 din 28 iulie s-a dispus extinderea acțiunii penale față de Gheorghe Dincă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane, de viol și de omor calificat”.

Ne puteți urmări și pe Google News

În 17 septembrie, DIICOT menționa în alt comunicat că cercetează ”principalele momente sub aspectul racolării, răpirii, adăpostirii, violării și uciderii celor două victime, precum și modalitatea și mijloacele comiterii infracțiunii de profanare de cadavre, în raport de aceleași două victime”, Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu.

Totuși, până în acest moment, probatoriul pare incomplet. FBI, căruia DIICOT i-a cerut ajutorul privind analizarea  oaselor descoperite în lizieră (conform comunicatului din 25 septembrie), nu a transmis deocamdată un rezultat, după cum declară avocații tuturor părților.

Ar putea apărea probleme la proces tocmai din cauza probelor care să dovedească faptul că cele două fete sunt moarte și că au fost ucise, într-adevăr, de Dincă, așa cum a mărturisit acesta. Judecătorul poate decide că unele probe sunt lovite de nulitate, pentru că nu s-a respectat procedura și cercetarea de la fața locului.

Iar aici, avocații din dosar și jurnaliștii de investigații care au făcut propriile anchete au avut mai multe observații despre modul în care s-au adunat probele criminalistice.

În primul rând, intrarea și cercetarea criminalistică din prima zi, 26 iulie, au lăsat mult de dorit, după cum a văzut o țară întreagă pe filmările de la descinderea în casa lui Dincă. Atunci, în câmpul infracțional s-a intrat cu bocancii, cum s-ar spune. Dacă judecătorul va considera că s-au distrus probe esențiale, nu va fi bine.

Avocatul lui Dincă susține că la dosar sunt procese-verbale întocmite pentru toate activitățile făcute de procurorii și ofițerii de poliție. Foarte bine. Dar nu ne spune dacă există și rapoarte concludente de analize și expertize prin care se demonstrează comiterea infracțiunii de omor.

Nu s-a spus la ce temperatură s-a produs arderea completă a cadavrelor, cu oasele transformate în cenușă. Nu știm dacă în cenușa ce se presupune că ar aparține Alexandrei au fost identificate urme de lemn, anvelopă de cauciuc și vaselină, așa cum a declarat Dincă.

Cenușa, în amestec cu vaselina și cauciucul ars nu cred că ar fi arătat ca un praf, așa cum se vedea pe imaginile cu cazanul din curtea lui Dincă.

„Monstrul din Caracal” a declarat că a lovit-o pe Alexandra și aceasta a sângerat. S-au găsit hainele cu care a fost îmbrăcat Dincă la acel moment și s-au analizat ca să se descopere urme de sânge și altele provenind de la presupusa ardere în butoi? El cărase cadavrul în brațe, deci urme ar fi fost pe haine.

DIICOT nu a comunicat nimic în legătură cu verificările făcute în Italia, țară în care Gheorghe Dincă și familia lui au lucrat și au desfășurat afaceri, și despre care au parvenit tot felul de informații privind o rețea de prostituție cu proxeneți români în care membrii familiei Dincă ar fi fost implicați.

Mafia italiană controlează și rețelele de prostituție românești

Este cunoscut faptul că în toate rapoartele europene din domeniul traficului de persoane și al prostituției România ocupă unul dintre locurile fruntașe. În Italia, piața prostituției este invadată de proxeneții și prostituatele din țara noastră.

De aceea între polițiile celor două state există o colaborare de ani de zile. Și totuși, în cazul „Monstrului din Caracal” pare să nu se fi făcut mare lucru. Sau, cel puțin, așa lasă să se înțeleagă DIICOT.

Informații interesante au fost oferite de un comisar anti-mafia din Italia postului RTV. Conform lui, în Italia „prostituția este într-un fel legală”, deoarece doar „fapta că duci fete să se prostitueze este considerată ilegală și este pedepsită”.

Așadar, doar proxeneții cad sub incidența legii. Același comisar italian a declarant că nimic nu se face pe piața prostituției fără acceptul mafiei italiene. „Peștii”, români, albanezi, italieni etc., cotizează sume importante către mafie ca să își poată scoate liniștiți fetele la ”produs”.

Este adevărat că există carabinieri și polițiști corupți, care apelează la serviciile prostituatelor, dar aceștia reprezintă un număr nesemnificativ și, în general, sunt descoperiți repede.

Rețele de prostituție și cazuri de românce arse în ultimii 20 de ani

În anul 1998, carabinierii din Milano au descoperit lângă gara centrală a orașului un hotel mizerabil, transformat în bordel de patroana italiancă. Angajatele ei erau românce cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani, supravegheate de niște „pești” uruguayeni.

Un an mai târziu, în 1999, carabinierii din Roma descopereau o rețea de prostituate românce, coordonată de o femeie din Columbia, stabiltă în Italia. În 2000, aceiași carabinieri au arestat 150 de prostituate din Europa de Est, între care cele mai multe erau românce.

O știre din anul 2002 ne arată că românce de-ale noastre au reușit să câștige încrederea mafiei italiene. Polițiștii antimafia au descoperit că Mihaela Doina M. din Galați a preluat pe numele ei o parte din averea boss-ului clanului casalezilor, asociat la organizația criminală Camorra.

Iar o alta, din 2004, vorbește de o anume Luiza B. devenită iubita mafiotului Francesco Schiavone. În 2008,  autoritățile italiene s-au confruntat cu un caz deosebit.

O prostituată româncă, Paula B., în vârstă de 29 de ani, a fost găsită carbonizată într-o zonă mai retrasă din localitatea Zocca. Abia după 3 ani au reușit polițiștii să-i prindă pe asasini: un italian și o româncă, fostă prostituată și ea, deveniți proxeneții Paulei.

O altă prostituată româncă a fost ucisă și incendiată la Roma, în 2012. A fost prins criminalul, tot un român. Polițiștii au spus că individul făcea parte dintr-o grupare criminală şi i-ar fi dat foc prostituatei pe stradă, alături de un alt bărbat, pentru a trimite un mesaj unei bande rivale, într-o răfuială legată de teritoriu.

În urmă cu un an, tot în octombrie, Nicoleta N., care trăise mulți ani în Bassano și Vicenza, a fost ucisă. Era prostituată. Trupul său a fost ars într- o zonă izolată din Savignano sul Panaro, sub un foc alimentat de cartoane, anvelope vechi și pagini din manuale școlare.

Cea mai recentă știre despre rețelele de trafic românești este din ianuarie 2019. Atunci, polițiștii italieni au arestat la Taranto, 13 persoane care formau o rețea internațională de prostituție. Operaţiunea de amploare a poliţiei italiene, numită „Madame”, a descoperit că membrii rețelei obligau tinere din România să se prostitueze în folosul lor.

Astfel, fiecare fată plătea săptămânal câte o „taxă de protecție” de 400 de euro.