Dezvăluiri EVZ. Se redeschide un dosar greu. Polițiști, acuzați în cazul care a oripilat România

Dezvăluiri EVZ. Se redeschide un dosar greu. Polițiști, acuzați în cazul care a oripilat România

Procurorii au motivat că activitatea agenților de poliție nu era prevăzută de legislația primară și au reținut că agenții care trebuiau să asigure pază nu au avut cunoștință de săvârșirea faptei, cu toate la dosarul cauzei existau dovezi care atestă contrariul.

În luna februarie 2019 a fost formulată plângere împotriva ordonanței de clasare, însă Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași a considerat că soluția pronunțată la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași a fost temeinică și legală, că agenții care trebuiau să asigure pază și supravegherea și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu, motiv pentru care a respins plângerea formulată.

Astfel, la dată de 5 aprilie 2019 a fost comunicată soluția de respingere a plângerii formulate de minorul abuzat.

În luna aprilie 2019, avocata băiatului a făcut plângere împotriva ordonanței de clasare pronunțată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, fiind înregistrat un dosar pe rolul Judecătoriei Iași, sub numărul 12918/245/2019.

În cadrul procesului s-a probat existența obligațiilor în sarcina celor trei agenți de poliție cu privire la pază și supravegherea pe care ar fi trebuit să o exercite asupra persoanelor deținute, cu atât mai mult cu cât aveau în deținere minori.

De altfel, susține avocata, conform art. 117 alin. (2) al Legii 254/2013, „pe timpul executării arestării preventive, minorului i se asigură asistență psihologică....”, există obligația de a sesiza vulnerabilitatea și deficiența mintală ușoară a victimei, infractor primar și ar fi trebuit să nu procedeze la încarcerarea acestuia împreună cu deținuți minori cu multiple antecedente penale, atât timp cât erau camere disponibile pentru a proceda la încarcerarea deținuților în mod separat.

În dată de  17 iunie 2020, Judecătoria Iași a admis plângerea formulată de avocata băiatului și a desființat ordonanță de clasare, trimițând cauza la procuror pentru completarea urmăririi penale.

„Am reușit să demonstrăm în cadrul procesului faptul că cei trei agenți de poliție care lucrau în compartimentul „Pază arest” în tură de noapte aveau obligația  de a asigura pază permanentă a persoanelor deținute, fiind în consecință obligați să controleze permanent modul de respectare a regulilor de ordine interioară de către deținuți”, ne-a transmis Gianina Vera Porosnicu.

Aceasta a explicat că, deși „au fost semnalate aumite zgomote și s-a adus la cunoștință agenților de pază, chiar de către minorul care fusese violat, că  acesta este victima unei agresiuni fizice, agenții însărcinați cu pază deținuților au încălcat frapant dispozițiile: au intervenit târziu, sumar, și au purtat doar o discuție verbală cu persoanele arestate”.

Mai mult decât atât, susține avocata, din dosarul cauzei a rezultat clar existența unor „pauze” nejustificate în care nu era asigurată pază și supravegherea camerei nr. 18 în care se află deținut minorul GM, timp care nu există nici un fel de contact cu deținuții, vizual sau auditiv, generând posibilitatea săvârșirii unor fapte de natură penală.

„Judecătoria Iași a apreciat  că se impune continuarea urmăririi penale față de cei trei suspecți, agenți de poliție în cadrul CRAP-IPJ Iași, trimițând cauza la procuror, urmând pronunțarea unei noi soluții în cauză”, a mai adăugat Gianina Vera Porosnicu.

Detalii oripilante au fost povestite de tatăl victimei...

Ne puteți urmări și pe Google News