Între anii 1983-1988, a fost directorul Secției Române a postului de radio Europa Liberă din München.

În problema demolării satelor, el a fost unul dintre principalii critici ai proiectului, asupra căruia s-a exprimat atât la postul de radio unde lucra, cât și în presa românească din exil.

Impresia lui Vlad Georgescu a fost că țara se afla deja într-o situație dezolantă, pentru a putea face față unui proiect de asemenea anvergură.

Georgescu a remarcat că se urmărea formarea Omului Nou, plasat într-un mediu nou, impersonal în care putea fi ușor de controlat și de manipulat.

Într-un editorial din aprilie 1988, Vlad Georgescu a lansat, potrivit paginii de Facebook a IICMER, întrebarea: Ce fel de țară vom lăsa copiilor, dacă planurile lui Ceaușescu se vor realiza până în anul 2000, așa cum era preconizat – România va deveni de nerecunoscut. „Așa ceva nu trebuie să se întâmple”.

Subalternul Prințului Roșu

Vlad Georgescu s-a născut la București, la 20 octombrie 1937, într-o familie boierească.

Mihai Botez, în „Istoria românilor”, îi menționează printre înaintașii lui pe generalul I. Georgescu, bunic din partea tatălui, care fusese aghiotant al regelui Carol I și pe Emanoil Porumbaru, bunic din partea mamei, care a fost un important membru al Partidului Național Liberal, ministru de externe, între anii 1914 – 1917, și președinte al Senatului României.

Vlad Georgescu a urmat cursurile școlare la Liceul Sf. Sava, pe care regimul comunist din România îl redenumise Nicolae Bălcescu. Din timpul liceului, Vlad Georgescu era pasionat de istorie.

În ciuda opreliștilor datorate trecutului politic al familiei, a reușit să intre și să absolve Facultatea de Istorie a Universității din București. A obținut titlul științific de doctor în istorie în anul1970.

La încheierea studiilor universitare a fost repartizat cercetător la Muzeul Româno-Rus, care era condus de așa-numitul Prinț Roșu, Scarlat Callimachi.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric