O carte uimitoare a fost scrisă despre Adolf Hitler, dictatorul nazist văzut prin ochii unui evreu, nu unul oarecare, ci chiar un vecin, un copil evreu. Următorul text este un extras din cartea „Hitler, vecinul meu: Amintirile unui copil evreu, 1929-1939”, de Edgar Feuchtwanger și Bertil Scali, tradusă de Adriana Hunter și este relevant pentru a înțelege atmosfera creată în jurul lui, la acea vreme, cum a fost posibil ca el să ajungă să conducă statul german.
Într-un pasaj publicat de revista The Time, Edgar Feuchtwanger, care a crescut ca evreu în Munchen și a locuit vizavi de casa lui Adolf Hitler, își amintește cum s-au desfășurat lucrurile înainte de alegerile din 1930, când partidul nazist a câștigat un procent mare în alegerile parlamentare.
„De când ne-am întors acasă din vacanță, nu se vorbește decât de politică în casa noastră. Unchiul Lion și-a publicat cartea și a apărut în toate libăriile. Când mergem la plimbare, Rosie mi le arată în ferestrele libăriilor și mă simt mândru când le văd. Vânzătorul ne-a spus că pare să se vândă mai bine decât Mein Kampf. Știu că spune lucruri rele despre Hitler; știu și că vecinul nostru este un om periculos. Părinții mei, bunicii mei și rudele lui Beate toți spun același lucru: este un mincinos și un hoț. Chiar și lăptarul a vorbit cu Rosie despre el. I-a spus că Hitler lua tot laptele din cartier, ca să rămână mai puțin pentru cei din jur. Mama era furioasă. După cum spunea tatăl meu, lăptarul grețea pentru că nimeni nu poate confisca laptele vecinilor și că Hitler nu putea să bea singur tot laptele acela, care era al mai multor familii. Altfel, ar fi o veste bună, pentru că asta l-ar ucide!
Stă în fața noastră, în fața clădirii. Noi ne-am oprit, Rosie a înlemnit. Putem vedea că s-a tăiat când s-a bărbierit, așa cum face și tata uneori. Are ochi albaștri. Nu știam asta. Nu vezi asta în fotografii. Credeam că are ochii negri. Nu l-am văzut niciodată atât de aproape. Are păr în nas și în urechi. E mai scund decât credeam! Mai scund decât tata. Mai scund decât Rosie. Trecătorii se opresc să se uite la el, exact ca noi. Se uită la mine. Ar trebui să privesc într-o parte, dar nu pot. Mă holbez la el. Poate ar trebui să zâmbesc? În definitiv, sunt vecinul lui. Oare mă recunoaște? Știe că mă uit la el din dormitorul meu? Poate vedea în casa noastră? Ne vede stând la masă? Știe că sunt evreu? Nu vreau să mă urăscă. Sau pe tatăl meu, ori pe mama mea. Se uită oamenii la mine? A urcat într-o mașină neagră, neagră ca noaptea, cu linii dure ca stânca.
Ne întorceam din parc cu Rosie. Alergam pe trotuar, jucându-mă cu un cerc. Unchiul Lion era acasă, când am ajuns. Am stat pe podea, în lumina soarelui, în camera de pictură, și ascultam ce spuneam. Mama pare îngrijorată, tata e serios. Unchiul încă zâmbește. Se uită toți în ziarul deshis pe măsuța de cafea. „Uitați-vă de fac, este dezgustător”, spune tata. Este o ilustrație cu un bărbat gras care poartă un papion, are un nas mare și sprâncene ca niște tufișuri. „Nu vă supărați pentru nimicuri. Stați să vedeți recenzia făcută de Goebbels însuși, șeful ziarului și un oaspete obișnuit la masa vecinului vostru. El spune că o sămă facă să,plătesc când vor ajunge ei la putere. Ce vrea să spună cu asta, nu zice. Probabil pentru că este ilegal. Un linșaj public? Crimă? Tortură? Nu se știe la ce torturi vor recurge naziștii pentru toți pe care ei îi disprețuiesc, cu alte cuvinte pentru nouă din zece oameni de pe planetă.
„Ar putea ei vreodată să ajungă la putere”, întreabă mama.
Într-o zi, părinții mei au plecat să voteze. Nu m-au luat cu ei. Când s-au întors, erau într-o dispoziție bună. La micul dejun, în ziua următoare, nu au vorbit deloc. Au citit ziarul. Rosie era și ea tăcută. Am întrebat dacă Adolf Hitler a câștigat. A zis că nu, dar nici nu a pierdut. A obținut 18% din voturi. Asta înseamnă că, pe stradă, unul din oameni a votat pentru el, e ca și cum unul din gospodăria noastră ar fi votat pentru Hitler și la fel în fiecare casă. A votat Rosie pentru el? A ridicat din umeri: a votat pentru comuniști și doar una din 10 persoane a făcut asta.
„Comuniștii voiau să împartă totul”, a spus ea, „voiau egalitate. În trecut, au luptat pentru muncitori, ca să aibă o zi de odihnă duminica. Toată lumea a uitat asta. Acum oamenii sunt bucuroși să voteze pentru Hitler, unul care nu a lucrat nicio zi din viața sa”.
Am decis că atunci când voi crește, voi vota cu comuniștii”.