Dezvăluire importantă în cazul Caracal. Cu cine a fost văzut băiatul lui Dincă

Dezvăluire importantă în cazul Caracal. Cu cine a fost văzut băiatul lui Dincăsursa foto: Arhiva EvZ

Afirmații de ultimă oră făcute în misteriosul caz Caracal.

Continuă controversele în celebrul caz Caracal, care este departe de a fi lămurit. Alexandru Cumpănașu a anunțat că are o informație legată de fiul lui Gheorghe Dincă. Acesta ar fi fost văzut în Italia, alături de o fată care semăna cu Alexandra.

„Există o plângere penală depusă de o doamnă care a sunat-o pe Teodora. I-am acordat tot sprijinul nostru. Această doamnă a declarat că l-a văzut pe Damian Dincă, fiul lui Dincă, împreună cu Alexandra. Există la o secție de poliție din Italia declarația doamnei, însă noi nu am vrut să facem publice detaliile. Suflu și în iairt după ce s-a întâmplat acum câteva luni și am fost reţinuţi pentru că vrem să vedem înainte nişte lucruri concrete”, a declarat Alexandru Cumpănașu la România TV.

El a mai spus că a găsit-o pe Petruța, femeia despre care Gheorghe Dincă susține că a fost în casa lui și că ar fi luat-o pe Luiza. „Vor fi surprize foarte mari, şi în instanţă, pentru că Petruţa lui Dincă există. Domnul avocat va depune toate probleme în instanţă.”

Exclusiv. Cazul Caracal. Când a auzit de telefon, Dincă a început să dea cu pumnii în uşă

Gheorghe Dincă, înregistrat pe ascuns când dădea ordine familiei sale: Nu vorbiți cu nimeni nimic!

Conform sursei citate, corespondentul din Italia a dat de o nouă pistă care ar putea să ducă la găsirea Alexandrei. „Zilele astea au căutat minore în apartamente cu buletine false din Bulgaria. Când le-au dus la secţie au vorbit cu ei şi erau românce cu vârste între 14-16 ani, într-un apartament patru fete la Milano şi în altul şase la Bologna. Am găsit o fată care seamănă cu Alexandra, a fugit că a fost dată la o casa de protecţie a fugit cu alte două fete”, a afirmat corespondentul postului de televiziune România TV.