Mergea pe stradă, cu un buchet mare de flori în mână, un familist surâzător, pe numele său Ricardo Klement. În seara aceea îşi serba nunta de argint şi aştepta cu nerăbdare momentul. Ajungând la casa în care locuia, în strada Garibaldi, din Buenos Aires, uşa i-a fost deschisă de Vera, soţia lui. Ricardo i-a dat florile şi un sărut. Dinăuntru se auzeau râsete vesele - copiii erau deja îmbrăcaţi de petrecere...

Ricardo Klement habar n-avea că era urmărit de oamenii Mossad-ului. Şi nici că agenţii secreţi israelieni erau pe urmele lui de peste un an. Aceştia erau convinşi că Klement nu era numele lui adevărat. Primiseră un pont că omul era în realitate Adolf Eichmann, cel mai de frunte dintre naziştii încă în libertate - dezvăluie scriitorul Giles Milton în volumul Când Hitler a luat cocaină și Lenin și-a pierdut creierul. Din culisele istoriei (Corint, 2018).

Dat de gol de propriul fiu

Ca mână dreaptă a lui Hitler, Eichmann fusese responsabil de organizarea deportării în masă a milioane de evrei, trimişi în lagărele morţii de la Auschwitz, Treblinka etc. Când se terminase războiul şi Reich-ul se prăbuşise, Eichmann se evaporase pur şi simplu, scăpând de capturare. Şi vreme de 15 ani reuşise să păcălească Mossad-ul.

În 1959, însă, un procuror german pe nume Fritz Bauer a primit un pont senzaţional. Fiica unui prieten care locuia în Argentina ieşea de ceva timp cu un tânăr pe nume Eichmann (spre deosebire de tatăl lui, băiatul nu-şi schimbase numele). Neştiind că fata e evreică, junele Eichmann se lăudase cu rolul jucat de tatăl lui în exterminarea a milioane de evrei.

Incognito în Europa până în 1950

Fritz Bauer luase legătura cu Mossad-ul, care a pus imediat pe picioare o operaţiune de capturare a fostului lider nazist - continuă povestirea lui Giles Milton.

Discreția era o condiţie esenţială. Dacă Eichmann prindea de veste că Mossad-ul era pe urmele lui, avea să se facă iarăşi nevăzut. La cârma operaţiunii era însuşi şeful Mossad-ului, Isser Harel, o minte strălucită, un om hotărât să-l aducă pe Eichmann dinaintea tribunalului. „La toate procesele de la Nürnberg, ale criminalilor de război nazişti, omul acesta a fost indicat drept măcelarul-şef,” scria Harel. „El, cu mâinile lui, a tras sforile maşinăriei de vânătoare şi exterminare.”

Când serviciul secret israelian s-a apucat să investigheze trecutul lui Eichmann, a ieşit la iveală că fostul înalt oficial nazist rămăsese incognito în Europa până în 1950, an în care fusese ajutat să plece în Argentina (Otto Adolf Eichmann, 19 martie 1906 – 1 iunie 1962, a fost capturat după război de soldaţii americani şi a stat în mai multe lagăre pentru ofiţeri SS, sub nume fals. A evadat când adevărata identitate i-a fost descoperită, iar până în 1950 a trăit şi a muncit în Germania, sub alt nume de împrumut. În acel an, sub numele de Ricardo Klement, a obţinut permisiunea să se stabilească în Argentina. Actele false şi permisul îi fuseseră procurate de o organizaţie patronată de un cleric austriac cu simpatii naziste!) - mai amintește Milton.

Fuga în Argentina

El şi familia lui se mutaseră de mai multe ori, stabilindu-se până la urmă în Buenos Aires, unde se spunea că îşi schimbase numele în Ricardo Klement. Însă agenţii Mossad-ului trebuiau să fie absolut siguri că erau pe urmele omului căutat.

