Manea Manescu regreta anii dictaturii. Singur si bolnav, sustine ca e ingrijit de doctori trimisi de Chirac.

Cararile pensionarilor cu „greutate” din fostul aparat de stat s-au ramificat, dupa 1989. Comunistii mai „tineri” au intrat in afaceri. Altii si-au vazut de pensia de 600 de lei, cum face Manea Manescu. Astazi, fostul prim-ministru traieste in apartamentul procurat pe „pilele” lui Adrian Paunescu, are 91 de ani si se dezice de membrii CPEx, alaturi de care a fost condamnat in ‘90.

Singur pe lume, Manescu mai are doar doi „simpatizanti”: o nepoata si presedintele Frantei, Jacques Chirac. In decembrie ‘89, Manea Manescu il asigura transant pe Ceausescu de sprijin in reprimarea violenta a manifestantilor din Timisoara: „Vom lupta pana la ultima picatura!”.

Nicio legatura cu Dinca&Co din CPEx

Acum 30 de ani, avea la dispozitie telefon cu firul „scurt” si un statut deosebit printre tovarasi, era mai tanar si profesa si la ASE. Pana in ‘89, viata ii adusese infinite satisfactii si inca il mai ispitea cu perspective. Manea Manescu le-a pierdut subit pe toate. In secolul al XXI-lea, prestanta liderului de odinioara a devenit o umbra stravezie, iar amintirile, boala, singuratatea si batranetea, mai sireata decat el, i-au divizat destinul in doi timpi: „A fost odata si va mai fi nimic...”.

La bloc, usa ingalbenita de la apartament aduce a intrare austera intr-o camara, confort III, din vremea proletarilor. Cioc-cioc!... „Va rog, cine-i?...” Intrebarea cade in surdina, ca dintr-o alta galaxie. Si se deschide usa, lin si fara zgomot. Manea Manescu - barbatul inalt, pe vremuri, mereu la patru ace - a suferit metamorfoze de nerecunoscut. Un batranel marunt si cocosat, precum un pai batut de vant, e tot ce s-a pastrat din fostul stalp al Ceausestilor. In starea sa, chiar si oficiile de gazda pot deveni riscante, caci pasii sunt nesiguri.

„M-am lovit... am cazut de trei ori... capul ma doare rau... Va rog, va rog... si scuzati!”, suna intampinarea. Manescu vorbeste rar, intins in pat, intr-o pozitie care-l chinuieste, dar, totusi, singura comoda. In acest microcosmos, plin-ochi de ziare vechi, poze si hartii, batranul petrece zi, petrece noapte si scrie pagini de memorii. 

Prabusirea regimului a insemnat dezastrul. Condamnat in lotul CPEx, a petrecut doi ani in puscarie. „Eu n-am avut legatura cu oamenii aia”, se distanteaza Manescu de trupa Dinca-Postelnicu-Bobu-Dascalescu.

Amintirea il face sa tremure din toti muschii, in spasme vecine cu colapsul. Cand durerile il coplesesc, mainile firave devin o menghina fragila in care-si strange cu putere capul. Agonizeaza astfel minute bune, ingrozit ca se va sufoca. Cand isi revine, cauta salvarea in ramasite de maniere, ce nu par sa-i fi lipsit vreodata: „Scuzati-ma, va rog... (tuseste mult)... Ma ia cu dureri,... va rog”. 

Apartament, prin pile la Adrian Paunescu

Cand Manea a fost arestat, sotia a fost data afara din vila de pe strada Cehov si, in ianuarie ‘90, a ajuns cateva zile prin subsoluri. Dar Providenta a pus capat chinului. Salvatorul, corpolent, poet celebru si amfitrion innascut de cenacluri itinerante, purta un nume simplu - Adrian Paunescu. „Ne-a  gasit apartamentul si sotia a avut acoperis, saraca. L-am cumparat in ‘92, dupa puscarie”.

In casa, haosul ofera indicii sumbre asupra sortii fostului premier. Spatiul vital i s-a restrans dramatic. O camera si patul sunt tot ce mai foloseste. In aceasta geometrie, perimetrul capata utilitati multiple: dormitorul e si camera de oaspeti, arhiva documentara, depozit sufocat de amintiri, mediu ideal pentru panza de paianjen.

