Diana Șoșoacă, acuzații explozive despre parlamentari. Ce se întâmplă la Casa Poporului

Diana Șoșoacă, acuzații explozive despre parlamentari. Ce se întâmplă la Casa PoporuluiDiana Șoșoacă. Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Președintele SOS România, Diana Șoșoacă, face acuzații grave la adresa colegilor parlamentari. Ea spune că în Casa Poporului au loc imagini demne de filmele pentru adulți. Mai mult, senatoarea susține că Parlamentul României a ajuns locul unde sunt satisfăcute plăcerile carnale.

Diana Șoșoacă, președinta partidului SOS România, face dezvăluiri șocante. Ea spune că în Casa Poporului au loc partide amoroase între parlamentari și consilierele acestora. Senatoarea spune că o angajată i-a povestit că a vrut să intre într-un birou și a surprins momentele intime între colegii săi.

Senatoarea Diana Șoșoacă spune că Parlamentul României a ajuns locul unde politicienii fac sex. Ea susține că acum are o reticență în a deschide ușile birourilor. Nu vrea să aibă surprize neplăcute.

„Se face sex, pe bune, în Parlamentul României, în birouri. Parlamentari cu tot felul de consiliere cu tot felul... Atenție ce vă spun, asta a ajuns Parlamentul României. Îmi e și frică să deschid o ușă. Mi-au povestit niște angajați, a venit una plângând la mine de rușine: „Am vrut să intru în birou și nu mi-am închipuit că o să văd pe domnul parlamentar. Făcea sex cu consiliera lui și a uitat ușa deschisă.” Nu vă supărați, râdem, râdem, dar este inimaginabil...”, a spus Diana Șoșoacă într-un live la BZI.

Senatoarea a vrut să amintească puțin din istoria Casei Poporului. Ea a spus că „au murit oameni să o construiască, e o frumusețe de locație, mână românească, producție românească, totul românesc...”. Imaginile cu Diana Șoșoacă au devenit virale pe TikTok.

@sustinatoridianasosoaca #parlamentulromaniei #sex#politicieni #dianaiovanovicisosoaca #sosro #dianasosoaca #foryoupage #viraltiktok #fyp #foryou ♬ sunet original - Sustinatori Diana Şoşoacă

 Diana Șoșoacă spune că parlamentarii fac sex în Casa Poporului

În Parlamentul României au avut, în urmă cu aproximativ un an, un incident care a stârnit controverse. În timpul dezbaterii proiectului de Lege pentru securitatea cibernetică a României, pe ecran au apărut imagini pentru adulți. Acel ecran era folosit pentru participanții online.

Surse Antena 3 CNN spuneau că, înainte de incident, au fost patru persoane care au intrat la dezbatere de pe conturi false. Aceștia au preluat controlul asupra link-ului de conectare, declanșând atacuri în cascada. Întregul atac a durat aproximativ un minut și jumătate.

Ministerul Digitalizării a explicat într-un comunicat de presă că linkul de conectare pe platforma Zoom a putut fi accesat de oricine. Reprezentanții ministerului au spus că „această transparență a fost exploatată de persoane care au tratat un subiect atât de important cu superficialitate”.