Dovada concludentă a fost nici mai mult, nici mai puţin decât buchetul de flori. Mossad-ul ştia că Eichmann ar fi aniversat 25 de ani de la căsătorie pe 21 martie 1960. Când l-au văzut pe „Ricardo Klement” oferindu-i soţiei florile în seara acelei zile, au avut confimarea că el şi Eichmann sunt una şi aceeaşi persoană.

Operaţiunea de capturare a lui Eichmann a coincis cu sărbătorirea a 150 de ani de independenţă a Argentinei. Un prilej minunat pentru Harel de a strecura în ţară 30 de agenţi speciali. În acest scop, nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării.

Mossad-ul a înfiinţat în Europa o falsă agenţie de turism - arată scriitorul Giles Milton -, pentru a nu exista probleme cu vizele ori cu legăturile aeriene. Harel era perfect conştient că, răpindu-l pe Eichmann, viola suveranitatea Argentinei, aşa că totul trebuia să se desfăşoare în cea mai mare taină.

Operațiunea de pe strada Garibaldi

La 11 mai, echipa Mossad-ului era gata să intre în acţiune. Harel ştia că Eichmann se întoarce de la serviciu în jurul orei 19:40, astfel că şi-a aşezat agenţii pe strada lui cu puţin înainte de acest moment. Doi dintre ei se prefăceau că îşi repară motorul maşinii. Un al doilea vehicul era parcat la 30 m de primul.

După ce trecuseră două autobuze, fără ca Eichmann să coboare din vreunul, Harel era pe punctul de a suspenda operaţiunea. Însă tocmai atunci a oprit în staţie un al treilea autobuz, din care s-a dat jos un bărbat de vârstă mijlocie. Omul era Adolf Eichmann.

În timp ce acesta se apropia de maşina Mossad-ului, unul dintre agenţii israelieni i-a strigat „O clipă, vă rog”, după care s-a aruncat asupra lui. Eichmann era îngrozit. „A scos un urlet înfricoşător, ca de sălbăticiune prinsă în capcană.” Ceilalţi doi agenţi l-au înghesuit în maşină, care a demarat în trombă - rezumă Milton.

Cum l-au scos evreii din Argentina?

Eichmann a fost legat de mâini şi de picioare, iar în gură i s-a pus un căluş. A fost de asemenea informat că dacă scoate vreun sunet, va fi împuşcat.

Agenţii israelieni l-au dus într-o casă conspirativă şi l-au interogat. Eichmann nu a opus nicio rezistenţă. Ba chiar s-a dat peste cap să fie cât mai îndatoritor. „Nu mai rămăsese nimic din ofiţerul SS care odinioară avea sub comandă sute de oameni,” îşi amintea Harel. „Acum era înfricoşat şi agitat, şi din când în când penibil de dornic să ne ajute.”

Eichmann a fost ţinut prizonier o săptămână până să poată fi transportat în Israel, la bordul unei aeronave El Al. Agenţii s-au prefăcut că ajută un pacient cu leziuni cerebrale să se întoarcă în ţară. Scop în care au falsificat şi documentele necesare. Ca să facă scenariul şi mai convingător, l-au drogat pe Eichmann şi l-au cărat astfel la avion - evocă scriitorul britanic.

11 luni de „prizonierat”

La exact 11 luni de la prinderea lui, Adolf Eichmann a fost trimis dinaintea unui tribunal israelian. Pe numele lui se formulaseră 15 capete de acuzare, printre care crime împotriva umanităţii, crime de război şi crime împotriva poporului evreu. Singura lui apărare era că nu făcuse decât să îndeplinească nişte ordine.

Dar argumentul nu a fost de ajuns ca să-l salveze- conchide Giles Milton. Eichmann a fost găsit vinovat de toate acuzaţiile şi condamnat la moarte. A fost executat prin spânzurare, în ultima zi de mai a anului 1962, într-o închisoare israeliană.