„Ultimii 17 ani au insemnat distrugere, fizica si morala”. Socoteala lui nu lasa loc de echivoc. „M-au acuzat c-am subminat economia, eu care am facut contrariul. Imi murise deja si fiul in explozie. L-am adunat in doi pumni de cenusa, doi pumni... si ei ma inchid...” Se relaxeaza cand mintea-i zboara spre vremurile bune. Atunci, se intalnea cu Reagan, se vedea des cu Jacques Chirac, o vizita pe Margaret Thatcher, statea la cocktail cu Gerald Ford si se mandrea ca-l stie si pe Harold Wilson.

Pe acesti „amici”, ii mai „intalneste” insa doar privind la poze. „Doamna Thatcher... Dansa m-a chemat, nu m-am autoinvitat. Domnul Reagan... m-a invitat la Biroul Oval.... Chirac, ce om bun! Mai corespondez cu dansul. Mi-a trims doctor in decembrie... un om deosebit!” In ciuda nostalgiei, batranul comunist nu se apleaca spre detalii. Ii scapa doar timide referiri la sahul Mohamed Reza Pahlavi, al Iranului. „Ce om...! Ne-am vazut de trei ori... Voiam sa penetram piete capitaliste pe contacte de-ale lui... L-au spanzurat nemernicii!”

Acum, nu-i trece aproape nimeni pragul. Rareori, un fost student, de la ASE, isi mai aduce aminte ca exista. Totusi, conteaza inca mult pentru doi oameni: nepoata, care-i aduce, saptamanal, „oala de supa, da’ fara carne”, si Jacques Chirac, care-i trimite doctor.

Justificari

„Diplomele Ceausestilor trebuiau semnate”

De numele lui Manea Manescu se leaga si „performantele” scolare si universitare ale sotilor Ceausescu. In decembrie 1965, Scoala Medie nr. 10 „Zoia Kosmodemianskaia” elibera Diploma de maturitate nr. 351243 a lui Nicolae Ceausescu (devenit secretar general al partidului), desi absolvise patru clase. O luna mai tarziu, in ianuarie 1966, dictatorul isi definitiveaza studiile si la Institutul de Stiinte Economice „V.I. Lenin”, cu Diploma nr. 180142.

Documentul a fost semnat de Manea Manescu, profesor la ASE. „Ce puteam sa fac? Eram sef de comisie, numit pe doi ani”, se justifica acesta. „Veneau vrafuri de dosare si trebuiau semnate. Au fost si aceste diplome. Dar el a trecut toate examenele. Cel care conducea economia nationala nu putea sa nu treaca examenele”, spune fostul demnitar comunist.

CPEx

Sfatuitorii Ceausestilor

Manea Manescu, Ion Dinca, Constantin Dascalescu, Emil Bobu, Paul Niculescu-Mizil, Stefan Andrei, Tudor Postelnicu au avut multe in comun. Pe langa privilegiul istoric de a se numara printre cei mai apropiati colaboratori ai dictatorilor Romaniei, acestia au fost, in acelasi timp, cativa dintre cei 27 de membri ai Comitetului Politic Executiv (CPEx) - organ decizional pe care Ceausescu il convoca in diferite ocazii. Caderea cuplului dictatorial a atras insa cu sine deschiderea, la inceputul anului 1990, a asa-numitului proces al lotului CPEx, unde „capete de afis„ au fost Manea Manescu, Ion Dinca, Tudor Postelnicu si Emil Bobu. Cu totii au fost judecati si condamnati la ani grei de inchisoare, insa au parasit arestul dupa executarea unei perioade infime. Manea Manescu a fost primul, fiind eliberat pe 12 noiembrie 1992. 

