Dezvăluri din intimitate făcute de fosta soţie a unui mare scriitor. Avea anual căderi nervoase când afla că nu i-a fost decernat Nobelul şi turba când era respins
- Dodo Romniceanu
- 7 martie 2016, 13:40
Salman Rushdie suferea anual câte o cădere nervoasă severă după ce afla că premiul Nobel pentru Literatură îi era atribuit unui alt confrate de breaslă iar mariajul său cu Padma Lakshimi era adesea zguduit de episoade de gelozie feroce şi instalibitate, relevă o biografie explozivă publicată de ultima dintre soţiile celebrului autor al Versetelor Satanice.
Padma Lakshmi, care a devenit în 2004 cea de-a patra soţie a lui Rushdie, a conturat portretul unui scriitor genial, dar profund egoist, gelos şi complet lipsit de compasiune pentru femeia pe care pretindea că o iubeşte.
Cei doi s-au cunoscut la o petrecere la New York pe când Padma avea doar 28 de ani iar Rushdie 51 şi era căsătorit. Şi-au unit destinele în 2004 iar la început căsnicia a decurs ca-n poveşti, cu mic dejun servit la pat, lux şi călătorii în cele mai frumoase oraşe din lume.
Soţia laureatului cu premiul Booker, în 1983, pentru romanul Copiii din miez de noapte, s-a îmbolnăvit însă de endometrioză – o afecţiune ginecologică, constatând cu stupoare că Rushdie nu manifestă niciun fel de empatie pentru suferinţa ei. Când îi respingea pornirile sexuale din cauza durerilor provocate de boală, Rushdie replica acid “Ce convenabil”.
Şi mai cumplit a fost să constate că, în loc să-i ofere suportul psihic necesar după o complicată intervenţie chirurgicală de cinci ore la care fusese supusă, partenerul său de viaţă se grăbea să plece într-o călătorie. La scurt timp, imediat ce a avut voie să iasă din casă, femeia a introdus acţiune de divorţ. Divorţul s-a pronunţat în 2007.
Sir Salman nu a răspuns în niciun fel acestor acuzaţii, dar potrivit The Daily Telegraph, la scurt timp după despărţirea de Lakshimi ar fi spus că mariajul este o complicaţie inutilă a vieţii pe care, în general, femeile o doresc doar pentru a îmbrăca rochia de mireasă.
Următoarea iubită a lui Rushdie a declarat într-un interviu că a decis să-l părăsească pentru că era “laş, labil şi imatur” şi vorbea continuu despre fosta soţie. Săptămâna trecută, celebrul scriitor a fost fotografiat, la petrecerea Vanity Fair, de după decernarea Premiilor Oscar, cu un tânăr şi frumos model agăţat de braţul său. Salman Rushdie va împlini 69 de ani în luna iunie.