DEZVĂLUIREA ANULUI: spionajul american a organizat în 2015 o AMPLĂ OPERAŢIUNE care a vizat SUTE DE MILIOANE DE EMAIL-URI. Detalii incredibile despre EVENIMENTUL ISTORIC
- Daniel Teodoreanu
- 4 octombrie 2016, 23:27
Dezvăluirea anului: spionajul american a organizat în 2015 o amplă operaţiune care a vizat sute de milioane de email-uri.
Orice utilizator al serviciilor Yahoo a fost verificat în secret, la solicitarea serviciilor de spionaj din SUA. Aceasta este realitatea care planează în jurul companiei Yahoo Inc, care a creat în secret, în anul 2015, un program informatic care permite verificarea în e-mailurile clienţilor a unor informaţii specifice.
Totul s-a făcut la solicitarea serviciilor de spionaj americane, conform unor surse citate de site-ul agenţiei Reuters. Reprezentanţii gigantului IT nu au făcut altceva decât să se conformeze unei directive clasificate a Administraţiei SUA.
Astfel, au fost scanate sute de milioane de conturi Yahoo mail la solicitarea Agenţiei pentru Siguranţa Naţională (NSA) şi a Biroului Federal pentru Investigaţii (FBI).
Acesta este primul caz în care o companie online americană a fost de acord cu solicitarea unei agenţii de informaţii de a verifica toate mesajele primite în email-urile clienţilor.
Decizia directorului executiv Yahoo, Marissa Mayer, de a se conforma directivei a generat plecarea unor membri ai Consiliului de administraţie.
"Yahoo este o companie ce respectă legile şi se conformează reglementărilor din Statele Unite", se arată într-un comunicat oficial al companiei IT.