Editura Evenimentul si Capital

Dinamo A REMIZAT la Botoșani, „câinii” au fost CRITICAȚI fără milă. „E cea mai slabă generație din istorie. Sunt lucruri CIUDATE”

Cornel Dinu
Autor: | | 2 Comentarii | 721 Vizualizari

Dinamo a terminat la egalitate, scor 0-0, partida disputată, luni, în deplasare, cu FC Botoșani, în etapa a 15-a a Ligii I. Cornel Dinu a lansat critici dure la final.

Dinamo a obținut doar un punct la finalul confruntării cu FC Botoșani, desfășurată, luni, în etapa a 15-a a Ligii I. „Câinii” au jucat modest în prima repriză, la fel ca și gazdele, dar în partea a doua, elevii lui Vasile Miriuță au ratat câteva mari ocazii de gol. Din minutul 53, gazdele au jucat în inferioritate numerică, după eliminarea lui Nicolae Mușat. Apoi, în minutul 76, dinamovistul Georgios Katsikas a văzut și el cartonaș roșu, tot pentru un fault dur.

Dinamo se află pe locul al 7-lea, cu 21 de puncte, în timp ce FC Botoșani este pe 4, cu 25 de puncte. Cornel Dinu a criticat fără milă starea jalnică în care a ajuns clubul din Ștefan cel Mare.

„Îmi vin multe în minte după acest meci. E o mare suferință văzând cum aceste două echipe chinuie fotbalul. Dinamo are șanse mici să prindă play-off-ul. E cea mai slabă generație din istoria lui Dinamo. Nu se văd îmbunătățiri. Sunt lucruri foarte ciudate în ceea ce privește componența lotului. La Miriuță nu se vede că încearcă să schimbe ceva într-una din cele mai slabe distribuții din istoria fotbalistică a lui Dinamo. Jocul îmi aduce aminte de melodia Ce dor, ce chin, ce jale. N-au existat mai mult de trei acțiuni, nu am văzut nicio concepție de joc. Nici Dinamo și nici Botoșani nu se pot detașa de mentalitatea distructivă a fotbalului românesc. Am văzut o jale fotbalistică! Greșelile mari s-au făcut în această vară. E inadmisibil să dai afară mijlocașii Nistor, Busuladzici și Palici! Săracul Anton, mai e și căpitanul echipei, nu joacă nimic! Îmi aduce aminte de Mărgăritescu, un alt băiat pe care îl mângâia iarba pe șort. Mahlangu e doar un cărător de mingi. Nascimento merge eventual să urmărească un meci de ping-pong. Bokila și Rivaldinho, aceste două calamități ale atacului, nu au făcut nimic pe final. Nu înțeleg de ce a fost sacrificat Nemec, care mai avea o șansă. Bokila are o alergare de struț, nicidecum de jucător. E foarte dureros ce se întâmplă”, a spius Dinu la Telekom Sport.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Fotbal intern

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
22:55 COALIȚIA, pe MUCHIE de CUȚIT din cauza lui DRAGNEA? Se întețesc ATACURILE la PSD. „Fără noi NU ar fi FOST” 20:25 Legea offshore I-A ADUS lui Dragnea ÎNCĂ UN DUŞMAN. Noul val din PSD: „Nu contați pe votul meu pentru această porcărie” 14:02 Înregistrare cu un GREU DIN PSD: „Îl cheamă la DNA să spună că domnul preşedinte…” LA CINE SE REFERĂ? Breaking news 13:08 Războiul dintre Carmen Dan și Gabriela Firea s-a mutat la Parchet! L-a turnat omul primarului pe subalternul favoritei lui Dragnea? 13:07 ATENTAT POLITIC EȘUAT. Cum a reușit Liviu Dragnea să scape dintr-o nouă ambuscadă. Editorial de Dan Andronic. 11:35 SCANDAL MONSTRU în direct la Antena 3. EXISTĂ O CÂRTIŢĂ a SRI? În urma dezvăluirilor, CINEVA DIN PSD poate fi exclus. Alertă în politică 09:10 Dragnea şi Firea AU BĂTUT PALMA ÎN CEx pentru un SCOP COMUN. De abia AZI S-A AFLAT! Funcţie importantă... 09:08 Adevărata bombă de la CEx al PSD? LUI TĂRICEANU NU-I VA PLĂCEA... Breaking news în politică 08:49 Victorie amară pentru Dragnea. Există un SACRIFICIU NEŞTIUT. Puciştii vin puternic pe turnantă. NEWS ALERT 08:44 Contribuția noului Binom SRI – Parchetul General la rămînerea lui Liviu Dragnea în fruntea PSD. Gândul lui Cristoiu 08:43 Şi totuşi, FIREA L-A ÎNVINS PE DRAGNEA înainte de CEx. Avem un nou NR. 1 ÎN PSD. Breaking news 17:07 DEZVĂLUIRI incendiare din CEx al PSD. Momentul de COTITURĂ care l-a SALVAT pe Liviu Dragnea de la debarcarea din PSD 13:46 DRAGNEA anunță REMANIEREA: „Nu trebuie să rămână în GUVERN” 13:39 Dragnea A PĂŢIT-O RĂU! SĂ FIE MÂNA PUCIŞTILOR? Numai la asta nu se aştepta şeful PSD... Breaking news politic 12:25 „Problema PSD ului și a lui Dragnea nu este CORUPŢIA, ci PROSTIA ajunsă chiar la rang de VIRTUTE” 12:16 Trădare în CEx al PSD? Declaraţii incendiare ale lui Marian Oprişan: „NU MOR DE DRAGUL LUI DRAGNEA” Breaking news 10:22 Scandalul din CEx ajunge la acuzații grave. Cine din PSD dă de băut PROCURORILOR pentru a scăpa de DOSARE de evaziune FISCALĂ? Alertă 10:22 Previziunea lui ION CRISTOIU despre CEx PSD: „Se va SFÂRȘI prost” 10:21 Firea a aflat detaliile murdare din CEx al PSD. Dragnea va lovi năprasnic, dar ADEVĂRATA BOMBĂ vizează două nume din Guvern 10:20 Băsescu îl face pe Dragnea cu ou și oțet: Atât de nociv încât până la sfârşitul anului va trebui să plece

Articole salvate