Peste tot în Europa de Est - din Ucraina în Polonia și Bulgaria - garduri, ziduri și sârmă ghimpată în vechiul stil sovietic cunosc o sinistră renaștere.

„Marele Zid al Ucrainei” este în realitate departe de ceea ce sugerează numele său. Nu este construit din piatră, cărămizi sau pământ bătut, nici nu poți să mergi pe el. Este însă „o prioritate”, potrivit președintelui de la Kiev, Petro Poroșenko. Scopul construcției este clar: să țină Rusia în afară, iar pe amatorii de secesiune, în interior.

Acum doi ani, nimeni nu se gândea că Ucraina ar putea avea nevoie de un asemenea zid, care să o despartă de Rusia, scrie The Independent. Ideea construcției, care părea acum 12 luni doar o găselniță electorală a lui Poroșenko, prinde acum contur.

Primul tronson de sârmă ghimpată s-a înălțat deja la Harkov, regiunea nordică din vecinătatea Luhanskului, acolo unde ciocnirile de trupe sunt frecvente.

Însă, planul Kievului prevede o construcție mult mai mare, pe tot conturul frontierei care separă Ucraina de Rusia, lung de peste 2400 de kilometri. Potrivit estimărilor, construirea fortificației va dura între trei și patru ani și va costa aproximativ 350 de milioane de euro. O sumă pe care falita Ucraină speră să o primească de la Uniunea Europeană.

Acesta nu este însă primul zid care se înalță în Estul Europei. Noi „cortine de fier” în cel mai pur stil sovietic răsar ca ciupercile după ploaie, despărțind din nou vecini care păreau că se regăsiseră definitiv după 1990.

Luna aceasta, Polonia și-a anunțat intenția de a-și fortifica granița cu Rusia, de la enclava Kaliningrad către nord, cu șase turnuri de observație care vor fi ridicate până la sfârșiul lui 2015, arătând temerile Varșoviei de o extindere a conflictului din Ucraina.

Turnurile de observație sunt planificate a avea o înălțime de câte 6,50 metri, pentru a acoperi cei 200 de kilometri de frontieră cu Kaliningrad, teritoriul cel mai vestic al Rusiei. Construcția lov va costa circa 3 milioane de euro și va fi finanțată în proporție de 75% de Uniunea Europeană.

Analistul pe probleme rusești Ben Judah crede că amenințarea armamentului aflat la doi pași peste graniță este doar unul dintre motivele care au determinat ridicarea turnurilor de observație:

„Kaliningrad și Rusia sunt încă foarte legate. Guvenul polonez este foarte neliniștit că există o linie de tren care face legătura între Moscova și Kaliningrad. Există temerea că într-o zi ar putea apărea soldați ruși, deghizați în rebeli, coborând din tren la Kaliningrad și amenințând întreaga zonă.”

Judah crede că cele șase turnuri de observație au și menirea de a întări în (sub)conștientul localnicilor mentalitatea de locuitori ai unei fortărețe.

Și în zona baltică, învecinată, domnește o atmosferă de război. la începutul anului, Lituania a anunțat că reintroduce recrutarea, din cauza „îngrijorării privind conjunctura geopolitică în statele baltice.”

Estonia s-a arătat și mai sfidătoare: în februarie trecut, în ajunul Zilei Independenței, un detașament de vehicule militare ale Statelor Unite a defilat prin orașul Narva, la numai 250 de metri de frontiera cu Rusia.

Întreaga regiune a Kaliningradului este înarmată din greu de Moscova. Un oficial al Ministerului Apărării de la Kremlin a anunțat luna aceasta că aici vor fi aduse în curând rachete Iskander.

În același timp, mai spre sud, a început să fie ridicat un gard din sârmă ghimpată, care va acoperi toată frontiera Bulgariei cu Turcia. Scopul, potrivit autorităților de la Sofia, este stoparea valului de refugiați din Orientul Mijlociu și Africa, alungați de ororile terorismului, dar și scăderea numărului de militanți islamici care vin din Occident pentru a lupta pe fronturile din Irak și Siria.

Planul guvernului bulgar este ca până la sfârșitul lunii iunie, gardul din sârmă ghimpată să fie gata pe toată lungimea de 160 de kilometri a graniței cu Turcia.

Boris Ceșkirov, purtător de cuvânt al Agenției ONU pentru Refugiați din Bulgaria, a declarat:

„Este un gard din sârmă de cuști de găini, cu sârmă ghimpată în față și deasupra. Are trei metri înălțime. Nu știu ce se poate spune mai mult.”

Această construcție va face ca ruta alternativă, prin Mediterana, să devină mai aglomerată. O Mediterană în care și așa se îneacă mii de refugiați.

Totuși, Sofia are și ea argumente serioase: oficial, cel puțin 15.000 de refugiați sirieni au intrat ilegal în Bulgaria, de la începutul războiului civil, dintre care 4000 se află în îngrijirea centrului de refugiați. Însă numărul real este mult mai mare.

Sârma ghimpată dă rezultate: înainte de a începe ridicarea lui, acum 16 luni, Bulgaria primea circa 100 de refugiați pe zi, majoritatea sirieni, kurzi, irakieni și yazidi. Acum, când primul tronson este gata, numărul refugiaților a scăzut la 150 pe săptămână.

„Zidul s-a întors”, declară profesorul David Priessland, expert în probleme sovietice la Oxford. El explică:

„Au fost multe în timpul Războiului Rece.Am crezut că am scăpat de ele, însă acum răsar din nou peste tot. Nu trăim într-o lume minunată, unde să poți face comerț liber, sau să poți călători nestingherit, așa cum speram în anii ’90. Dar asta nu s-a întâmplat.”

Stuart Elden, profesor la Universitatea Warwick, expert în conflicte teritoriale, crede că asemenea „ziduri” sunt un fenomen contagios:

„Este o tendință retrogradă, învechită, și este greu să nu remarci asta.”