Portret

Manescu, file din Raport

Economist si ilegalist, fiu al unui vechi militant socialist din Ploiesti, Manea Manescu a fost, in anii ‘60, seful Sectiei Stiinta si Arta din CC al PCR. S-a numarat printre sustinatorii lui Nicolae Ceausescu, dupa moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, sprijinindu-i ascensiunea la carma Partidului. Membru al Comitetului Executiv, secretar al Comitetului Central si prim-ministru (dupa demisia lui Ion-Gheorghe Maurer, in 1974), Manescu a fost unul dintre cei mai obedienti si mai servili acoliti ai fostului dictator. In 1989, l-a insotit pe acesta in elicopterul cu care a fugit de pe acoperisul sediului CC, pana la vila Ceausestilor de la Snagov. Arestat si condamnat pentru participare la genocid, in 1990.

(Sursa: Biografiile nomenklaturii, raportul Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste in Romania, 2006)

CONFESIUNI

„Eu, criminal? Eu, care toata viata am facut contrariul?”

EVZ: Cum era relatia cu Nicolae Ceausescu? Manea Manescu: Am cautat, in toate convorbirile mele, sa nu ajung la contradictii. Cand nu mai puteam, ii spuneam: „Tovarase secretar general, dati-mi voie sa ma intorc la catedra. Eu sunt profesor, membru al Academiei Republicii Socialiste, nu ministru. „Hai”, zicea, „sa nu ne suparam asa repede””.

V-a cerut parerea cand se demolau biserici si cartiere? Nu trebuie, cand vrei sa remodelezi un oras, o tara, sa te atingi de biserici. Dar Dinca (Ion Dinca- n.r.) s-a ocupat de asta. A fost un brutal. Ce-i dadeai, aia facea. I s-a zis sa faca metrou. Poti sa spui mata ca n-a facut?

In ianuarie ‘90 erati inchis, cu Dinca, Postelnicu, Bobu... La Jilava, doi ani grei. Nu am avut nimic cu acei domni. Eu nu am facut rau nici macar unui student. M-am ocupat de economie. Cat am fost judecat, m-au amenintat cu moartea.

Cine? Procurorii, nu-i mai stiu.

Dar ati fost eliberat. Am iesit pe 12 noiembrie 1992. (Citeste din motivarea instantei): „Acuzatia este ilegala si neintemeiata”. Au spus ca am sabotat, ca toata viata mea am sabotat. Exista o hotarare internationala care spune cand si cum sa acuzi de sabotaj. Ei au incalcat-o.

„M-au uitat!”

V-a aparat cineva? Din strainatate s-au trimis scrisori, mai ales o organizatie pentru drepturile omului. Conditiile de sabotaj nu erau indeplinite.

Ce s-a intamplat dupa intoarcerea acasa? Ultimii 17 ani au fost o distrugere. Fizica si morala.

Va mai viziteaza cineva? M-au uitat. Mai vin fosti studenti. Chirac (Jacques Chirac, pe care l-a cunoscut in anii ‘70 - n.r.) mi-a trimis un medic in decembrie, sa ma consulte.

Tineti legatura cu el? Eu ii scriu, din timp in timp, el imi raspunde, mai mult prin gesturi.

Sefii din ministerele comuniste si bogatia

Recunoasteti in politica oameni ai vechiului regim, altii decat Ion Iliescu? In guvern, nu. Dar daca, inainte, cutare a fost sef-serviciu la minister, de exemplu, acum sigur ca e bogat, e bine.

Ce stiti despre conturile lui Ceausescu? Se vehiculau nume, Dan Voiculescu, de exemplu? El a fost dintre cei care ar fi putut sa puna bani in banci din strainatate. Dar, cum sa va spun, de „Dunarea” am auzit si eu ca orice om de pe strada. Armata, Securitatea, Comertul Exterior erau sub controlul presedintelui, nu al primului-ministru. „Dunarea” era a Securitatii.

Raportul „Tismaneanu” v-a condamnat activitatea. Ce raport e asta? Ce condamnare? Contest maniera in care a fost alcatuit raportul. Orice om face si lucruri bune, pozitive. Ei au pus acolo numai raul. Eu, criminal? Eu am lucrat contra economiei romanesti? Eu, care toata viata am facut contrariul? Tismaneanu ala e specialist? Eu n-am de gand sa cer asa-zisa gratiere. Ar insemna sa recunosc ce mi-au imputat. Nu sunt vinovat de sabotaj.