Diego Simeone, cel mai titrat antrenor din istoria lui Atletico Madrid
- Alexandru Toader
- 17 august 2018, 00:00
Atletico Madrid se bucură de un nou triumf în fața rivalilor concitatidini, de data aceasta în disputa pentru unul dintre cele mai râvnite trofee din „Sportul Rege”.
Supercupa Europei le-a revenit, așadar, „plăpumarilor”, după ce au închis tabela la scorul 4-2 (după prelungiri), în fața lui Real Madrid, campioana continentală. Meritul lui Atletico după meciul de la Tallinn (Estonia) i se atribuie, bineînțeles, și tehnicianului alături de care a intrat în Top-ul fotbalului mare în ultimii ani.
Diego „Cholo” Simeone (48 de ani) a devenit antrenorul cu cele mai multe trofee din istoria lui Atletico Madrid, iar gruparea iberică a cucerit a treia Supercupă a Europei all-time. „Sunt fericit pentru că încă o dată ne-am comportat bine într-o finală europeană. Şi de această dată, în momentele cheie am ştiut să înclinăm balanţa de partea noastră. Real este un adversar important, cu o mare istorie în Europa. În ultimul timp, Real nu a pierdut multe finale și acum am reușit să câștigăm noi. Acum trebuie să savurăm victoria, pentru că atunci când pierdem suferim, plângem și se spun multe lucruri”, a spus Simeone.
Bilanț remarcabil pentru „Cholo”
În cei șapte ani de la preluarea lui Atletico, argentinianul le-a adus madrilenilor șapte trofee, un bilanț de vis pentru fostul mijlocaș al „plăpumarilor”. Atletico Madrid a mai câştigat trofeul în 2010 şi 2012, de fiecare dată în calitate de deţinătoare a Ligii Europa