Din Iowa, Trump denunță „nebunia” stângii: Praf îi facem pe socialiști!

Din Iowa, Trump denunță „nebunia” stângii: Praf îi facem pe socialiști!

Luni, alegătorii democrați din Iowa vor vota în cadrul complicatelor caucus-uri, acele întâlniri în care reprezentanți ai candidaților sau candidați își țin discursurile în urma cărora alegătorii intră în dezbateri pentru a-și alege favoritul.

Un sistem curios care face complicată orice predicție.

Însă, după ce un număr record de concurenți democrați pentru Casa Albă, care prezintă o diversitate fără precedent, au intrat în concurs anul trecut, mai sunt încă o duzină de candidați „foarte buni” în cursă și asta face ca alegătorii să fie ezitanți, a afirmat președintele democraților din Iowa, Troy Price.

Procesul destituirii lui Trump complică și mai mult lucrurile: trei favoriți ai democraților nu pot veni să-și facă campanie la Iowa, fiind blocați la Washington, ca jurați la proces: senatorii Bernie Sanders, Elizabeth Warren și Amy Klobuchar.

Ei încearcă să ocupe terenul trimițând reprezentanți: grupuri rock, sportivi și alte personalități. Dar și rude. Elizabeth Warren și-a trimis în campanie și câinele, Bailey.