Dictatura sanitară strânge de gât media. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Dictatura sanitară strânge de gât media. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

BALANŢĂ   Nu trebuie să te grăbeşti, nu lua decizii în grabă. Stai puţin, respiră adânc, zâmbeşte şi analizează cu atenţie. Dacă depinde de tine, amână! Dacă nu, vezi care variantă îţi este favorabilă! De asemenea, supraveghează-ţi regimul alimentar. Stomacul tău nu este în cele mai bune toane aşa că trebuie să-l protejezi, sa iei măsuri. Poziţiile planetelor şi a indicatorilor astrologici îţi indică o vreme bună pentru rezolvarea cu succes a problemelor de acasă, din curte, dacă ai. Este timpul unor mai mari sau mai mici decizii. Pe care este bine să nu le amâni. Mai bine acţionează!

 SCORPION   După un timp cu carantină și mult timp liber îţi este greu să intri în ritm. De fapt, realizezi că „ritmul” nu este nici natural, nici sănătos. Astăzi, fă-ţi viaţa mai suportabilă, nu te lăsa folosit! Perioadele tulburi, cu grad înalt de risc şi cu o puternică componentă de haos, te-au avantajat întotdeauna, prin aplicarea practică şi pragmatică a analizei reci şi pertinente care te caracterizează. Nu te mai fandosi atâta, eşti Scorpion, nu Fecioară. Eşti periculos, nu plăcut! Duritatea ta atrage şi ţine potenţialii ostili la distanţă. Dă-ţi arama pe faţă şi o să ai doar de câştigat în deşertul decepţiilor noastre cotidiene. Doar cu familia şi prietenii trebuie să fii un Scorpion de... catifea! Doar cu ei!

 SĂGETĂTOR    Astăzi trebuie să dai dovadă de anvergură în idei, de o minte deschisă. Primeşti unele sfaturi, unele informaţii, depinde numai de tine să descoperi adevărata valoare şi să te foloseşti de ele. Spaţiile largi te aşteaptă: în natură şi în viaţa socială! Trebuie să ai mai multă încredere în colegi, prieteni, rude, sigur in cei verificati! Schimbarile dese – cheia marilor succese! Dacă ai dificultăţi, schimbă stilul, schimbă modul, schimbă felul – tenacitatea este buna cand esti în câştig.  Mare atenţie la mişcările bruşte, la crampe şi cârcei!

CAPRICORN     Poţi să faci faţă celor mai grele întrebări. Parcă, astăzi, ai răspunsurile pregătite! Foloseşti experienţa, devii iscusit şi situaţiile cotidiene nu îţi mai fac nicio grijă, sau problemă. Foloseşte-ţi gândirea limpede de astăzi la sinteza ultimelor evenimente. Nu-ţi pierde timpul cu legături sub nivelul tău. Partea benefică a zodiei te ajută să găseşti soluţii şi rezolvări. Idei şi concepte noi îţi sunt la îndemână. Nu discuta în contradictoriu cu cei dragi, vei constata că sunt bine intenţionaţi. Lasă-i să vorbească până la capăt, nu-i întrerupe cu capricornisme gen: „Ştiam!” sau „Mă laşi!”

VĂRSĂTOR  Nu răspunde la numere de telefon pe care nu le recunoşti! Azi poţi să fii păcălit, înşelat, indică stelele. Prudenţă şi în relaţiile de serviciu şi sentimentale. Prevenit înseamnă pregătit! Această zi din luna iunie este caracterizată de schimbări mari şi relativ bruşte de temperatură, presiune şi umiditate.  Un fel de mini-muson. La fel şi reacţile oamenilor. Tu încercă să nu te laşi prins de “ingineriile” escrocilor, care, să fim drepţi, sunt deosebit de ingenioşi. Nu intra în vorbă cu persoane necunoscute, lasă-ţi umanismul şi bunele intenţii pentru altă zi!

PEŞTI    O zi relativ neutră. Dar, calea de mijloc, cumpătarea, e de aur! E destul de greu să te concentrezi astăzi pe „problemele tale”, pentru că realizezi că nu sunt nici probleme, nici ale tale! O informaţie te luminează la propriu şi la figurat. Nu te grăbi, însă, ca să tragi concluzii. Pari uşor plictisit şi distrat de tot ce ţi se întâmplă... asta pentru că te pregăteşti de ceva important. Iar ziua de astăzi este doar o zi de legătură, care aştepţi să treacă. Dar şi zilele de tranzit au farmecul lor! Îţi întăresc încrederea în forţele tale, forjează tenacitatea şi iscusinţa, sedimentează cunoştiinţele. Eşti mai filosof decât de obicei şi găseşti că activitatea ta cotidiană te îndepărteză de adevăratul tău scop în viaţă. Aşa este! Aşa este pentru toţi...