Cuvintele au fost rostite. Ceea ce multă lume gândea, dar se temea să recunoscă, ascunzându-se sub plapuma fricii, a fost pronunțat oficial chiar de Putere.

„E vremea dictaturii medicale!” a tunat Emilian Imbri, managerul Institutului Victor Babeș.

DICTATURĂ. Nici mai mult, nici mai puțin.

Deși a fost îndeajuns vehiculat, reiau citatul complet, pentru a ști despre ce vorbim:

„A cam trecut vremea poveștilor spuse la ceas de seară de persoane care își spală adidașii! E vremea dictaturii medicale, adică doctorii să fie înțeleși și crezuți. Dictatura medicală nu înseamnă că cineva îți fură viața, drepturile și te obligă să te speli pe mâini.

„S-a creat impresia că doctorii au vreun interes. Nu, doctorii nu au interes decât să vadă omul ieșit din spital. Ieșit și externat, nu ieșit oricum din spital.

„Să dispară comentariile că de ce nu putem bea pe terase până dimineața, că să ne strângem în brațe și să tragem o horă.

„Nu e suficient ce se întâmplă în jur? E suficient, fiecare trebuie să aleagă și asta înseamnă responsabilitate personală.”

Prima concluzie a rândurilor de mai sus este că termenul „Dictatură” nu a fost folosit greșit, nu este rezultatul unui derapaj de limbaj. Doctorul Imbri cere supunerea totală omului de rând („care își spală adidașii”) în fața verdictului medicilor și – mai mult – interzicerea oricăror opinii diferite („să dispară comentariile”). Pumnul în gură.

A doua concluzie este că supunerea totală a cetățenilor este nu doar necesară, ci obligatorie, în numele binelui acestora: „Doctorii nu au interes decât să vadă omul ieșit din spital”. Ca orice dictatură care se respectă, și Dictatura COVID vrea binele omului. Chiar cu prețul vieții lui.

A treia concluzie este că, în ochii managerului de la Babeș, într-o situație de criză ca aceasta de acum, cuvintele și principiile își pierd înțelesul originar. Suferă o mutație logică. Se pervertesc.

„Fiecare trebuie să aleagă și asta înseamnă responsabilitate personală.”

În context, „alegerea” este obligatorie, la fel ca în timpul comunismului, când exista un singur candidat, cel al PCR. Atunci, însă, aveai libertatea de a NU merge la vot (deci, de a NU te supune), deși aparatul de propagandă anunța o prezență la urne de 99,99%. Ți se tolera tacit mica disidență.

Acum „fiecare TREBUIE să aleagă”. Ce i se spune, nu ce crede el de cuviință. Și nu se poate deroba de la „alegere”.

Astfel, și „responsabilitatea personală”, liberul arbitru, sunt aneantizate de imperativele superioare ale momentului pe care îl trăim.

Doctorul Imbri nu este un fitecine. El este un oficios al Puterii, și Puterea îl recunoaște ca atare. El apare aproape zilnic la televizor și exprimă puncte de vedere ale Aparatului creat pentru combaterea epidemiei. Mai mult, nici un reprezentant al Puterii nu a ieșit public să îl pună la punct pe Imbri (așa cum a făcut-o cu colegul acestuia de la „Matei Balș”, Streinu-Cercel, când a fost nevoie de un țap ispășitor).

Așadar, Emilian Imbri a exprimat crezul Puterii politice: „E vremea dictaturii”.